Prima pagină » IT&C » Zece rețele sociale mai puțin cunoscute

Zece rețele sociale mai puțin cunoscute

Zece rețele sociale mai puțin cunoscute
Rețele sociale reprezintă unul din trendurile revoluționare ale istoriei contemporante. Dincolo de rețelele sociale foarte populare, precum Facebook, Instagram și Twitter, există numeroase alte site-uri, constituite pe anumite nișe.

Line For Heaven

Pentru cei care nu cred că Facebook și Reddit sunt suficient de creștine, există Line For Heaven, un grup de creștini. Acești oameni vor să participe la „o cursă nebunească spre Rai”. Pe site, utilizatorii strâng puncte „karma”, prin acțiuni care îi ajută să urce tot mai sus pe „scara Raiului”, scrie listverse.com.

Utilizatorii câștigă puncte karma prin susținerea unor cauze și jocuri pe teme religioase. Ei le oferă celorlalți binecuvântarea lor și îi ajută să se spovedească. Cu cât se implică mai mult în asemenea activități, cu atât mai mult o persoană se va apropia mai mult de divinitate, un loc patronat de „Angel #1″, supranumit și „BJ”.

Ideile din spatele site-ului social Line For Heaven ar putea părea „deplasate”. De exemplu, utilizatorii strâng 20 de puncte „karma”, dacă vor mărturisi un păcat și dacă 20 de oameni îi vor ierta de aceste păcate. De asemenea, ei pot obține puncte dacă atrag oameni în rețeaua socială.

Nextdoor

În timp ce marile rețele sociale se laudă cu interconectarea a miliarde de oameni din întreaga lume, Nextdoor nu face altceva decât să-i ajute pe oamenii din cartiere să comunice mai bine pe internet. Rețeaua se bazează pe comunitate.

În ultimii ani, Nextdoor a fost criticată de unii jurnaliști, care au considerat că rețeaua ar putea încuraja mai degrabă violența între vecini, decât apropierea lor. Un alt neajuns ar fi legat de faptul că rețeaua socială se concentrează în mare parte pe monitorizarea afro-americanilor, care ar avea „activități suspecte”.

ZiiTrend

Chiar dacă a dispărut, rețeaua ZiiTrend merită o mențiune în această listă. Site-ul de la mijlocul anilor 2000 s-a bazat pe capacitățile de predicție ale comunității de pe internet.

Cu ajutorul unor algoritmi de programare, serverele ZiiTrend au adus laolaltă aceste predicții și a prezentat cele mai plauzibile scenarii pentru viitor. ZiiTrend a fost o rețea experimentală, care și-a câștigat un loc în istoria social media.

Ncludr

Ncludr a fost o rețea care „parodia” site-urile mari de social media. Ncludr le propunea utilizatorilor să răspundă la câteva întrebări, atunci când își făceau un cont, apoi generau un profil în funcție de răspunsuri. Toate aspectele profilului erau generate cu ajutorul unui agoritm și nu puteau fi modificate.

În timp ce „prieteniile” de pe Facebook se realizează cu ajutorul acceptului utilizatorilor, pe Ncludr, aceștia erau conectați automat cu restul abonaților. Ncludr rămâne una din puținele rețele sociale lansate doar pentru a „necăji” marii „elefanți”, precum Facebook și Twitter.

Rețelele sociale din „dark web”

Internetul ascuns este format din site-uri care nu pot fi accesate prin intermediul navigatoarelor web standard, ci cu ajutorul unor browsere precum Tor.

Spre deosebire de internetul „de la suprafață” (cu care suntem toți obișnuiți), dark web nu este disponibil în crawlere și găzduiește unele din cele mai dubioase elemente ale societății, care se „delectează” inclusiv cu acțiuni de crimă organizată și pornografie infantilă. Unii utilizatorii ai internetului ascuns s-au folosit de anonimitate pentru a înființa rețele sociale.

Una din rețele este Galaxy2, realizată de programatorul „Lameth”. Această platformă le cere utilizatorilor să folosească pseudonime și să interacționeze „ca pe Facebook”. Galaxy2 atrage însă personaje interesate de droguri și pornografie, precum și numeroși „curioși”.

O altă rețea este Darknet Nation, care funcționează ca un guvern descentralizat. DN dorește să aducă puțină „ordine” în haosul generat de dark web.

Chirp

Chirp își propune să le permită utilizatorilor să își transmită fișiere fără să aibă acces la o conexiune Wi-Fi sau de date.

Ideea este simplă: transmiterea de fișiere codate „ca sunete”, care pot fi recepționate de orice dispozitiv audio. Oricine folosește Chirp pe dispozitiv în vecinătate poate recepționa un sunet și îl poate salva ulterior. Când dispozitivul dobândește acces la internet, Chirp decodează fișierul audio și prezintă materialul propriu-zis, printr-o interfață similară Facebook-ului.

Arhitecții aplicației doresc să revoluționeze transmiterea de informații. Din moment ce Chirps transmite informațiile pe calea sunetului, aceste instrumente sunt ideale pentru transmiterea fișierelor și informațiilor prin boxe și radiouri. O altă calitate a rețelei este viteza de transmitere a conținutului.

REMCloud

REMCloud nu are nicio legătură cu fanii trupei REM, ci este o rețea socială care vrea să-i conecteze pe cei pasionați de visuri.

Utilizatorii vorbesc pe rețea despre visurile lor și însemnătatea acestora. Cea mai interesantă funcție a site-ului este Dream Mosaic. Prin caracterizarea visurilor cu ajutorul unor cuvinte și locuri-cheie, REMCloud completează o hartă interactivă care ilustrează ce visează oamenii din diferite puncte ale globului. Această funcție neobișnuită le permite utilizatorilor să vadă care sunt cele mai comune visuri în anumite țări.

Stache Passions

Este rețeaua celor care au mustață. Baza de date include numeroși bărbați, dar și femei, respectiv transsexuali cu mustață. Site-ul are un sistem de ierarhizare a mustăților – „nou-venit”, „expert” și „Stache Groupie”, precum și „un imn”.

Affluence

Affluence este rețeaua celor mai bogați dintre noi, cu venituri de peste 200.000 dolari pe an. Totuși, cei fără bani pot să se înscrie pe rețea dacă au cel puțin 5 prieteni dispuși să garanteze că fac parte din „clasa superioară”.

Creatorul Affluence, Russell Rockefeller, a precizat că rețeaua nu reprezintă o conspirație uriașă, după cum ar crede unii. Rețeaua îi ajută însă pe oamenii de succes să participe la cele mai exclusiviste evenimente și să devină și mai bogați, prin relațiile create.

ASmallWorld

ASmallWorld este o rețea socială dedicată elitei. Utilizatorii cu bani sunt și mai răsfățați, pe principiul „ban la ban trage”, primind invitații în cele mai tari cluburi de noapte și servicii gratuite oriunde merg în lume.

Bogătașii plătesc o taxă anuală de 110 dolari pentru a rămâne în rețea. ASmallWorld are o bază de date de 250.000 membri. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Noua eră a secetei: râurile din Europa care au secat pentru prima dată