Prima pagină » Magazin » Schimbare radicală a concursului Miss World. Ce se va întâmpla din 2015

Schimbare radicală a concursului Miss World. Ce se va întâmpla din 2015

Schimbare radicală a concursului Miss World. Ce se va întâmpla din 2015
Schimbare radicală a concursului Miss World. Ce se va întâmpla din 2015

Într-un interviu acordat în revista Elle, Julia Morley, președinta Miss World Organisation, care organizează acest concurs, a declarat: „Nu avem neapărată nevoie să vedem femei care se plimbă prin fața noastră în bikini. Acest lucru nu aduce nimic bun femeilor. Nu aduce nimic bun pentru niciunul dintre noi”.

„Nu-mi pasă dacă cineva are un fund cu cinci centimetri mai mare decât altcineva. Nu ne uităm la fesele lor. Noi ascultăm cu adevărat ceea ce ne spun concurentele”, a adăugat ea.

Miss World, înființat în 1951, de Eric Morley, soțul Juliei Morley, în prezent decedat, a fost inițial un concurs dedicat exclusiv costumelor de baie și era denumit „Festival Bikini Contest”.

Însă, în perioada recentă, organizatorii au considerat că proba costumelor de baie este arhaică și inutilă.

Ca urmare, organizatorii Miss World au ales să nu difuzeze la televiziune în ultimii ani proba costumelor de baie, iar concurentele au defilat în bikini într-un spațiu privat, doar în fața membrilor juriului.

Începând din 2015, această probă va fi eliminată complet din programul concursului.

„Nu vrem să le facem pe concurente să se simtă ca și cum ar fi niște simple trupuri ambulante”, a spus Julia Morley.

Julia Morley speră de asemenea că Miss World se va diferenția tot mai mult de celelalte concursuri de frumusețe, întrucât va pune tot mai mult accent pe inteligența și personalitatea concurentelor și mai puțin pe frumusețea fizică.

Un pas în această direcție a fost reprezentat de înființarea „Beauty with a Purpose” („Frumusețe cu un scop”), o probă obligatorie pe care Julia Morley a introdus-o în competiție în 1974.

Pentru a participa la finala concursului Miss World, toate participantele trebuie să prezinte în fața juriului un proiect de caritate la care ele au participat în țările lor natale.

Câștigătoarea concursului Miss World din 2014 a fost desemnată reprezentanta Africii de Sud, Rolene Strauss, o studentă la medicină în vârstă de 22 de ani, pasionată de știință și cercetări medicale.

România a fost reprezentată în competiția Miss World 2014 de Bianca Adriana Fanu, o tânără în vârstă de 25 de ani din Lugoj, în timp ce Republica Moldova a avut-o ca reprezentantă pe Alexandra Căruntu, în vârstă de 17 ani. Austria a fost reprezentată de Julia Furdea, o tânără de origine română, în vârstă de 20 ani, ai cărei părinți s-au stabilit în orașul austriac Linz pe când ea avea vârsta de nouă luni.

În 2013, concursul Miss World a fost câștigat de reprezentanta statului Filipine, Megan Young.

Cea de-a 64-a ediție a concursului Miss World, la care au participat 125 de reprezentante, a avut loc duminică seară la Excel Exhibition and Convention Centre din Londra.

Competiția a fost prezentată de Frankie Cena și câștigătoarea din 2013, Megan Young. La acest eveniment au participat și câteva nume sonore din industria de divertisment, precum cântărețul SkyBlu, membru al grupului LMFAO, trupa The Vamps, și actrița indiană Aishwarya Rai Bachchan, o vedetă la Bollywood, care a câștigat titlul Miss World în anul 1994.

Miss World se numără printre cele patru competiții de frumusețe internaționale majore din punct de vedere al importanței evenimentului – „The Big Four Major Pageants” -, alături de Miss Earth, Miss International și Miss Universe. Creat în Marea Britanie, Miss World a fost organizat pentru prima dată în anul 1951, fiind primul concurs internațional de frumusețe major ce a avut loc la nivel mondial. Miss World este și cea mai longevivă competiție internațională de frumusețe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Toți vecinii cresc, România SCADE. Noua prognoză economică
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Horoscop vineri, 3 iulie. Săgetătorii au planuri mari la locul de muncă, iar Leii au probleme de sănătate
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul exploziei din Monaco! Femeia rănită nu este soția lui Vadim Ermolaev
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
„Soarta Pământului depinde de un echilibru delicat”: Cum ar putea supraviețui Terra după moartea Soarelui?