Prima pagină » IT&C » Apple pregătește o acțiune „uriașă”

Apple pregătește o acțiune „uriașă”

Apple pregătește o acțiune
La aproape un an de la emisiunea de obligațiuni de 17 miliarde de dolari efectuată de Apple, un record la acea dată, compania americană pregătește terenul pentru un nou plasament de titluri, prin care să finanțeze extinderea cu 30 miliarde de dolari a programului de răscumpărare de acțiuni.

Noua operațiune de finanțare a gigantului american ar putea deveni a doua cea mai mare emisiune de obligațiuni din istorie, notează Financial Times.

Apple a anunțat, odată cu raportul financiar pentru primul trimestru al acestui an, că va extinde programul de răscumpărare de acțiuni, o formă de recompensare a acționarilor, de la 60 miliarde de dolari la 90 miliarde de dolari, măsură finanțată prin plasamente de obligațiuni către investitori din SUA și din străinătate.

Ca și anul trecut, compania preferă să se îndatoreze în loc de a utiliza rezervele uriașe acumulate, de 150 miliarde de dolari. Circa 130 miliarde de dolari, sau 88% din aceste fonduri sunt deținute în afara SUA, iar repatrierea ar presupune plata taxei pe profit de până la 35%.

Noul director financiar al Apple, Luca Maestri, a avertizat recent că repatrierea fondurilor deținute în afara SUA ar presupune „consecințe semnificative” în ceea ce privește taxele.

Emisiunea internațională de obligațiuni va fi efectuată cel mai probabil în zona euro, unde costurile de finanțare sunt în prezent mai reduse decât pe piața SUA. Alegerea Europei ca locație ar servi totodată la diversificarea bazei de investitori pentru Apple.

Maestri a afirmat că Apple va încerca să atragă finanțare la termen „în volum similar operațiunii din 2013”, când a obținut 17 miliarde de dolari. Executivul a precizat că planul exact de finanțare nu va fost încă stabilit.

Apple a emis în urmă cu 12 luni obligațiuni în valoare de 17 miliarde de dolari, stabilind un record la acea dată. Cererea din partea investitorilor a depășit 50 miliarde de dolari. Cinci luni mai târziu, recordul a fost depășit de grupul american Verizon, care a plasat titluri de 49 miliarde de dolari pentru a finanța achiziția pachetului de 45% din acțiuni deținut de Vodafone la Verizon Wireless, tranzacție de 130 miliarde de dolari.

Apple a acumulat, în SUA, rezerve de 38 de miliarde de dolari, sumă care a scăzut cu 1 miliard de dolari față de nivelul din august 2012, când compania a distribuit pentru prima dată dividende.

Maestri a afirmat că Apple vrea să mențină rezerve suficiente pe plan intern pentru a finanța dezvoltarea afacerilor și eventuale achiziții.

Directorul general al Apple, Tim Cook, a afirmat că Apple „stă la pândă” pentru noi achiziții. În ultimul an și jumătate, compania a preluat 24 de firme.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Un controlor de trafic aerian a reușit să salveze două avioane de la o potențială ciocnire