Un român și un grec au încercat să saboteze mai multe nave militare din Germania. Ce metode au folosit cei doi pentru a distruge corvetele germane

Publicat: 03 02. 2026, 17:57

Doi angajați ai portului Hamburg, un român și un grec, au fost arestați marți după ce au încercat să saboteze mai multe nave militare ale Germaniei. Cei doi au turnat pietriș în motoarele corvetelor și au dezactivat mai multe sisteme de siguranță, anunță Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Justiție Penală. 

Arestarea celor doi a avut loc în urma unei operațiuni comune între autoritățile germane, elene și române, sub coordonarea Eurojust. Arestarea celor doi suspecți, român și grec, a avut loc astăzi în Germania, respectiv Grecia. În același timp, au fost percheziționate reședințele suspecților din Germania, Grecia și România și au fost confiscate probe.

Din partea României, au fost implicate următoarele instituții: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Central; Departamentul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și Poliția Română.

Ce acuzații li se aduc celor doi

Cei doi suspecți, care lucrau în portul din Hamburg, sunt bănuiți că au comis în anul 2025 tentative de sabotaj la adresa marinei militare germane. Printre acuzațiile aduse se numără aruncarea a peste 20 de kg de pietriș abraziv în blocul motor al navelor marinei germane, perforarea conductelor de alimentare cu apă potabilă, scoaterea capacelor rezervoarelor de combustibil și dezactivarea întrerupătoarelor electronice de siguranță.


Recomandările autorului:

Trump vrea să-l dea în judecată pe comediantul Trevor Noah, pentru glumele despre Epstein la Grammy. „Pregătește-te, Noah“. Artiștii, împotriva ICE

Cazul Epstein cutremură familiile regale europene. După prințul Andrew al Marii Britanii, apar documente și cu prințesa moștenitoare a Norvegiei

 Incendiu de proporții la Teheran: Un bazar din vestul capitalei iraniene a luat foc. Cauza, necunoscută deocamdată