Prima pagină » IT&C » Zece ani de YouTube. Cum s-a adaptat platforma online la schimbările timpului. „Conținutul, noua reclamă pentru mărci”

Zece ani de YouTube. Cum s-a adaptat platforma online la schimbările timpului. „Conținutul, noua reclamă pentru mărci”

YouTube este, la zece ani de la lansare, "un mediu nou prin care se pot împărtăși povești originale, în care conținutul este noua reclamă pentru mărci", a spus Marta Lysiac, strategic partner manager al platformei online la evenimentul aniversar al acestui site, care a avut loc marți, la București.

„YouTube este o platformă, nu o televiziune”, a declarat Marta Lysiac, făcând referire la faptul că tot mai multe posturi TV se folosesc de aceasta pentru a-și spori vizibilitatea. În același timp, YouTube a dat naștere unor celebrități și unui nou gen de conținut.

Primul videoclip a fost încărcat pe YouTube pe 23 aprilie 2005, fiind intitulat „Me at the zoo”, iar, în prezent, peste 1 miliard de utilizatori accesează platforma în decursul unei luni, a menționat Philip Justus, vicepreședinte al Google pentru Europa centrală și de est. „Dacă poveștile sunt bune, ele vor fi transmise mai departe de utilizatori”, a declarat acesta.

Mărcile au învățat să folosească această platformă la adevărata sa valoare, a mai spus și Marta Lysiak. „Este un mediu nou prin care se pot împărtăși povești originale, iar conținutul este noua reclamă”, a menționat aceasta, precizând că, în urma unui studiu realizat în anul 2015, 72% dintre cei chestionați, care au achiziționat autoturisme, au declarat că au fost influențați în decizia de cumpărare de videoclipurile publicate pe YouTube de fabricanții acestora.

Pe de altă parte, în cazul achiziționării de telefoane inteligente, procentul celor impulsionați de clipurile video urmărite pe YouTube este de 62%, iar în ceea ce privește cumpărarea de produse cosmetice și folosirea acestora, procentul ajunge la 66%.

„O sută de branduri de top au publicat, în 2015, un videoclip pe YouTube la fiecare 18 minute”, a adăugat Lysiak, spunând că, în total, anul acesta, au fost încărcate 400 de ore de conținut pe minut.

Despre felul în care companiile reușesc să transmită mesaje cu caracter comercial, Dan Bulucea, country manager al Google România, a afirmat că „toți avem acum acces la ceea ce ne pasionează și ne distrează. YouTube a devenit al doilea motor de căutare și am ajuns în punctul în care mărcile fac reclame pe care noi, utilizatorii, alegem să le urmărim”.

Între exemplele de succes din meniul online românesc se află canalul YouTube al HaHaHa Production, iar despre crearea și promovarea online a unor celebrități în muzică, Smiley, fondator al acestei case de producție, spune că „este foarte greu acum să fii un geniu neînțeles, pentru că există YouTube”. „Pe vremuri, dacă nu erai la Atomic TV, nu existai”, a afirmat acesta, amintind de era dominată de televiziuni.

O altă mostră de reușită a venit de la Michael Stevens, realizatorul canalului Vsauce, care a accentuat faptul că „YouTube nu este competițional. Este un mediu unde e loc pentru toată lumea”, dar și că utilizatorii împărtășesc videoclipuri cu care se identifică, iar prin asta „nu promovează realizatorul, ci pe ei”. „Sunt lucruri în care crezi, pe care le agreezi și îți dorești ca alții să vadă care sunt opțiunile tale”, a mai spus acesta.

„Ce distribuim se reflectă asupra noastră. Ne ajută, în primul rând, pe noi, apoi companiile”, a mai afirmat Stevens.

În fiecare zi, pe YouTube – site-ul de partajare de fișiere video deținut de motorul de căutare Google – sunt vizionate sute de milioane de ore și sunt generate miliarde de vizualizări, iar numărul de ore urmărite lunar pe YouTube crește cu 50% în fiecare an, conform statisticilor prezentate pe youtube.com.

YouTube are peste 7 milioane de utilizatori unici lunar, în România, iar pe această platformă sunt înregistrate, în prezent, peste un milion de canale românești.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea: scurgere de clor. Trei persoane au ajuns la spital
Digi24
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Orașul bihorean cu mai puțin de 10.000 de locuitori și o centură spectaculoasă. Cum a prins viteză infrastructura din jurul Oradiei
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Cum să slăbești fără să pui kilogramele la loc. Băutura pe care Vlad Ciurea o recomandă după masă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au găsit dovezi ale apei primordiale la marginea Sistemului Solar
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi