Judecătorul Laurențiu Beșu recunoaște că a activat ca ofițer în cadrul DIPI, fosta „doi și-un sfert”: „Nu văd care-i problema”

Publicat: 16 12. 2025, 15:07
Actualizat: 16 12. 2025, 15:47

Judecătorul Laurențiu Beșu a recunoscut, cu nonșalanță, în fața presei că a fost ofițer de informații la DGPI, fostul „doi și un sfert”, informație omisă din documentarul Recorder. Întrebat motivul pentru care dorește să treacă de la funcția de judecător la cea de procuror, Beșu a oferit un răspuns evaziv. 

Laurențiu Beșu a fost întâmpinat de jurnaliștii aflați la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, unde judecătorul a susținut un interviu pentru procedura de trecere la funcția de procuror.

În urma declarațiilor din documentarul Recorder, la adresa lui Beșu au fost trimise sesizări către Inspecția Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Suprem de Apărare a Țării și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Laurențiu Beșu susține că nu a făcut nimeni presiuni asupra sa pentru a deveni procuror. Acesta a subliniat că se află într-un moment al vieții când pur și simplu vede lucrurile „altfel”:

„E un moment în viață în care vezi altfel lucrurile și e bine să faci o schimbare. A fost absolut decizia mea”. Nu mă influențează nimeni.

Beșu a recunoscut că a fost ofițer de poliție judiciară și a activat în serviciul secret al Ministerului de Interne – DGIPI, subiect pe care Gândul l-a prezentat pe larg AICI.

„Eu am lucrat la DGPI între 2006 și 2011, inclusiv domnul Buliga Andrei a lucrat la DGPI. E în complet cu doamna Pencea (Adriana Pencea, n.r), vicepreședinta Curții (de Apel București, n.r)”, a declarat Laurențiu Beșu.

Judecătorul a adăugat: „Nu văd care ar fi problema”, referitor la funcția sa sub umbrela MAI.

Direcția Generală de Protecție Internă (DGIP) este o structură de informații și contrainformații aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

Instituția a fost creată în urma desființării agenției de informații UM 0215, numită colocvial „doi și un sfert”. Agenția a fost construită pe baza filialei din București a Securității Republicii Socialiste România și a activat între 1990 și 1998.


FOTO/VIDEO: captură FB

Recomandarea autorului: