• Publicat:
  • Actualizat:
Magazin

Dependența de sex sau cum arată drumul de la plăcere la boală

Dependența de sex sau cum arată drumul de la plăcere la boală
Michael Douglas și David Duchovny sunt doar două dintre celebritățile care și-au recunoscut dependența de sex și au ajuns într-o clinică de specialitate. Deși la prima vedere pare un moft, psihoterapeuții cred că această formă de manifestare, care se poate naște chiar în copilărie, te poate împiedica să ai o viață normală.

„Cum apare această dependență nu se poate spune cu certitudine, dar anumite semne pot fi remarcate destul de timpuriu. O anumită predispoziție spre această dependență este mai întâlnită la persoanele provenite din familii dezorganizate, în care există certuri dese, probleme cu alcoolul. În aceste familii adulții își schimbă des partenerii sau își trăiesc sexualitatea în apropierea copiilor, fără a ține seama de ei. De asemenea, mai sunt situații în care copilul este supus unor abuzuri repetate, care îi provoacă o sexualizare forțată înainte de vreme.

Pe lângă familiile dezorganizate sau cele în care se cultivă adicțiile, de alcool, droguri, medicamente, există și cuplurile de intelectuali unde se forțează limitele minții și dezvoltării copilului. Acest proces îi poate provoca copilului o traumă greu de înțeles sau de acceptat. În acest caz, dependența de sex vine ca o formă de refulare, de evadare din colivia de aur a părinților”, precizează psihoterapeutul Constantin Cornea pentru Gândul.

Pornografia descoperită prea devreme ne poate influența nevoile și instinctele într-un mod decisiv. „Acest fapt va duce la dezvoltarea instinctelor sexuale la o vârstă fragedă, iar natura își are propriile legi, care nu pot fi sfidate fără a-și cere plata” , mai spune psihoterapeutul Constantin Cornea pentru Gândul.

Deși ambele sexe sunt predispuse să dezvolte o astfel de dependență, cele mai multe cazuri se înregistrează în rândul femeilor. „Acestea sunt mult mai predispuse agresiunilor sexuale. Din păcate, erotismul nu reprezintă decât satisfacerea unor instincte animalice, ce pot fi descoperite la o vârstă fragedă, în dauna altor modalități de a cultiva plăcerea. În cazul nimfomanelor nu putem vorbi de erotism în sensul clasic al cuvântului, ci de instinct sexual. Partidele de sex pot ține de o anumită ciclicitate, dar au un cost imens în societate. Noțiunea generală de respect nu se mulează pe modul ușuratec de comportament al persoanelor dependente de sex””, afirmă Constantin Cornea.

Persoanele care suferă de această dependență sunt traumatizate, chiar dacă conștientizează sau nu.  „Trauma se poate dilua cumva în inconștientul persoanei respective, pentru că mecanismele de aparare nu o lasă să își amintească toate evenimentele ce i-au marcat copilăria. Personal, nu consider că poate avea o componentă genetică. Cred că ține doar de educație, mai exact de lipsa ei.

Nevoia de sex este diferită, pentru că trecutul nu este la fel. Inocența copilăriei,  partenerii de joacă, mediul familial și cel social, gradul de cultură și educație, provocările, comunicarea dintre părinți, sau dintre părinți și copil, reprezintă ingredientele din care se va forma personalitatea copilului. Tot din aceste ingrediente se nasc dorințele, instinctele, abilitățile. Pentru a descoperi sursa nevoilor, cât și modul în care acestea s-au născut, se face o anamneză personală. Fiecare persoană reprezintă un puzzle unic, irepetabil””, adaugă specialistul.

O persoană dependentă de sex are o lume internă apartă. „Valorile și nevoile ei sunt mult prea diferite pentru a putea fi acceptate de marea masă. Ea va face totul pentru a-si satisface această nevoie, oferindu-se mult prea ușor, iar  asta îi scade foarte mult valoarea în ochii celorlalți. În aceste condiții, unei astfel de persoane îi va fi greu să aibă o familie sau o carieră.

În psihoterapie nu vorbim niciodată de rețete universal valabile, pentru că nici o persoană nu seamănă cu o alta. Indivizii pot părea similari atunci când vorbim de un diagnostic, dar sunt diferiți atunci când vorbim de modul în care s-au îmbolnavit, iar în psihoterapie istoricul este cel care contează””, mai spune psihoterapeutul Constantin Cornea.

             

 

Inchide