Secretul Irinei Alionte, românca de 24 de ani care și-a deschis o afacere în Marea Britanie

Publicat: 02/02/2014, 09:12
Actualizat: 20/03/2019, 15:25

La doar 24 de ani, Irina Alionte și-a deschis o afacere în Marea Britanie. Ceea ce a pornit ca un mic experiment într-un club din campusul universității la care studia s-a transformat într-o afacere în toată regula, sprijintă cu sfaturi și relații de comunitatea de antreprenori din Anglia, dar și guvernul britanic, printr-un grant în valoare de 3.000 de lire.

Tânăra a pus bazele unui concept care a prins în rândul studenților britanici și anume combinarea orelor de aerobic și cardio cu atmosfera lejeră a unui club de noapte.

„Atât eu, cât și prietenele mele, ne simțeam ușor intimidate în acele studiouri de aerobic cu lumini puternice și oglinzi peste tot. Mi-am dat seama că ne-am simțit întotdeaua în largul nostru pe ringul de dans, în atmosfera unui club de noapte. Așadar m-am gândit că ar fi o idee foarte bună să combin exercițiile fizice cu distracția într-o atmosferă de petrecere, unde să pot să fiu eu însămi, fără frica de a fi judecată”, a povestit Alionte într-un interviu pentru gândul.

Tânăra, crescută într-o familie de antreprenori, a decis să-și pună ideea în practică, în clubul din campus. La primul eveniment organizat au participat 40 de studenți. Entuziasmați, ei au încurajat-o pe Alionte să-și ducă ideea mai departe. Așa s-a născut Club Cardio.

Un proiect premiat

„Afacerea a împlinit un an, timp în care am învățat extrem de mult despre piața din Marea Britanie și mi-am definitivat conceptul. Mi-am angajat un dansator profesionist care este și coregraf. El a creat un concept de cardio-dans unic, adaptat la cluburile de noapte”, spune Irina.

De altfel, coregraful este cel care se ocupă de animarea participanților, în timp ce Irina răspunde de marketing, vânzări, logistică și partea administrativă.

Proiectul tinerei a fost chiar și premiat drept „Best Business Growth” și continuă să fie susținut inclusiv de organizații non-guvernamentale, care văd în businessul româncei un sprijin în lupta cu sedentarismul. De altfel, asociațiile o și susțin pe Alionte să dezvolte afacerea pe plan național. Irina însă se gândește că proiectul ei ar prinde și în România, doar că „ar fi puțin mai greu de dezvoltat”.

„Sunt puține cluburi de noapte în România cu ring de dans. Majoritatea au un bar în mijlocul sălii, ceea ce face conceptul de Club Cardio mai greu de extins pe o scară largă”.

Alionte: „Au fost multe nopți nedormite”

Cel mai greu i-a fost să înceapă ceva de la zero într-o țară străină în care nu știa pe nimeni.

„Principala provocare a fost să încep o afacere într-o țară necunoscută. Au fost nopți nedormite, momente de confuzie și angoase firești unui nou început, însă acum sunt mândră că am făcut acel pas”, a explicat ea.

Lucrurile învățate de la părinți au ajutat-o însă să se descurce chiar și departe de casă. Mama sa a pus bazele, tot pe cont propriu, școlii Shakespeare School, un centru de învățare a limbii engleze.

„Cred că cea mai mare influență a avut-o mama mea, care a reușit să își schimbe traiectoria profesională – din profesoară de limba engleză a devenit o femeie de afaceri de succes. Și-a transformat pasiunea în business și eu am crescut practic cu afacerea de familie, observând cum se dezvoltă tot mai mult. Fără niciun fel de conexiuni de afaceri, cunoștințe financiare sau planuri de afaceri elaborate, am reușit să dezvoltăm de la zero un centru de învățare a limbii engleze de top din Capitală”, a povestit ea.

Alionte a plecat din țară după ce a terminat Facultatea de Marketing din cadrul ASE. Și-a dorit să vadă ce înseamnă o educație de tot așa că a ales o școală cu renume.

„Am vrut să beneficiez de experiența unei educații de top, la una dintre cele mai bine cotate școli de business din Europa, Warwick Business School”, a povestit ea.

Școala britanică

Experiența de acolo s-a dovedit cu mult diferită de cea din România.

„Învățământul britanic, în comparație cu cel românesc, pune foarte mult accentul pe gândirea critică. Ești încurajat să vii cu propriile idei și argumente. Nu e o obligatori să îți însușești punctul de vedere al unui anumit autor, iar dacă îți susții propria părere cu argumente logice poți obține un rezultat excelent. Mi-au plăcut de asemenea proiectele practice, spiritul de echipă care este încurajat și cursurile extra-curriculare la care poți participa în mod gratuit, ce au ca rol dezvoltarea unor abilități precum vorbitul în public sau citirea rapidă”, a povestit ea.

Alionte spune că școala din Anglia a fost primitoare, dar și că studenții au o relație mai bună cu profesorii.

„Este mai puțină formalitate. Profesorii sunt deschiși, ușor de abordat și nu se situează pe un piedestal”,

Alionte a terminat masteratul cu Merit și spune că școala britanică a învățat-o să aibă mai multe încredere în forțele proprii, dar și că acolo s-a simțit mai apreciată decât în țară.

„Experiența în Marea Britanie mi-a conferit mai multă independență, încredere în sine și deschidere. Mi-am făcut prieteni din toate colțurile lumii cu care și acum țin legătura”

Tânăra crede că succesul este 99% atitudine și numai 1% aptitudine.

„Eu sunt de părere că atunci când nu ești mulțumit de ceea ce se întâmplă în jurul tău, atunci e cazul să lași scuzele deoparte și să încerci să schimbi ceva”, ne-a spus ea.

Alionte: Mereu am vrut să revin în România

Alionte nu și-a propus să rămână în Anglia. Visa să revină în țară pentru a ajuta la „afacerea de familie”

„A fost o decizie cu totul neaștepttă pentru prieteni și familie. Eu întotdeauna mi-am dorit să mă întorc în țară în urma terminării anului de masterat, pentru a dezvolta afacerea de familie”, a povestit ea.

Apoi i-a venit ideea pentru Club Cardio.

„Pe vremea când eram încă studentă la masterat mi-a venit o idee de afacere care mi-am dat seama că s-ar preta mult mai bine pe o piață mai matură și sofisticată precum este cea britanică”.

A ales să rămâne pentru a-și realiza visul de a deveni antreprenor și de a realiza ceva pe cont propriu.

„Pot să mărturisesc însă că alegerea de a începe de la zero într-o țară străină a fost de departe cea mai curajoasă decizie din viața mea. La doar 24 de ani, am ales să încep o nouă viață și o nouă afacere în Londra, un oraș în care nu aveam niciun fel de familie, zero cunoștințe și nici nu știam de unde să încep”.

Sistemul de sprijin

Alionte a fost însă încurajată de o comunitate de antreprenori din Marea Britanie.

„Sunt sprijinită de cea mai mare organizație de mentoring din Marea Britanie și am primit finanțare de la Guvernul britanic. Având în vedere rata șomajului crescândă din Marea Britanie, tinerii antreprenori beneficiază de extrem de mult sprijin și mediul de afaceri este încurajat să se dezvolte. Fără tot acest sprijin și mentorii de la care să învăț, probabil că m-aș fi aflat acum în România”

În opinia sa, tinerii vor fi cei care vor schimba România, iar celor mai mulți le lipsește sprijinul comunității, nu neaparat resursele financiare.

„Eu sunt de părere că tinerii nu au nevoie de bani sau resurse pentru a începe o afacere. Tot ceea de ce au nevoie este un sistem de sprijin, de modele de succes și mentori care să îi ghideze. Aveam toate resursele de care avem nevoie în interior, în momentul în care îți dai seama de potențialul tău, toate celelalte vin de la sine”, ne-a spus ea.

Acum intenționează să lucreze în continuare la dezvoltarea afacerii din Marea Britanie, dar vrea și dea înapoi din lecțiile pe care le-a învățat de la cei care au crezut în ea.

„Acum aș vrea să dau mai departe din ajutorul primit și să le împărtășesc și altor tineri din experiența mea, aducându-i în România pe mentorii mei din US care m-au ajutat să ajung unde sunt acum”, spune Alionte.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
BREAKING NEWS | A murit celebrul transgender Naomi
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Cum vrea să scape ucigașul Mirelei de închisoare? Ireal la ce metodă ar putea să...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Motivul pentru care doi tineri au ales să se căsătorească în avion
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Heinrich Rudolf Hertz, inventatorul undelor radio. „Nu cred că undele fără fir pe care le-am...