Maladia numită ”război” și sistemul imunitar slăbit al Europei

Maladia numită ”război” și sistemul imunitar slăbit al Europei
Publicat: 15/02/2022, 17:52

Strânsă în trei gheare metalice nemiloase – la sud, la est și la nord -, Ucraina dorește o Zi a Unității chiar miercuri, 16 februarie, ziua etichetată drept una a ”războiului”. Oficiali americani și britanici, analiști și strategi militari din mai multe țări occidentale și nu numai au ajuns la concluzia alarmantă că poziționarea trupelor lui Vladimir Putin de-a lungul graniței cu Ucraina este ușor de ”citit” și înseamnă, practic, declanșarea rapidă a ostilităților.

La Moscova, mediatizarea unei zile în care Rusia ar invada Ucraina este privită condescendent, cu zâmbete de superioritate, sintagma ”propagandă de război a Occidentului” fiind una dintre cele mai utilizate, inclusiv Maria Zakharova, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, folosind-o după anunțul că Moscova retrage câteva unități militare de la granița cu Ucraina.

Pentru ca scenariul nebulos să primească încă un semn de întrebare persuasiv, o presupusă sursă americană a cotidianului The Mirror a anunțat și ora la care Rusia va invada Ucraina, nu numai ziua: 16 februarie, 3.00 AM. Spre deosebire de alte întrebări care nu și-au primit, încă, răspunsurile, aceasta din urmă va fi rezolvată rapid. Nu există decât două opțiuni, din acest punct de vedere:

  • Rusia va ataca Ucraina, la ora 03.00 sau în jurul acestei ore, moment în care sursa The Mirror va căpăta o credibilitate mondială. Într-o astfel de situație, Rusia se va confrunta cu un val mondial de dezaprobare, mai ales după ce ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că preferă ”calea diplomației”, iar Maria Zakharova a fost fermă, după retragerea câtorva unități militare rusești de la granița cu Ucraina: ”Data de 15 februarie 2022 va rămâne în istorie ca fiind ziua eşecului propagandei de război a Occidentului”.
  • Rusia nu va ataca Ucraina, nici la ora 03.00 și nici în ziua de 16 februarie 2022, ceea ce va permite oficialilor de la Kremlin (Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, va fi în centrul atenției) să declare că Occidentul nu a făcut altceva decât să propage panică și să inducă informații fake, totul pentru a face ca tensiunea din zonă să atingă cote apocaliptice.

Fidel ideii îngrijorătoare că Rusia ar putea să-ți dea ceva cu o mână, luând înapoi cu două, Dmitro Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei, și-a manifestat un optimism rezervat, spunând că Moscova oferă, de-a lungul timpului, tot felul de declarații, iar retragerea unor trupe rusești de la graniță nu înseamnă, automat, că situația a fost detensionată. Numai o retragere efectivă a armatei ruse amenințător poziționată pe trei flancuri ale Ucrainei ar însemna că scenariul poate primi și tușe optimist colorate pe termen lung.

Pentru ca ipotezele de lucru să se înșire precum mărgelele pe ață, Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului Federației Ruse, îi solicită președintelui Putin să recunoască independența autoproclamatelor republici din estul Ucrainei, regiunea Donbas – Donețk și Lugansk, demersul fiind unul privit ca posibil ”motiv” pentru o intervenție în forță a armatei ruse. Ucraina nu poate rămâne indiferentă, firește, în fața unei noi ”dezmembrări” a propriului teritoriu, după pierderea, în 2014, a Peninsulei Crimeea, iar reacția militară previzibilă ar atrage, cu siguranță, ”contraatacul” Rusiei. Ambasadorul Federației Ruse la UE a și transmis, explicit, că un astfel de contraatac nici nu ar trebui să mire pe cineva, fiindcă Rusia trebuie să-i apere pe cetățenii ruși din Ucraina dacă viața acestora este amenințată.

Nicolae Iorga spunea – într-o conversație pe care a avut-o cu jurnalistul I. Joldea Rădulescu, în anul 1936 – că ”ruşii sunt ca elefanţii: nu uită niciodată”. Dincolo de această comparație, nici țările foste sovietice nu uită că s-au aflat sub dominația Kremlinului atâta vreme și, măcar unele dintre ele, fiindcă Belarusul lui Alexandr Lukașenko nu poate fi adus în discuție, încearcă să meargă pe ”propriile picioare” și să-și caute aliați în Vest. Spre nemulțumirea constantă și crescândă a Moscovei, locul unde astfel de exemple de ”independență 100%” sunt considerate, încă, teribilisme ale unor ”elevi neascultători” care trebuie puși pe coji de nucă, eventual cu nota scăzută la purtare, tocmai pentru a trage concluziile care se impun. Și, dacă nu ”învață”, pot fi și ”urecheați”.

Aspirațiile unor state suverane sunt înțelese, dar doar la nivel declarativ, de oficialii ruși, ceea ce ne determină să revenim la ceea ce a spus ministrul de Externe al Ucrainei. Numai că Rusia este privită cu scepticism tocmai din cauză că, din ce în ce mai des, își încordează mușchii și declanșează, spre exemplu, manevre militare fără precedent, privindu-și ”adversarii” pe sub sprâncene.

Probabil că marea mirare a Kremlinului este indusă de lipsa de ”respect” pe care o afișează țări care, nu demult, erau considerate ”mici” și ”cu capul plecat” în fața colosului sovietic. De unde și iritarea rusă împinsă până la extrem, alimentată și de perspectiva ca aceste țări să se prindă în ”hora NATO” și să nu mai ”danseze” pe muzică rusească.

Winston Churchill vedea Rusia învăluită în negurile impenetrabile ale unui mister indiscutabil, dar avea o certitudine, aceea că interesul național al Rusiei va avea, întotdeauna, câștig de cauză. ”Nu pot preconiza acţiunile viitoare ale Rusiei. E o ghicitoare împachetată într-un mister dinlăuntrul unei enigme; probabil, însă, că există o cheie. Acea cheie este interesul naţional al Rusiei”, spunea premierul britanic, iar cuvintele sale își păstrează și astăzi valabilitatea.

Dincolo de declarațiile unor oameni politici, analiștii și strategii militari încearcă, de mai multe luni, să descifreze toate viitoarele mutări ale lui Vladimir Putin, ceea ce aduce a muncă de Sisif. Totuși, s-au întrebat – pe mai multe voci – de ce ar ataca Vladimir Putin Ucraina?

  • Doar dintr-o ambiție generată de fostele veleități imperiale?
  • Pentru că e nevoie de contrabalansare a acelei atât de hulite – la Moscova – ”expansiuni” NATO?
  • Pentru a prelua, în sfârșit, autoproclamatele republici Donețk și Lugansk?
  • Din dorința de a ține pe jar Europa, în primul rând, și de a prezenta, ostentativ, impresionantele capabilități militare care l-au determinat și pe Joe Biden să spună că Ucraina are în față cea mai mare armată din lume?

Iar acestea nu sunt decât câteva întrebări. Printre ele s-ar putea regăsi și una care ar duce orice analiză într-un plan uman despre care se vorbește mai puțin sau, uneori, deloc. De ce nu există o relație de stimă între Vest și Rusia?

O asemenea întrebare poate impune recursul la istorie, cu toate eșecurile, realizările, împlinirile și frustrările, însângerările și saluturile de complezență, de o parte și de alta. Dar un răspuns – excepțional, de altfel – a fost dat chiar de marele scriitor rus Dostoievski, iar acesta nu poate fi acuzat, bineînțeles, de un subiectivism deșănțat.

Feodor Mihailovici Dostoievski, născut la Moscova și privit, fără rezerve, ca fiind unul dintre cei mai mari scriitori ai Rusiei, a accentuat ideea de ”dispreț” la adresa propriului popor, îndreptând un deget acuzator către mai-marii ruși și încercând să ofere o soluție salvatoare în relația Europa-Rusia.

”A deveni rus înseamnă să încetezi să mai dispreţuieşti poporul tău. Îndată ce europeanul va vedea că am început să iubim poporul şi naţiunea noastră, va începe şi el să ne stimeze; atunci nu ne va mai întoarce spatele cu dispreţ şi vom fi ascultaţi. Vom face, cu toţii, o altă figură. Deveniţi noi înşine, vom avea o figură umană şi nu o fizionomie de paiață”, spunea Dostoievski, numai că este foarte greu de crezut că, la Kremlin, ar putea contracara sfaturile consilierilor lui Vladimir Putin sau opiniile tranșante ale lui Putin însuși.

Moment crucial sau nu pentru întreaga Europă, și chiar pentru întreaga planetă, acest nedorit preambul al unui eventual război infernal, de lungă durată, înspăimântă pe toată lumea. ”Omenirea trebuie să pună capăt războiului, altfel războiul va pune capăt omenirii”, anticipa J.F. Kennedy, iar autorul ”Micului Prinț” –  Antoine de Saint-Exupery – compara războiul nu cu o aventură, ci cu o boală cruntă, tifosul.

Rămâne de văzut cine sunt sau cine ar putea fi – în aceste zile febrile – ”doctorii” care vor reuși, în ultima clipă, poate, să ne vindece de această ”boală” care încearcă să distrugă, milimetru cu milimetru, ”sistemul imunitar” al bătrânului continent european.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole de investigație, politică internă, politică citeste mai mult