Câte semnături îi lipsesc lui Dragnea pentru ca România să „nu poată fi confiscată”. PSD și ALDE, singuri cu moțiunea

Câte semnături îi lipsesc lui Dragnea pentru ca România să „nu poată fi confiscată. PSD și ALDE, singuri cu moțiunea
Publicat: 18/06/2017, 22:13
Actualizat: 20/06/2017, 17:25

Moțiunea de cenzură a PSD și ALDE împotriva propriului Guvern a fost semnată de 222 de parlamentari, din cei 248 cât dețin PSD și ALDE în Parlament în acest moment, dacă punem la socoteală și noua „achiziție” de la PMP, pe deputatul Octavian Goga. Pentru a trece, moțiunea are nevoie de 233 de voturi, însă PSD și ALDE nu se pot baza cel puțin pe voturile a 6 parlamentari de Timiș și pe cei 5 parlamentari din ALDE sau foști ALDE, care au plecat cu Daniel Constantin în noua sa formațiune politică, care colaborează cu Victor Ponta. USR și PMP au anunțat că nu votează moțiunea, PNL urmează să decidă luni ce fac la moțiune, iar UDMR va decide abia miercuri, înaintea votului, ce face. Grupul minorităților naționale, care numără 17 deputați, nu a exprimat încă o poziție față de moțiune, însă de obicei acesta merge după majoritatea parlamentară.

Liviu Dragnea, care a condus lucrările plenului în care a fost citită moțiunea de cenzură împotriva lui Sorin Grindeanu, s-a ridicat de la prezidiu, în timp ce senatorul Mihai Fifor citea textul moțiunii de cenzură, și a mers lângă liderul deputaților PSD, Marcel Ciolacu, cu care a stat de vorbă timp de câteva minute. Ulterior, la ieșirea din plen, Dragnea a declarat că „votul de miercuri va fi masiv” și că social-democrații au fost interesați, duminică, să aibă numărul necesar de semnături pentru a putea depune moțiunea, precizând că și social democrații de la Iași și-au pus „în bloc” semnăturile pe moțiunea de cenzură care va fi dezbătură și votată în ședința comună de miercuri a Parlamentului, la ora 11:00.

Parlamentarii de la PNL, USR, PMP nu au fost prezenți în sală, precum au anunțat, și nici nu ar urma să participe, miercuri, la votul pentru moțiunea de cenzură. Singurii care au rămas „în pronunțare”, deși au absentat și ei de la citirea moțiunii, sunt cei din UDMR, care vor lua o decizie privind moțiunea de cenzură „probabil miercuri, înainte de vot”, după cum anunța liderul Uniunii, Kelemen Hunor, precizând că vor „negocia în fiecare zi” până atunci. PSD-ALDE au cu 14 voturi peste minimul necesar pentru a trece moțiunea în Parlament. De altfel, PSD a transmis, sâmbătă, un comunicat de presă în care anunța că toate organizațiile PSD din țară au votat o Declarație comună prin care se desolidarizează de „lovitura de stat” de la Palatul Victoria, cu excepția a două filiale, din Timiș și Caraș-Severin, cea din urmă pentru că nu s-a întrunit. Cu toate acestea, deputatul PSD de Timiș, Matei Suciu, s-a dezis de Sorin Grindeanu, anunțând că votează moțiunea de cenzură. Astfel, în prezent, doar 10 parlamentari PSD ar fi de partea lui Grindeanu, fiind nevoie de cel puțin 15 pentru ca PSD-ALDE să aibă probleme cu trecerea moțiunii. Acești 15 „disidenți” ar exista însă, dacă nu și mai mulți, potrivit europarlamentarului PSD, Cătălin Ivan, care nu a dat, însă, detalii de unde ar proveni ei, dar spunând că sunt „din Moldova și nu numai”. Cu toate acestea, fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, susține că social-democrații nu au nicio emoție pentru miercuri și că moțiunea va trece cu peste 250 de voturi.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a dat ordin în partid pentru mobilizarea parlamentarilor social-democrați, duminică, în plen, aceștia fiind convocați prin SMS pentru ședința plenului comun. La ora 15.00 au avut loc ședințele de grup PSD-ALDE, iar la ora 16.00 – ședința Birourilor Permanente Reunite, citirea moțiunii de cenzură, în plenul reunit, având loc de la 16.30.

Înainte de ședința grupurilor PSD-ALDE, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Chițoiu, Niculae Bădălu și ministrul demisionar al Transporturilor, Alexandru Cuc s-au întâlnit, duminică, în biroul președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Potrivit unor surse politice, liderii coaliției de guvernare au pus la punct ultimele detalii legate de moțiunea de cenzură.

Potrivit textului moțiunii de cenzură, „La cinci luni de la instalarea Guvernului condus de domnul Sorin Grindeanu, partidele coaliției majoritare, în cadrul forurilor statutare de conducere au analizat, au dezbătut și au evaluat stadiul îndeplinirii măsurilor programate pentru perioada de referință scursă de la învestirea Guvernului și au decis retragerea sprijinului politic acordat primului-ministru Sorin Grindeanu și echipei guvernamentale. În urma deciziei de retragere a sprijinului politic, 25 din cei 27 de membri ai Guvernului și-au prezentat demisiile din funcții, înțelegând corect responsabiltatea politică ce le revine în cadrul unei democrații constituționale”.

Liderii coaliției de guvernare precizează modalitatea în care Executivul a fost învestit și situația în care s-a ajuns.

Dovedind dispreț față de regulile democratice ale funcționării instituțiilor statului, imaturitate și iresponsabilitate politică, primul- ministru și unul dintre miniștri, în loc să respecte votul de învestitură și încrederea acordată de Parlament, au înțeles că guvernarea se poate exercita și în nume personal, că dispozițiile constituționale și legale sunt facultative și că pot sfida votul acordat de cetățeni și democrația. Doi din cei 27 de membri ai Guvernului, trecuți voluntari sub comanda unui deputat/înalt funcționar public, își împart posturi ministeriale și lansează atacuri ridicole în toate direcțiile, oferind o nedorită și halucinantă caricaturizare a actului de guvernare”, arată textul moțiunii.

Totodată, liderii coaliției își pun și câteva întrebări legate de legitimitatea actualului Guvern și posibilitatea ca acesta să pună în aplicare măsurile promise prin program.

„Guvernul” Ponta-Grindeanu-Jianu nu reușește altceva decât să demostreze că există politicieni care și-au pierdut iremediabil busola bunului-simț, onoarea și demnitatea, confirmând, odată în plus, justețea deciziilor de retragere a sprijinului politic luate de conducerile PSD și ALDE. Întrebări de bun simț elementar sunt rostite astăzi de orice cetățen onest: Este Guvernul Ponta-Grindeanu-Jianu, guvernul legitim învestit de Parlament în 4 ianuarie 2017? Poate Guvernul Ponta-Grindeanu-Jianu să pună în aplicare programul de guvernare aprobat de Parlament la 4 ianuarie 2017? Există susținere în Parlamentul României pentru Guvernul Ponta-Grindeanu-Jianu? Este constituțional Guvernul actual? Reprezintă Guvernul Ponta-Grindeanu-Jianu votul exprimat de cetățenii români la alegerile din 11 decembrie 2016? Evident, răspunsul pentru aceste întrebări legitime este NU”, se mai precizează în document.

CITEȘTE AICI TEXTUL MOȚIUNII DE CENZURĂ

Grindeanu zornăie „pușculița” PNDL pe la nasul liderilor PSD din teritoriu și elimină decidenții de la Dezvoltare

Premierul Sorin Grindeanu a semnat astăzi ordinele de demitere pentru toți secretarii de stat, secretarul general și secretarii general-adjuncți din Ministerul Dezvoltării, asta după ce acum două zile a trimis la Cotroceni și demisia lui Sevil Shhaideh, pe motiv că există întârzieri foarte mari la programul PNDL 2, „pușculița guvernului” care are la dispoziție 30 de miliarde de lei pentru alocarea de fonduri în teritoriu. În replică, Sevil Shhaideh a transmis că ia în calcul să depună o plângere penală împotriva premierului, după ce acesta a acuzat-o că ar folosi acești bani în scopuri politice.

„PNDL faza a doua este unul din obiectivele mele și ale noastre principale, ca premier. În ultimele luni am avut foarte multe întâlniri cu primarii de comune, cu primarii de municipii, cu președinții de consilii județene pentru a-i asculta și a găsi împreună soluții pentru ca PNDL 2 să fie un succes și să aducă dezvoltarea în România. Din păcate, doamna ministru Sevil Shhaideh în coordonarea căreia se află acest program extrem de important a avut la dispoziție 5 luni și nu a făcut nimic. Acum o lună am avertizat-o că sunt întârzieri foarte mari, iar acum două zile am avertizat-o și public, în sală, că sunt întârzieri nepermise. A doua zi, brusc, și-a amintit de PNDL și a dat comunicat că-i va da drumul”, a declarat Grindeanu la Palatul Victoria, cu puțin timp înainte de citirea moțiunii împotriva sa care va avea loc la Parlament.

În replică, Sevil Shhaideh l-a amenințat pe Grindeanu cu o plângere penală

„În acest moment am venit la minister pentru a verifica toate efectele juridice ale măsurii. Prin decizia sa, dorește blocarea fondurilor europene. Să nu uităm că mâine erau discuții cu reprezentanții Comisiei Europene. Sunt cu tot aparatul de specialitate pentru a vedea efectele juridice. Si cu avocații”, a declarat Sevil Shhaideh, la Antena 3.

Aceasta spune că este posibil să depună o plângere penală împotriva premierului.

„Nu permit unei persoane cu pregătirea domniei sale să facă acuzații de la un pupitru care nu îl mai reprezintă. Iau în calcul să fac o plângere penală împotriva sa. Grindeanu nu a știut nicio procedura a niciunui program, spune ca de cinci luni nu am făcut nimic, nu știe nici măcar când s-a terminat data de depunere, numărul lor”, a mai declarat ministrul demisionar al Dezvoltării.

Ponta susține că a convins mai mult de 14 parlamentari să nu voteze moțiunea PSD

Întrebat, la ieșirea din sala de ședințe a grupului PSD din Camera Deputților, câți parlamentari a convins să nu voteze moțiunea de cenzură, Ponta a răspuns: „Mai mult de 14. Atât contează”.

„Eu cred că niciun PSD-ist adevărat n-o să cheme alte partide să-i rezolve problemele interne. (…) Nu cred nici ei prostiile astea. E un propagandist la PSD, un consilier al domnului Dragnea, care cred că a rămas în 1989 cu >, știți?”, a adăugat Ponta.

Întrebat ce l-a deranjat pe Dragnea, Ponta a răspuns: „Faptul că nu mai are puterea”.

În ceea ce privește semnăturile strânse de deputații PSD pentru moțiunea de cenzură, surse din PSD au menționat, pentru MEDIAFAX, că toți deputații au semnat duminică, fiind 11 absențe motivate, aceștia semnând luni, și doar 2 refuzuri – Victor Ponta și Alin Văcaru (Gorj).

Astfel, duminică au semnat moțiunea de cenzură 141 de deputați PSD.

Gândul a transmis LIVE TEXT desfășurarea evenimentelor din Parlament:

UPDATE 17:00 Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la ieșirea din plen, că „votul de miercuri va fi masiv” și că social-democrații au fost interesați, duminică, să aibă numărul necesar de semnături pentru a putea depune moțiunea.

„Majoritatea celor care nu au semnat nu au fost prezenți. Fiecare a vorbit cu mine, unii sunt plecați din țară, ajung în noaptea asta sau mâine, marți. Am fost interesați să avem numărul de semnături peste limita stabilită de Constituție”, a declarat Dragnea, menționând că de la Parlament va merge la „două întâlniri importante”.

Dragnea a mai punctat faptul că parlamentarii PSD de la Iași au semnat „în bloc moțiunea” și că are garanția că toți cei care și-au pus, azi, semnătura pe textul moțiunii o vor vota, miercuri, de la 11.

Întrebat dacă ar fi dispus să poarte un dialog cu Sorin Grindeanu, Dragnea a răspuns că nu a întrerupt niciodată dialogul cu nimeni.

„Dacă cei care vor să discutăm sau cei care să discute cu mine, și cu noi, PSD, vor să respecte ordinea constituțională și votul din decembrie, și deciziile partidului, deschiderea mea e totală”, a completat președintele Camerei Deputaților.

În ceea ce privește apelul lansat către liderul PSD de Sorin Grindeanu pentru a-și da demisia din fruntea partidului până luni, Dragnea a răspuns că nici nu are cum să dea curs acestei solicitări și că, mai mult, colegii de partid i-ar fi spus în ședința CEx că în calitate de președinte al PSD nu poate să „reacționeze în felul ăsta”.

„Nici nu am cum să dau curs. Am avut o discuție, chiar în CEx i-am întrebat pe colegii mei dacă se pune problema să discutăm și au zis că nici vorbă, totuși președintele PSD nu poate să reacționeze în felul ăsta”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă pune în responsabilitatea sa eșecul acestui cabinet, Dragnea a răspuns: „Categoric da”.

UPDATE 16:50 Președintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a anunțat, după ce deputatul Octavian Goga și-a depus demisia din PMP, că a formulat o plângere împotriva acestuia, afirmând că are „informații concrete” că „a primit foloase necuvenite pentru a trece la PSD”.

Demisia lui Goga a figurat pe ordinea de zi a Biroului permanent al Camerei Deputaților, reunit duminică în vederea stabilirii programului privind depunereași citirea moțiunii de cenzură a PSD, iar conducerea Camerei Deputaților a luat act de demisia lui Goga.

UPDATE 16:40Liviu Dragnea a condus lucrările plenului în care a fost citită moțiunea de cenzură împotriva lui Sorin Grindeanu. Din totalul de 464 de parlamentari, în sală au fost prezenți 216. Moțiunea a fost semnată de 222 de persoane și va fi dezbătută miercuri, începând cu ora 11:00. În timpul ședinței Dragnea s-a ridicat de la prezidiu și a mers lângă liderul deputaților PSD, Marcel Ciolacu cu care a stat de vorbă timp de câteva minute.

Lista semnăturile este deschisă chiar de șeful PSD, Liviu Dragnea

UPDATE 16:30 Moțiunea de cenzură a fost semnată de 222 parlamentari PSD, 11 parlamentari PSD absentând motivat și existând două refuzuri din partea lui Victor Ponta și Alin Văcaru (Gorj), potrivit unor surse citate de Mediafax. Totodată, parlamentarii PSD au fost convocați duminică seară la un hotel din București, prin SMS.

„Întâlnirea de la Rin Grand Hotel va avea loc astăzi 18.06.17, ora 17.00, la sala București A-mezanin. Prezența obligatorie!”, se arată în mesajul transmis de liderul de grup și obținut de Mediafax.

UPDATE 16:00 Moțiunea de cenzură nu a fost înregistrată la Guvern, motiv pentru care premierul Sorin Grindeanu nu va merge în Parlament pentru a asista la ședința în care se citește documentul, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale. Potrivit surselor citate, Registratura nu este deschisă în weekend, deci documentul nu a fost înregistrat oficial la Guvern.

„(Premierul – n.r.) vrea să se facă totul ca la carte, constituțional. Premierul nu are de ce să meargă în Parlament”, au mai declarat sursele.

UPDATE 15:40Premierul Sorin Grindeanu a declarat de la Palatul Victoria că întârzierile cu fondurile din „pușculița” guvernului, programul PNDL care are la dispoziție 30 de miliarde de lei, sunt responsabilitatea ministrului Sevil Shhaideh, apropiata lui Dragnea, și a anunțat că a demis toți secretarii de stat și demnitarii de la Ministerul Dezvoltării Regionale.

UPDATE 15:30Victor Ponta a declarat că dacă moțiunea de cenzură nu trece, premierul Grindeanu așteaptă să discute cu PSD și ALDE formarea guvernului Grindeanu 2.

UPDATE 15:13Senatorii PNL, USR, UDMR și PMP din Biroul Permanent nu s-au prezentat la ședința de duminică, care se desfășoară doar cu prezența parlamentarilor puterii. Membrii USR din BP au venit la Parlament, dar au rămas în fața sălii.

„Din păcate i-am urat o duminică frumoasă în continuare. Acești domni și doamne din PSD și din ALDE au uitat că au câștigat niște alegeri și au obligația să își asume acest lucru în mod responsabil. Din păcate, prin ceea ce fac arată că nu pot să își asume acest lucru și pun țara în blocaj la începutul verii. Mi se pare inadmisisbil”, a declarat senatorul USR Mihai Goțiu.
La ședința Biroului Permanent al Senatului au participat numai membrii PSD și ALDE. Senatorul PSD Nicolae Bădălău a explicat că ședința a avut cvorum, chiar dacă opoziția „și-a luat liber”: „Am avut cvorum la Biroul Permanent, șapte, dar a întârziat puțin domnul Manda. Ceilalți colegi astăzi și-au luat liber, nu au vrut să lucreze, PNL și USR, dar e problema dânșilor”, declarat vicepreședintele Senatului Nicolae Bădălău.

UPDATE 15:08Liderul PSD Liviu Dragnea merge, la ora transmiterii acestei știri, la grupul parlamentar al PSD din Senat, urmând ca ulterior să ajungă și la grupul de la Camera Deputaților, parlamentarii social-democrați reunindu-se în ședințe pentru a semna moțiunea de cenzură.

UPDATE 15:05Victor Ponta, proaspăt numit șef al SGG, a venit în Parlament pentru a participa la citirea moțiunii de cenzură, spunând că nu a fost exclus și din grupul parlamentarilor PSD.

Eu sper că PSD nu declanșează războiul nuclear împotriva PSD, întotdeuna există loc de dialog până în ultima secundă. Împotriva mea și cu numele meu s-au făcut multe moțiuni de cenzură, asta e prima pe care o face PSD”.

UPDATE 15:00 Vicepreședintele Senatului, Nicolae Bădălau, a anunțat duminică, după Biroul Permanent de la Senat, că textul moțiunii de cenzură va fi trimis după ședința Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului la Guvern, prin intermediul poștei militare.

Birourile Permanente Reunite urmează să se întâlnească de la ora 16.00, iar de la 16.30 va avea loc plenul reunit în cadrul căruia se va citi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, care are nevoie de cel puțin 233 de voturi ca să treacă.

Fostul ministru al Justiției, deputatul PSD Florin Iordache, a contrazis informația potrivit căreia moțiunea de cenzură nu ar putea fi citită duminică în Parlament pentru că registratura Guvernului este închisă duminica, afirmând că la ședința Birourilor Permanente Reunite, programată să înceapă la ora 16:00, va participa și reprezentantul Guvernului, în speță ministrul pentru Relația cu Parlamentul, care va trimite ulterior documentul Executivului.

„Vă închipuiți că într-o țară a UE, Guvernul e închis? Vă înșelați. Chiar dacă e duminică, la ședința Biroului Permanent participă și reprezentantul Guvernului, ministrul pentru Relația cu Parlamentul. O parte a Guvernului va participa la ședință. Acest viciu de procedură, pe care cineva îl invocă, va fi depășit după ce colegii mei, PSD și ALDE, își vor însuși textul moțunii și va fi depus la președinții celor două camere. Va urma ședința în acel moment, când va fi depus la Biroul Permanent, și Biroul Permanent va stabili programul, vor primi și reprezentanții Guvernului, respectiv ministrul pentru Relația cu Parlamentul. Acela e momentul în care reprezentanții Guvernului vor primi documentul și îl vor trimite Guvernului”, a declarat Iordache, subliniind faptul că social-democrații nu au nicio emoție pentru miercuri și că moțiunea va trece cu peste 250 de voturi.

În tot acest timp, se duc ultimele negocieri, fostul copreședinte ALDE, Daniel Constantin, având o întâlnire cu premierul Sorin Grindeanu, la Palatul Victoria, cu doar câteva ore înainte ca parlamentarii PSD-ALDE să citească în cursul zilei textul moțiunii de cenzură, potrivit unor surse guvernamentale citate de Mediafax.

Negocieri poartă și cei de la UDMR, care, deși au anunțat că vor absenta, duminică, în plen, de la citirea moțiunii, au anunțat discuții zilnice până miercuri, când, înainte de votarea moțiunii de cenzură, vor lua o decizie de ce parte a baricadei se vor plasa.

„Am primit un mandat de a discuta cu toți cei care doresc o discuție cu noi, de luni, cu reprezentanții Guvernului, coaliției de guvernare PSD – ALDE, nu putem decide în ceea ce privește conflictele din PSD, nu vrem să arbitrăm. Vom lua o decizie privind moțiunea de cenzură probabil miercuri, înainte de vot, până atunci vom discuta, negocia în fiecare zi, vrem să vedem textul moțiunii, colegii noștri nu vor fi mâine la București la citirea moțiunii”, declara Kelemen Hunor, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la finalul ședinței Consiliului Permanent al Uniunii.

Cu toate acestea, surse politice au confirmat pentru Gândul că UDMR va vota alături de PSD.

În schimb, parlamentarii de la PNL, USR și PMP au anunțat că nu vor fi prezenți în sală, la citirea moțiunii, și că nu vor participa, miercuri, la vot.

Pe de altă parte, cu o zi înainte de citirea moțiunii de cenzură în Parlament, Sorin Grindeanu a plecat la Timișoara, acolo unde se află filala PSD pe care a condus-o până la excluderea sa din partid, să caute sprijin de la social-democrați în războiul deschis pe care îl poartă cu Liviu Dragnea.

„Am venit, azi, acasă pentru că am vrut să văd dacă în Timișoara, în Banat, mai există oameni cărora să nu le fie frică și iată câți suntem astăzi aici, membri PSD!”, declara, ieri, Grindeanu, înainte de a intra în sediu pentru a lua parte la ședința programată cu liderii din organizație.

Referindu-se la votul de miercuri, privind moțiunea de cenzură, Grindeanu a declarat că „lucrurile se vor desfășura într-un mod de-a dreptul incredibil”.

„Votul trebuie să fie secret. O să vedeți miercuri cum lucrurile se vor desfășura într-un mod de-a dreptul incredibil, dar deocamdată vreau să văd cum PSD depune moțiune împotriva Guvernului PSD. În acest loc am ajuns datoritată managementului Liviu Dragnea”, mai spunea premierul, confirmând faptul că a purtat discuții cu cei de la UDMR.

La scurt timp după, PSD a transmis un comunicat de presă în care anunța că toate organizațiile PSD din țară au votat o Declarație comună prin care se desolidarizează de „lovitura de stat” de la Palatul Victoria, cu excepția a două filiale, din Timiș și Caraș-Severin, cea din urmă pentru că nu s-a întrunit. Cu toate acestea, deputatul PSD de Timiș, Matei Suciu, s-a dezis de Sorin Grindeanu, anunțând că votează moțiunea de cenzură.

Calculele pe hârtie arată că Sorin Grindeanu nu poate supraviețui politic unei moțiuni de cenzură, dacă parlamentarii PSD și ALDE se aliniază în spatele lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. PSD și ALDE au nevoie de cel puțin 233 de voturi în Parlament pentru a demite guvernul pe care l-au instalat în urmă cu jumătate de an. Cele două partide au 247 de aleși, însă majoritatea parlamentară este „amenințată” de fostul lider PSD Victor Ponta, care a anunțat că va „iniția un grup care să se opună”.

Astfel, Grindeanu are nevoie să rupă din majoritate doar 15 voturi pentru a rămâne în funcție. Asta în condițiile în care opoziția fie nu va vota, fie va fi de partea sa.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Marea Britanie a intrat într-o recesiune „superficială”