Prima pagină » IT&C » Probleme cu salariul șefului Microsoft

Probleme cu salariul șefului Microsoft

Probleme cu salariul șefului Microsoft
Institutional Shareholder Services (ISS) le-a recomandat acționarilor să ia măsurile necesare cu ocazia întâlnirii Microsoft, care va avea loc peste două săptămâni.

ISS a susținut că Microsoft i-a oferit un salariu prea mare lui Satya Nadella, care nu ar fi în concordanță cu performanțele acestuia. „Debarcarea fostului director executiv Steve Ballmer a reprezentat o provocare și a atras de la sine o nouă strategie de compensații pentru viitorul șef, care nu era acționar majoritar”, au precizat analiștii ISS. „Totuși, noul pachet salarial al lui Nadella ridică unele semne de întrebare”.

În anul fiscal 2014, care s-a încheiat, în cazul Microsoft, la 30 iunie, Nadella a primit un salariu de 919.000 dolari, un bonus de 3,6 milioane dolari și un pachet de acțiuni de aproximativ 65 milioane de dolari. Anul trecut, Nadella a primit un grant de acțiuni de 13,5 milioane de dolari, ca parte a planului de stimulare. În septembrie, șeful Microsoft a beneficiat de un pachet de acțiuni de 13,6 milioane de dolari.

ISS a mai precizat că pachetul de compensații al lui Nadella în 2014, care ajunge la 90,8 milioane de dolari, a fost foarte ridicat, față de câștigurile altor directori executivi din industria tehnologică. Microsoft va susține întâlnirea anuală a acționarilor în ziua de miercuri, 3 decembrie. În cadrul adunării, acționarii vor vota cu privire la acordarea pachetelor salariale pentru directori și vor alege reprezentanții board-ului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Un loc din Spania, desemnat drept CEL MAI FRUMOS de pe PLANETĂ de revista britanică Time Out
Digi24
ANALIZĂ Arma secretă a extremei drepte: „povestea” câștigă inimile tinerilor educați din Europa. Exemplul Călin Georgescu
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Statele Unite au acordat primele despăgubiri, de 3 milioane de dolari, pentru victimele misteriosului „sindrom Havana”
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ