Prima pagină » Magazin » Gerry Conlon, a cărui poveste a inspirat filmul „În numele tatălui”, a murit la vârsta de 60 de ani: A stat 15 ani în închisoare deși nu era vinovat

Gerry Conlon, a cărui poveste a inspirat filmul „În numele tatălui”, a murit la vârsta de 60 de ani: A stat 15 ani în închisoare deși nu era vinovat

Gerry Conlon, a cărui poveste a inspirat filmul
Gerry Conlon, care a petrecut 15 ani la închisoare după ce a fost acuzat în mod eronat de comiterea unui atentat IRA și a cărui poveste a inspirat filmul "În numele tatălui", a murit sâmbătă la vârsta de 60 de ani, a anunțat familia, relateaz AFP.

Născut la Belfast, el a făcut parte din lotul „celor patru de la Guildford”, condamnat la închisoare pe viață pentru comiterea unui dublu atentat cu bombă, în două puburi din sudul Angliei, soldate cu moartea a cinci persoane, în 1974.

El a petrecut 15 ani la închisoare, după care hotărârea judecătorească a fost anulată, în 1989. Șaisprezece ani mai târziu, premierul britanic Tony Blair le prezenta scuze, în mod oficial, celor patru bărbați.

Autobiografia lui Gerry Conlon a fost adaptată în 1993, în filmul „In the Name of the Father” (În numele tatălui), recompensat anul următor, la Berlin, cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film. În rolul principal a fost distribuit Daniel Day-Lewis.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce ascund persoanele care doar citesc mesajele din grupurile de WhatsApp, dar nu răspund niciodată
Digi24
„Copilul diavolului” în lumea interlopilor: Povestea singurei femei care a fost acceptată în yakuza, mult temuta mafie din Japonia
Cancan.ro
Antena 1 a difuzat imaginile groazei! Ce i-a făcut Tamaș colegei Bianca? A înjurat ca la ușa cortului, a început să rupă scaunele, le-a aruncat în foc și..
Prosport.ro
FOTO. Două jucătoare se iubesc. Relația lor e pusă de un eveniment unde trebuie să fie adversare
Adevarul
Premierul tehnocrat, soluția de avarie pentru criza politică?
Mediafax
Crama de pe Autostrada Soarelui care a dus vinul dobrogean în lume
Click
Cum arată noul living al Andreei Marin. Vedeta și-a redecorat casa și le-a arătat fanilor colțul ei de relaxare: „Am scăpat de un stres”
Digi24
„Ceasul ticăie pentru Putin. Mai are 5 luni”. Avertismentul șefului serviciilor secrete estoniene privind pierderile uriașe ale Rusiei
Cancan.ro
Pescobar, DISTRUS. Restaurantul mega celebru a fost ÎNCHIS! Motivul este halucinant
Ce se întâmplă doctore
Ce arată primele rezultate ale necropsiei lui Robert, elevul din Bacău mort după ce s-ar fi înecat cu un sandwich
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Românul David Cristofor a obținut locul 2 pe traseu în Formula 4, dar arbitrii l-au penalizat. Ce s-a întâmplat
Descopera.ro
Marea Piramidă din Giza are sistem anti-cutremur! Cum e posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Clădirea care „minuna” privirile bucureștenilor la sfârșitul secolului al XIX-lea