Asasinatul ca instrument al politicii internaționale rusești

Asasinatul ca instrument al politicii internaționale rusești
Publicat: 28/11/2022, 10:00

Recenta rezoluție a Parlamentului European prin care Rusia este declarată stat sponsor al terorismului e salutară, dar cam tardivă. Terorizarea populației civile din Ucraina durează de luni bune. Gropile comune de la Bucea și Izium, dar și în alte zone din Ucraina eliberate de sub controlul forțelor ruse, crimele în masă comise de militarii ruși, cadavrele lăsate pe străzi, toate purtând semne ale torturii, reprezintă o campanie a terorizării populației ucrainene de către regimul lui Putin, frustrat că a pierdut războiul de agresiune asupra Ucrainei. 

Se pare că eurodeputații nu au decodificat mai repede mesajul lansat în septembrie de ambasadoarea americană responsabilă de justiția penală internațională, Beth Van Schaack. Ea spunea că, din dovezile analizate, rezulta clar că ceea ce se întâmplă în Ucraina este extrem de asemănător cu ce au făcut forțele ruse și în alte locuri unde au fost desfășurate: în capitala Ceceniei, Groznîi, sau în orașul Alep din Siria. Zeci de mii de civili măcelăriți, torturați, bombardați. Oficialul american vorbea de adevărate ”pattern-uri ale unor atrocităţi”.

Adică, din toate aceste episoade tragice, reiese că liderul criminal de la Kremlin are un modus operandi de tip terorist. Ordonă trupelor sale, atunci când acestea ocupă anumite zone, să terorizeze populația civilă. La fel ca organizațiile teroriste, armata rusă a primit ordin de la comandantul ei suprem să atace deliberat, disproporționat şi nediscriminat. Este exact ceea ce fac și organizațiile teroriste.

Rezoluția recentă a Parlamentului European vorbește de Rusia ca ”sponsor al terorismului”. Or, ceea ce practică Rusia se numește terorism de stat. Terorismul de stat se aseamănă cu terorismul non-statal (Al Qaida, Organizația Statul Islamic, Boko Haram) prin faptul că implică acte de violență (de inspirație politică, ideologică sau religioasă) împotriva unor persoane sau grupuri civile care nu sunt parte a unui conflict armat oficial. Numai că, în terorismul de stat, nu grupări clandestine de indivizi produc teroarea și moartea în jur, ci chiar agenții oficiali ai statului (armată, instituțiile oficiale de forță).

Rusia practică terorismul de stat nu de ieri, de azi. Ohrana țaristă (poliția politică a Imperiului țarist) a practicat masiv genocidul împotriva evreilor (pogromuri). În timpul Uniunii Sovietice, serviciile de informații au folosit mult crima ca o tactică împotriva celor considerați amenințări la adresa statului sau la adresa unui anumit lider. Cea mai faimoasă victimă a terorismului de stat sovietic a fost Leon Troțki, care a fost ucis în 1940, în Mexico City, de un agent sovietic.

Această tendință pare să fi continuat în epoca post-sovietică, cu moartea unei game largi de oponenți și critici ai regimului politic instaurat de Vladimir Putin. Istoria profesională a actualului lider de la Kremlin este o dovadă că forma mentis a lui Putin a fost elaborată prin școlirea în serviciile secrete rusești și a beneficiat de datele genetice ale acestui sinistru personaj politic.

O scurtă trecere în revistă. Activitățile clandestine ale lui Putin din perioada Războiului Rece, la rezidența KGB din orașul est-german Dresda, au avut două scopuri majore: 1) coordonarea contrabandei și a furtului de tehnologie high-tech din Occident (în special din Germania Federală); 2) coordonarea și acordarea de sprijin logistic (bani și armament) organizației teroriste vest-germane de extrema stângă Facțiunea Armata Roșie. Acest grup de gherilă urbană, de orientare marxist-leninistă, fondat în 1970, în Germania de Vest, sponsorizat de KGB, a semănat teroare și moarte în anii ’70 și ’80 în RFG. Organizația asasina oficiali vest-germani (politicieni, bancheri și industriași) și, mai ales, organiza atentate cu bombă la baze militare americane din RFG, ucigând zeci de militari americani.

În cartea ei ”Oamenii lui Putin – Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul”, jurnalista britanică de investigații Catherine Belton consemnează mărturiile unui fost membru din Facțiunea Armata Roșie, care povestește despre întâlnirile secrete dintre actualul lider de la Kremlin și conducătorii organizației teroriste vest-germane de extrema-stângă. Acesta l-a identificat pe Vladimir Putin – care avea în timpul misiunii sale în Germania comunistă două nume de cod ”Adamov” și ”Platov” – ca fiind coordonatorul principal, în numele KGB-ului, al campaniilor teroriste ale Facțiunii Armata Roșie împotriva bazelor și oficialilor NATO.

Jurnalista britanică îl citează în context și pe generalul Ion Mihai Pacepa, care a scris într-un articol din revista americană National Review, din 2006, despre convorbirea avută cu fostul șef al departamentului de contraspionaj din KGB, generalul Aleksandr Saharovski. Acesta îi spunea clar lui Pacepa: ”În lumea de azi, când armamentul nuclear a făcut ca forța militară să pară depășită, terorismul ar trebui să devină principala noastră armă”. Tot în cartea ei, Catherine Belton redă mărturia lui Klaus Zuchold, unul dintre foștii ofițeri din poliția politică est-germană Stasi, care fusese recrutat de Putin. Zuchold povestește cum Putin dorea ca în gama de ”măsuri active” împotriva unor persoane cu vederi antisovietice din Occident să fie incluse otrăvurile. Fostul ofițer Stasi, aflat acum sub protecția specială a serviciilor secrete germane, îi povestește jurnalistei britanice cum Vladimir Putin se străduia disperat să obțină cât mai multe informații de la cercetători est-germani despre studii privind diverse otrăvuri letale.

Dar, Putin nu excela, ca un Cesare Borgia comunist, în inventivitate și nici nu aducea soluții letale ingenioase pentru lichidarea adversarilor Uniunii Sovietice. El se înscria, de fapt, în cadrul unui deja tradițional program al KGB-ului din perioada post-stalinistă, de lichidări prin otrăvire a unor adversari ai Moscovei refugiați în străinătate.

Profesorul de istorie ucraineană la Universitatea Harvard, Serhii Plokhy, descrie în amănunt, în cartea sa ”Pistolul cu otravă”, despre cazul altui ofițer KGB, Bogdan Stașinski, care i-a asasinat în anii ’50 pe cei doi lideri importanți ai emigrației antisovietice ucrainene, Lev Rebet și Stepan Bandera.  Rebet a fost liderul intelectual al naționaliștilor ucraineni și, prin publicistica sa din Germania Federală, unde se refugiase, discredita imaginea internațională a Uniunii Sovietice și îi încuraja pe emigranții ucraineni să organizeze o campanie de denigrare a ocupantului sovietic care le aservise țara. Împotriva sa și a lui Bandera, ofițerul KGB Bogdan Stașinski a folosit un dispozitiv special – un pistol cu otravă – care, în loc de glonț, împușca în fața victimei un gaz letal (se pare că un amestec de gaz neurotoxic și cianură). Crimele au fost ordonate direct de liderul sovietic Nikita Hrușciov șefului de atunci al KGB, Aleksandr Șelepin. Ulterior, după comiterea celor două asasinate, cuprins de remușcări, Bogdan Stașinski s-a predat serviciilor de informații vest-germane și a dezvăluit despre asasinate și terorism ca instrumente rusești ale politicii internaționale.

La vremea ei, mărturia publică a lui Bogdan Stașinski despre asasinatele politice executate în străinătate de către serviciile secrete sovietice a șocat opinia publică internațională în perioada Războiului Rece. După căderea URSS, nimeni nu s-a mai gândit că astfel de lichidări la comandă a unor adversari ai Kremlinului vor mai continua și după dispariția comunismului sovietic.

Sub Putin, programul de asasinate comandate a continuat. Formele de terorism de stat ajutau nu doar la lichidarea adversari politici ai lui Putin, ci îi terorizau psihologic pe toți cei care mai îndrăzneau să i se opună. Listei de cetățeni ruși critici ai regimului Putin – peste optzeci de jurnaliști (printre care Anna Politkovskaia, Anatoly Levin-Utkin, Nikolai Andrușcenko, Paul Klebnikov, Anastasia Baburova), mulți politicieni și activiști politic (printre care Galina Starovoitova, Boris Nemțov, Boris Berezovsky, Serghei Iușenkov) – i se adaugă o listă de ofițeri ruși din FSB care au defectat în Occident și au depus mărturie despre crimele lui Putin. Pe această listă se află fostul ofițer FSB, Alexander Litvinenko, un adversar redutabil al Kremlinului care a murit la Londra, în noiembrie 2006, otrăvit cu poloniu radioactiv. Operațiunea a fost coordonată de Nikolai Patrușev, la ordinul lui Vladimir Putin. Alte două persoane  au scăpat cu viață după tentativa de asasinat cu otravă (fostul colonel GRU Serghei Skripal și fiica sa, Iulia, au fost otrăviți în Marea Britanie, în 2018, cu o neurotoxină din familia noviciok), dar și fostul președinte ucrainean pro-occidental Viktor Iușcenko, care a fost practic mutilat facial după ce a fost otrăvit cu dioxină.

Parlamentul European a reacționat târziu. Bine că a făcut-o și acum. Dar, eurodeputații trebuie să fie conștienți că reacția lor tardivă de condamnare a terorismului de stat practicat de regimul Putin, și nu imediat după 24 februarie, când trupele rusești au invadat Ucraina, nu a făcut decât să dea Rusiei undă verde să avanseze și să masacreze populația civilă.

Bogdan Rădulescu
Bogdan-George Rădulescu, jurnalist, analist politic. Jurnalist între 1995-2015 (Radio România Internațional, Radio România Actualități). A fost corespondent la Bruxelles pentru Radio România (2011-2015), acreditat la Comisia Europeană şi laciteste mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase