Prima pagină » Actualitate » UPDATE. Trei români şi un ucrainean, reţinuţi, după acțiunea de amploare a DNA în Portul Constanța. Prejudiciul, peste 2 milioane de euro – VIDEO

UPDATE. Trei români şi un ucrainean, reţinuţi, după acțiunea de amploare a DNA în Portul Constanța. Prejudiciul, peste 2 milioane de euro – VIDEO

UPDATE. Apar informații noi în speța capturii record de ţigări netrimbrate în Portul Constanţa, respectiv 12,1 milioane, în valoare de peste 1,5 milioane de euro. Potrivit inforamțiilor apărute, trei români şi un ucrainean au fost reţinuţi. Anchetatorii au precizat că gruparea dădea mită unor funcţionari pentru fiecare container, sumele fiind cuprinse între 120.000 şi 200.000 euro/container de ţigări şi 3-5 euro/kg de tutun de narghilea.

”În data de 30.12.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie au realizat o acţiune de prindere în flagrant, după „intrarea” în ţară a unui container ce conţinea 12.170.000 ţigarete nefiscalizate, în valoare de circa 1.500.000 euro. Acţiunea a fost organizată într-o cauză penală privind săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă, dare de mită şi cumpărare de influenţă, ambele în formă continuată, anunţă, sâmbătă seară, Poliţia de Frontieră.

Sursa citată a precizat că, în timpul flagrantului, în autoturismul ocupat de două persoane (în prezent inculpaţi) a fost găsită suma de suma de 110.000 USD, reprezentând o primă tranşă din suma ce ar fi fost promisă iniţial (175.000 euro) unui angajat al portului (martor în cauză).

”A fost ridicată în vederea confiscării suma de 110.000 dolari, 2.167 baxuri ţigări de contrabandă şi o cantitate de 21 tone de tutun pentru narghilea”

(…) Acţiunea face parte dintr-o multitudine de activităţi de procedură penală, desfăşurate timp de un an şi două luni (perioada noiembrie 2022 – decembrie 2023), de către poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, la delegarea procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa. În cauză, a fost documentată activitatea infracţională a mai multor persoane, specializate în traficul cu ţigări de contrabandă, în sistem containerizat, prin Portul Constanţa”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii de frontieră precizează că ţigările de contrabandă şi tutun pentru narghilea erau introduse în România prin Portul Constanţa ori Constanţa Sud Agigea, fiind disimulate în containere prin metoda “capac.”

Pentru a crea aparenţa unui import legal, în documentele de transport, erau menţionate bunuri care au mai făcut obiectul unor importuri legale, respectiv ”limonadă”.

”Pentru introducerea unui astfel de container în România, suspecţii au oferit, cu titlu de mită, în mai multe rânduri, unor persoane cu atribuţii de control din cadrul Portului Constanţa Sud Agigea, sume cuprinse între 120.000 şi 200.000 euro/container de ţigări şi 3-5 euro/kg de tutun de narghilea, pentru a „închide ochii” şi a permite intrarea pe teritoriul României a mărfurilor respective fără a deţine documente de provenienţă a acestora. Banii respectivi urmau să fie remişi funcţionarilor la scurt timp după ce containerul cu „marfă” părăsea incinta portului”, a mai precizat Poliţia de Frontieră, într-o informare, pe facebook.

Comunicat DNA: „În autoturismul ocupat de doi dintre inculpați fiind găsită suma de suma de 110.000 USD”

La rândul lor, procurorii DNA anunţă că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data 30 decembrie 2023, a patru inculpaţi, trei cetăţeni români şi un cetăţean ucrainean, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă, dare de mită şi cumpărare de influenţă, ultimele comise în formă continuată.

”La data de 30 decembrie 2023, cei patru inculpaţi vor fi prezentaţi magistraţilor din cadrul Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză, procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Gărzii de Coastă, Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi de sprijinul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data 30 decembrie 2023, a patru inculpați, trei cetățeni români și un cetățean ucrainean, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă, dare de mită și cumpărare de influență, ultimele comise în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2023, cei patru inculpați ar fi oferit, în mai multe rânduri, unor persoane cu atribuții de control din cadrul portului Constanța Sud Agigea, sume cuprinse între 120.000 euro și 200.000 euro/container cu țigări și 3 – 5 euro/kilogram de tutun de narghilea, pentru a „închide ochii” și a permite intrarea pe teritoriul României a mărfurilor respective fără a deține documente de proveniență a acestora. Banii respectivi urmau să fie remiși funcționarilor la scurt timp după ce containerul cu „marfă” părăsea incinta portului.

Pentru a crea o aparență de legalitate, în documentele de transport, erau menționate mărfuri (limonadă) care, în trecut, au mai făcut obiectul unor importuri legale. La data de 30 decembrie 2023, după „intrarea” în țară a unui container ce conținea 12.170.000 țigarete nefiscalizate, în valoare de circa 1.500.000 euro, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, în autoturismul ocupat de doi dintre inculpați fiind găsită suma de suma de 110.000 USD, reprezentând o primă tranșă din suma ce ar fi fost promisă inițial (175.000 euro) unui angajat al portului (martor în cauză)”, se arată îm comunicatul DNA.

Acțiune de amploare a DNA în Portul Constanța, pentru destructurarea unei rețele de contrabandă

ȘTIRE INIȚIALĂ. Conform informațiilor Gândul, au fost prinși mai mulți civili care voiau sa introducă un container de țigări în Port. Paguba estimată s-ar ridica la peste 2 milioane de euro, iar procurorii vorbesc despre cumpărare de influență, dare de mită și contrabandă calificată.

Mai multe persoane care voiau să introducă peste 1217 de baxuri de țigări de contrabandă prin portul Constanța au fost prinse în flagrant. Mai mult, contrabandiștii au dat 125.000 de euro unui vameș care colabora cu DNA.

Ionuț Apostol și Stelian Tocica – ar fi încercat să-l mituiască pe un vameș cu 125.000 de lei, vameșul fiind de fapt un investigator al DNA sub acoperire, potrivit informațiilor prezentate de G4media.

Stelian Tocica, din Constanța, nu ar fi străin de contrabanda cu țigări, un astfel de dosar fiind instrumentat în 2021. Acesta a fost patron al cluburilor Morgana din București și Constanța, alături de Joshua Castellano, patronul de la Bamboo.

La vremea respectivă el s-a filmat cu un teanc de bancnote de 500 de euro. ”Ce să fac, măi băieți, cu bani ăștia? Vine Moș Crăciun, am luat și porci, am luat și de-alea! Nu știu, să mai iau un porc, să mai iau o ladă de porci, facem și petrecere, să fie bine. Hai, vă pup!”, spunea Tocia într-o înregistrare în care flutura în fața camerei zeci de bancnote de 500 de euro, potrivit sursei citate.

Sursă foto: Gândul

Vom reveni cu amănunte!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
The Guardian: Capcana din București: apartamente ÎNCHIRIATE în clădiri interzise
Digi24
Imagini de necrezut la Cupa Mondială: Jude Bellingham l-a pălmuit pe Valentin Barco, după Anglia - Argentina 1-2
Cancan.ro
Anunț de ULTIMĂ ORĂ pentru românii care merg în Grecia! S-a declarat stare de urgență pe 7 insule 😲
Prosport.ro
Americanii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în doar două cuvinte
Adevarul
Șeful Uniunii Barourilor explică decizia CJUE în cazul prescripției penale: „Instanțele vor continua să aplice soluția stabilită de ÎCCJ”
Mediafax
Ciucu: Apartamentul meu cu 3 camere nu se compară cu «viloiul» lui Grindeanu
Click
Romanița Iovan, mândră de fiul ei! Ce facultate urmează Albert în Anglia: „Multe dintre ele nu le înțeleg”
Digi24
Situație hilară la Cupa Mondială: Argentinienii au găsit notițele făcute de Pickford pentru loviturile de departajare
Cancan.ro
DOLIU în politică! A murit Sergiu Chifu, fost consilier și om de afaceri
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
KIA România atacă unul dintre cele mai mari avantaje ale Dacia
Descopera.ro
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Descopera.ro
A fost inventată drona care poate omorî țânțarii direct din zbor