Prima pagină » IT&C » Luat la ochi de Dragnea, președintele ANCOM a demisionat după doar cinci luni

Luat la ochi de Dragnea, președintele ANCOM a demisionat după doar cinci luni

Luat la ochi de Dragnea, președintele ANCOM a demisionat după doar cinci luni
Mai multe pe gandul.info

La data de 12 octombrie, Eduard Lucian Lovin și Bogdan Cristian Iana au fost numiți vicepreședinți ai ANCOM, prin Hotărârea Parlamentului nr. 79, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805/11.10.2017. Numirea acestor vicepreședinți a fost unul dintre motivele demisiei lui Adrian Diță, au mai arătat sursele.

Pe de altă parte, „mai mulți membri din Comisia pentru tehnologia informațiilor și comunicații din Camera Deputaților i-au cerut în repetate rânduri demisia lui Adrian Diță, susținând că a destructurat ANCOM și că a dat afară mai mulți profesioiniști”, a declarat pentru MEDIAFAX Cătălin Drulă (membru USR), președintele acestei comisii parlamentare.

Adrian Diță a preluat funcția de președinte al ANCOM la data de 11 mai, când plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților l-a votat cu 236 de voturi „pentru” și 10 voturi „împotrivă”. Anterioor, Adrian Diță a fost director de Public Affairs la Telekom România.

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, în 17 octombrie, că este de acord cu revocarea șefului ANCOM, el precizând că va propune colegilor din Birourilor Permanente ca propunerea de revocare să fie discutată miercuri, în plenul reunit, dacă va veni solicitarea din partea comisiilor economice.

Solicitat să precizeze dacă este de acord cu schimbarea șefului ANCOM, la cinci luni de la numire, o propunere în acest sens urmând a fi făcută de către comisiile economice din Parlament, Dragnea a precizat: „Răspunsul este da”.

Întrebat dacă are un nume pentru înlocuitor, în condițiile în care a fost vehiculat fostul premier Sorin Grindeanu pentru șefia acestei instituții, Dragnea nu a negat.

„Din câte știu eu, deciziile (de revocare și de numire, n.r.) nu sunt la pachet. Să ajungem la hotărâre. Dacă mâine vine solictarea de la cele două comisii în BPR, eu o să solicit colegilor să discutăm în plenul reunit chiar mâine propunerea de revocare”, a spus Dragnea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
O bacterie prezentă în intestinul a până la 20% dintre oamenii sănătoși ar putea favoriza cancerul de colon. Ce au descoperit cercetătorii
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. Cine a inventat detergentul de rufe?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi