OPINIE. Suveranitatea tehnologică a UE – un vis imposibil?

Editorialist:
Alina Bârgăoanu
OPINIE. Suveranitatea tehnologică a UE – un vis imposibil?

Puterea neîngrădită a giganților digitali – ajunși, chiar fără voia lor, în postura de împărați – este una dintre temele majore cu care am intrat în pandemie și care, cel mai probabil, va domina conversația globală și în perioada post-pandemie. Am putea spune chiar că bătălia pentru reglementarea acestor giganți, pentru clarificarea – nu doar juridică – a relației dintre aceștia și statele din care provin și statele în care acționează, dintre aceștia și cetățeni – va defini următoarea fază a competiției pentru putere la nivel global. Una dintre scenele principale unde se desfășoară această confruntare este chiar Uniunea Europeană, animată de un nou vis – cel al suveranității tehnologice.

Un scurt istoric al ambițiilor de suveranitate tehnologică a UE

Încă din 2000, Uniunea Europeană își propunea, prin Strategia de la Lisabona, să devină „cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere din lume”. De atunci, zguduită de atâtea și atâtea crize – criza euro, criza datoriilor suverane, criza decalajului Nord-Sud, criza refugiaților, Brexit-ul, ascensiunea mișcărilor populiste de dreapta în Europa Occidentală, ascensiunea mișcărilor iliberale în Europa Centrală și de Est, Uniunea Europeană se află, în continuare, departe de ambițiile exprimate în strategia de la Lisabona.

Mai ales că, între timp, au apărut giganții care își bazează evoluția fulminantă pe utilizarea tehnologiei Internetului, pe meta-date, algoritmi și motoare de căutare. Din 2000 până acum, acești giganți au „colonizat” lumea, sau mare parte din ea, au „colonizat” Uniunea Europeană, au „colonizat”, poate, chiar țara de unde au decolat, SUA. Au evoluat în companii all-inclusive, au acaparat noi și noi domenii de activitate și încep să acționeze ca “state paralele”, împrumutând din însemnele și atributele unui stat: vezi, de exemplu, moneda lansată de Facebook, sau sistemul de îngrijiri medicale, cel judiciar și de transport lansate de Amazon.

Posibil ca termenii de „colonizare”, respectiv „decolonizare” în domeniul datelor, „decolonizare digitală” să fie cam duri, dar nu mai puțini relevanți. Sunt termeni care s-au impus în rândurile experților pentru a vorbi despre ceea ce recentele documentele programatice ale Comisiei Europene, precum „Carta Albă a Inteligenței Artificiale”, „Strategia Europeană în domeniul datelor” sau comunicarea generală „Shaping Europe’s digital future” numesc „suveranitate tehnologică”. Termen pe care Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, îl definește ca fiind „capacitatea Europei de a face propriile alegeri, pe baza propriilor valori, respectând propriile reguli”. De altfel, și Președintele Macron exprimase aceleași preocupări încă din septembrie 2019: „bătălia pe care o ducem este una legată de suveranitate  […]. Dacă nu ne construim propriii giganți în toate domeniile – în cel digital, al inteligenței artificiale – alegerile noastre vor fi dictate de alții”.

EU first – un slogan implicit al actualelor strategii europene

Recentele planuri și acțiuni prin care UE dorește să obțină suveranitatea tehnologică sunt interesant de urmărit deoarece se înscriu în traiectoria unor mișcări mai ample de distanțare sau, dacă vreți, diferențiere mai clară a Uniunii în cadrul lumii transatlantice. Vezi demersurile în direcția dedolarizării sau a articulării unei politici de securitate și de apărare comune, demersuri care păstrează suficiente ambiguități în ceea ce privește relația cu dolarul, respectiv cu NATO.

Aceste planuri și acțiuni – în domeniul tehnologic, financiar sau al apărării și securității – ar putea fi reunite sub denumirea de care UE se ferește, (și) pentru a-și păstra distanța față de actuala Președinție Trump, anume „EU first”. Este, poate, mai puțin important dacă aceste demersuri ale UE au apărut ca reacție la „America First”, dacă au coincis în timp cu mantra Președintelui american, ca o manifestare a l’esprit du temps. Cert este că ele constituie, chiar și indirect, o validare a citirii pe care, în 2016, candidatul de atunci Donald Trump, a făcut-o lumii și sistemului global: faptul că ceva nu funcționează în mod structural, că ordinea globală trebuie adusă la zi, pentru a fi în concordanță cu noile realități economice, financiare, tehnologice.

Este cel puțin interesant faptul că, în plan retoric, reprezentanții UE se poziționează de partea „globalizării” dar au ambiții privind „suveranitatea” (suveranitatea nu e incompatibilă cu globalizarea?) și, alături de alte state, se alătură mișcărilor în direcția de-globalizării, a marii decuplări globale.

Obstacole în realizarea ambițiilor de suveranitate tehnologică ale UE

Poate că dintre toate celelalte „suveranități”, cea din domeniul tehnologic este cel mai greu de obținut, deoarece actualele tehnologii – fie că vorbim despre Inteligența Artificială, 5G, Internet of Things – sunt expresia pură a unei lumi interconectate; ele sfidează, în mod structural ideea de graniță, de suveranitate, de fragmentare pe criterii geografice sau de model politic. Aceste tehnologii avantajează actorii mari, integrați; se bazează preponderent pe meta-date, pe big data. Iar big data, așa cum le spune și denumirea, sunt relevante cu cât sunt obținute pe arii mari – pe populații mari, pe sisteme mari, integrate.

Inovațiile bazate pe big data nu pot țâșni în urma unui moment de tip Evrika, ci doar dacă au în spate depozite imense de date. Din ce în ce mai mult, datele se obțin nu numai pe baza interacțiunilor dintre oameni, ci pe baza interacțiunilor și a conectivității dintre obiecte, dintre computere, dintre echipamente, dintre sisteme.

Aici se poate vedea, poate mai pregnant decât în alte domenii, suferința fundamentală a UE, faptul că nu este o entitate unitară, ci, mai curând, aduce cu o entitate colectivă în care interesele celor mari și puternici pot fi mai bine urmărite, fără a ridica prea multe semne de întrebare. Impresia pe care o lasă multe dintre strategiile mai sus menționate este aceea că ele au în vedere motorul franco-german, la care se pot alia diverse state mai mature din punct de vedere tehnologic (de altfel, cooperarea în domeniul tehnologic și al Inteligenței Artificiale este una dintre prevederile explicite ale tratatului de la Aachen).

În sfârșit, UE a devenit un gigant al reglementării în domeniul tehnologic, făcând primii pași în direcția reglementării și taxării superstarurilor tehnologice de origine americană. Întrebarea este dacă poate își poate păstra mult timp acest statut, de gigant al reglementării, fără să devină și o putere tehnologică propriu-zisă. Din acest punct de vedere, declarația Președintelui Macron, aceea că Europa (sper că vorbea despre Europa, nu despre Franța) trebuie să investească în apariția propriilor giganți – echivalează cu un adevărat semnal de alarmă.

Unde se află România în acest joc? Ar fi multe de discutat. Cert este că România ar trebui să evite scenariul în care ea însăși ar reprezenta doar o sursă de date pentru așteptatele inovații europene în domeniul digital și al Inteligenței Artificiale. Cu alte cuvinte, ar trebui să evite, la altă scară, tocmai starea de dependență, de „colonizare digitală” pe care, în documentele sale programatice, o deplânge Comisia Europeană.

Editorial semnat de profesor universitar doctor Alina BÂRGĂOANU

 

 

 

Inchide