Imaginile care generează cele mai multe clicuri pe internet, identificate cu ajutorul unui software revoluționar

Imaginile care generează cele mai multe clicuri pe internet, identificate cu ajutorul unui software revoluționar
Publicat: 02/10/2015, 13:02

„Sute de milioane de fotografii și înregistrări video inundă internetul în fiecare zi, alcătuind o potențială mină de aur pentru afacerile online care reușesc să îi facă pe oameni să le deschidă printr-un clic. Însă care sunt imaginile care atrag cel mai numeros public și care generează astfel cele mai mari venituri? Cum pot publisherii să zărească următoarea „senzație virală” într-o mare de imagini?”, întreabă Elizabeth Dwoskin, autoarea acestui articol apărut pe site-ul publicației The Wall Street Journal.

Companiile care fac afaceri pe internet știu deja că adăugarea de imagini lângă un text scris duce la creșterea angajamentului cititorului. Adăugarea unei imagini lângă un „tweet” (mesaj pe Twitter, n.r.), de exemplu, crește de cinci ori posibilitatea ca internauții să dea clic pe link-ul încorporat, potrivit companiei de marketing Shift. Însă cernerea acestui val tot mai mare de fotografii și materiale video din spațiul online a devenit tot mai dificilă, iar depistarea acelora dintre ele care vor atrage cel mai mult atenția a fost în ultimii ani mai mult o artă decât o știință.

Acum, un software de ultimă generație ar putea să ajute site-urile să obțină o cotă de piață mai mare din comerțul anual de 149 de miliarde de dolari generat de publicitatea online și din e-commerce-ul mondial, care generează în fiecare an o cifră de afaceri de 1,6 trilioane de dolari. Companii precum EyeEm Mobile GmbH și Neon Labs Inc. au dezvoltat un software care analizează imaginile de pe internet pentru a identifica acele calități subtile care atrag clicurile internauților.

„Această tehnologie va remodela industria vizuală”, a spus Stephen Mayes, fost director de creație al Arhivei fotografice de la Getty Images, care a avut oportunitatea de a lucra cu noul software. Așa cum Google a făcut ca internetul să devină mai folositor prin indexarea paginilor online, noul software promite o creștere a puterii pe care o au imaginile online, prin indexarea și prioritizarea fotografiilor care au capacitatea de a atrage atenția, a adăugat Stephen Mayes.

Aceste instrumente reprezintă ultima speranță a afacerilor online care vor să stimuleze valorile parametrilor de măsurare a angajamentului cititorilor lor, precum clicuri, comentarii și timpul petrecut pe o pagină. Servicii precum Outbrain Inc. și Taboola Inc. populează automat pagini web cu conținuturi care s-au dovedit anterior populare în spațiul online, însă ele produc adeseori și titluri așa-zis ademenitoare și care se adresează utilizatorilor cu cel mai slab nivel de sofisticare, precum: „Vei fi surprins (să afli) care vedetă continuă să fumeze”.

Noul software se concentrează în mod cât se poate de direct pe exploatarea datelor vizuale. Punându-și speranțele în tehnicile de recunoaștere a imaginilor, care identifică diverse obiecte în fotografii, programul creat de EyeEm Mobile GmbH caută tipare comune cu imaginile selectate de fotografi profesioniști. Software-ul, creat de compania Neon Labs Inc., identifică acele caracteristici ale unor imagini despre care s-a demonstrat deja, în diverse experimente neuronale, că stimulează activitatea cerebrală.

Cu toate acestea, Neon Labs și-a actualizat software-ul pentru a recunoaște fotografiile celebrităților – sau, mai exact, pe oricine al cărui chip apare pe internet cu o frecvență ieșită din comun. „Deoarece sezonul politic a început să devină fierbinte, ne concentrăm pe Trump și Clinton”, a spus Sophie Lebrecht, cofondatoare a companiei citate.

Luca Paderni, analist media la Forrester Research Inc., a prezis că cei mai mulți dintre publisheri vor folosi în cele din urmă o anumită formă de automatizare algoritmică pentru a-și alcătui colecțiile de imagini. Instrumentele automatizate, „antrenate” să reproducă ceea ce mintea umană consideră că arată frumos, ar putea furniza experiențe vizuale mai interesante decât cele oferite de firmele care oferă „fotografii de stoc”. Dar, la fel ca titlurile create pentru a aduce cât mai repede cât mai multe clicuri, imaginile ar putea și ele să devină ceva comun de-a lungul timpului.

Înființată în 2011, la Berlin, compania EyeEm Mobile GmbH a strâns 24 de milioane de dolari de la diverși investitori, inclusiv de la expertul în investiții Peter Thiel. Compania, care administrează o piață de imagini online, și a programat un grup de computere pentru a studia 50.000 de imagini alese la întâmplare de un grup de fotografi cu experiență. Această așa-zisă abordare, a studierii în profunzime, a găsit câteva milioane de caracteristici care separă fotografiile atrăgătoare de cele mai puțin interesante, a spus Ramzi Rizk, directorul departamentului de tehnologie de la EyeEm Mobile.

„Oamenii spun că frumusețea este un lucru subiectiv. Însă foarte multe lucruri din structura ei pot fi cuantificate”, a adăugat Ramzi Rizk.

La două luni după lansarea software-ului, utilizatorii acestui start-up din domeniul pieței fotografiilor online – care speră să concureze cu furnizori de fotografii de stoc, precum Getty Images – au început să vizualizeze, să dea „Like” și să comenteze fotografiile firmei germane cu 30% mai des decât o făceau înainte de lansarea soft-ului, spune Rizk. Managerul german a refuzat însă să spună dacă vânzările companiei pentru care lucrează au crescut. Piața de fotografii, care a rămas deschisă timp de opt săptămâni, nu a generat suficient de multe date pentru a putea fi făcută o comparație, a explicat el.

Abundența materialelor video online deschide calea spre noi oportunități. Publisherii și site-urile precum YouTube afișează o singură secvență – thumbnail – pentru a stimula internauții să vizualizeze apoi întregul clip. Software-ul creat de Neon Labs cercetează cu amănunțime printre clipuri video, în căutarea celei mai atrăgătoare secvențe.

Software-ul conceput de Neon Labs are la bază principiile pe care Sophie Lebrecht le-a învățat timp de un deceniu în perioada în care a studiat științele neuronale la Universitatea Carnegie Mellon și la National Science Foundation. Creierele voluntarilor, monitorizate cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică, au reacționat la fotografii din care lipseau informații, precum un chip care privea în lateral, în loc să privească direct în față. Ele au fost atrase, de asemenea, de luminile strălucitoare și de elementele care dovedeau existența unor conexiuni emoționale între oameni – din rândul celor zeci de mii de date analizate.

„Există această nevoie înnăscută de autoîntregire”, a spus ea.

Potrivit Neon Labs, clienții și partenerii săi, printre care se află Sundance Film Festival și mai multe companii de știri din Statele Unite, care nu au fost însă numite în acest studiu, au obținut venituri cu 16-40% mai mari pentru clipurile lor video, grație unui număr mai mare de clicuri. Neon Labs a refuzat să precizeze tarifele pe care le practică.

Deși tehnologia ar putea să îi încurajeze pe publisherii de pe internet să țină cont de instinctele de bază ale oamenilor, ea ar putea duce, de asemenea, la o creștere a calității imaginilor, prin modalități interesante, a spus Joshua Benton, director al Nieman Journalism Lab de la Universitatea Harvard. „Poate că algoritmul este la fel de subtil precum ochiul lui Jony Ive”, a adăugat el, referindu-se la legendarul designer al companiei Apple. „Poate că este mai bine să avem mai mulți Jony Ives decât unul singur”, a concluzionat Joshua Benton.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun