Adrian Artene: ”Petiție în numele creștinismului: Sexul îngerilor nu e politically correct! Trăim a doua cădere a Constantinopolului!” (OPINIE)

Această opinie poate fi privită ca o petiție pentru salvarea unuia dintre simbolurile mondiale ale creștinismului! Distribuie, dacă îți pasă!

29 mai 1453. Istoria consemnează căderea Constantinopolului, capitala Imperiului Bizantin și, practic, sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit. Zidurile fumegânde ale actualului Istanbul cedează sub ghiulelele oștirilor musulmane. În timp ce asediul ordonat de sultanul Mehmed al II-lea sugrumă malurile Bosforului, Europa creștină dezbate problematica suavă a sexului îngerilor: îngerii sunt bărbați sau femei?! Constantinopolul cedează în chinuri și, sub spadele otomane, impunătoarea catedrală „Sfânta Sofia”, unul dintre simbolurile creștinismului, devine moschee.

24 iulie 2020. Rănile istoriei se redeschid, sângerând din nou. Vechiul Constantinopol, prezentul Istanbul, se prăbușește a doua oară. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan – un sultan de modă nouă – asediază Europa! Printr-o decizie mascată sub forma unui act juridic, „Sfânta Sofia” redevine, ÎNCEPÂND DE AZI, moschee. Este o zi pe care cărțile de istorie ale creștinătății și-o vor aminti cu lacrimi. De azi, Iisus ”moare” a doua oară la Istanbul. Peste icoanele care au însămânțat creștinismul aici, se toarnă varul durerii. Icoanele sunt acoperite (la propriu) într-un ritual dureros al răstignirii, iar chemarea la rugăciunea mohamedană se ridică în locul chemării clopotelor. Este o nouă patimă a creștinismului.

Azi, nu se mai dezbate sexul îngerilor. Azi, Europa – și, de altfel, întreaga lume creștină aflată dincolo de hotarele continentale – flutură drapelul toleranței. Este dulcele (și neputinciosul) limbaj al morții în fața iataganului. A iataganului care, în 1453, dar și (cel puțin metaforic) în 2020, decapitează un simbol al creștinilor. Istoria se scrie sub spadă, prin sentințe tăioase, nu prin decizii șovăielnice și prin cuvântări „politically correct”.

La distanță de cinci secole și jumătate, afecțiunile istoriei recidivează. Papa Francisc se declară îndurerat! Dar atât! Europa creștină își exprimă, prin comunicate, indignarea. Glasul de catifea se stinge sub lovitura de iatagan a unei atitudini dictatoriale. Azi, Turcia, din vocea unui hoge, răspândește noua politică prin minaretele ”Sofiei” islamice. Nesocotind valorile lumii creștine.

Erdogan reafirmă nu doar o ”Împărăție” religioasă, ci și una politică. În urmă cu câțiva ani, una dintre declarații îi profețea aspirațiile: „Nu Turcia va vrea să se integreze în Europa, ci Europa își va dori să se integreze în Turcia!” (nu am pretenția să fi reprodus cuvintele lui ad-litteram, dar am conservat esența acelor vorbe!).

Prin asemenea decizii, creștinismul riscă să se descompună ca un cadavru, iar ”edictul” lui Erdogan ar trebui acum să propună un semnal al reînvierii. EL, Iisus, ar trebui să rămână ÎNVIEREA ȘI VIAȚA și, cel puțin în numele Lui, creștinismul să riposteze dincolo de „politically correct”! Și să lase „sexul îngerilor” pentru altă dată. Cel puțin, de data aceasta!

Europa are datoria să riposteze faptic, nu doar declarativ, să nu-și ”vândă” tradiția, printr-o acceptare tacită, ci să se opună ferm! Să arate Turciei noului sultan că pângărirea unui simbol al creștinismului – pe care ”părintele Turciei moderne”, Mustafa Kemal Atatürk îl (re)cedase, într-o logică diplomatică firească – este inacceptabilă. Nu există loc de negociere!

Condamnarea strict verbală a anulării actului de la 1934, când bazilica „Sfânta Sofia” – catedrală principală a Imperiului Bizantin – a fost oarecum reabilitată, este doar apă de ploaie. Catedrala reclădită în 537 de împăratul Iustinian (după ce, inițial, fusese ctitorită, în 325, de Constantin cel Mare) aparține creștinătății, iar orice altă destinație a ei, orice altă modificare a statutului iconic este un sacrilegiu, o negare (nu doar o sfidare) a identității europene. Iar decretul lui Erdogan nu poate șterge, niciodată, amprenta creștinătății, așa cum n-a estompat-o, peste secole, nici iataganul lui Mehmed al II-lea.

P.S. Poate că n-aș fi scris această opinie, dacă pe 30 iunie n-aș fi jurat, în biserica „Sfânta Ecaterina” (ca absolvent al masterului de Teologie), să rămân credincios Sfintei Cruci!