Fostul deputat Cristian Boureanu, mai sărac cu 1,4 milioane de lire sterline. Banii au fost confiscați de autoritățile de la Londra

Publicat: 14 08. 2026, 17:52
Actualizat: 14 08. 2026, 18:01

Autorităţile britanice au confiscat peste 1,4 milioane de lire sterline din conturile fostului deputat Cristian Boureanu, la cererea României. Banii reprezentau o parte din prejudiciul pe care Boureanu trebuie să-l achite pentru implicarea în dosarul de corupţie legat de reabilitarea căii ferate Bucureşti – Constanţa.

 Loading ...

Ministerul Justiţiei a anunţat astăzi că fost informat de autorităţile britanice, Crown Prosecution Service, despre faptul că 1.415.794 de lire sterline au fost confiscate de la Cristian Alexandru Boureanu.

Cererea de la Ministerul Justiției, în baza acordului UE- Regatul Unit

Confiscarea banilor s-a realizat în urma unei cereri de executare, transmise de Ministerul Justiţiei în 2024, în calitate de autoritate centrală, la solicitarea Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală. Temeiul juridic al cererii l-a constituit acordul comercial şi de cooperare dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit.

În martie 2022, Cristian Boureanu a fost condamnat pe fond de Instanţa supremă la 4 ani şi 3 luni închisoare pentru trafic de influenţă în dosarul de corupţie legat de o mită de 20 de milioane de euro pentru reabilitarea căii ferate Bucureşti – Constanţa. La judecarea apelului, aceeaşi instanţa i-a anulat condamnarea, în mai 2023, pe motiv că faptele s-au prescris.

 

În acelaşi dosar, fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, fostul naş al lui Cristian Boureanu, a primit 7 ani şi 4 luni de închisoare iar Mircea Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost condamnat la 6 ani. Ulterior, un complet condus de Lia Savonea a anulat condamnările celor doi pe motiv că faptele s-au prescris.

Inculpaţii trebuie să achite însă prejudiciul, care se ridică în cazul lui Boureanu la 2,1 milioane euro.

Explicația Ministerului Justiției

„Măsura pune în executare confiscarea specială a sumei de 2.111.799 euro, dispusă prin sentinţa penală nr.127 din 24 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 2987/1/2019. Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 48 din 26 mai 2023, pronunţată de Completul de 5 judecători al instanţei supreme. Procedura de executare a fost una de durată. Pe tot parcursul ei, Ministerul Justiţiei, împreună cu Tribunalul Bucureşti, a susţinut constant cererea şi a răspuns fiecărei solicitări de informaţii suplimentare venite din partea autorităţilor britanice, până la finalizarea procedurii. Recuperarea banilor proveniţi din infracţiuni – inclusiv a celor aflaţi în alte state – reprezintă o preocupare constantă a Ministerului Justiţiei. În ultimii ani, ministerul şi-a intensificat demersurile în acest domeniu, atât prin rolul său de autoritate centrală în cooperarea judiciară internaţională, cât şi prin Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, aflată în subordinea sa. În perioada următoare, Ministerul Justiţiei şi autorităţile britanice vor stabili modul în care vor fi distribuite sumele confiscate”, transmite Ministerul Jusției.

,,Follow the money,, arma împotriva corupției

„Încă din 2011, de când am organizat în cadrul Ministerului Justiţiei Biroul de Recuperare a Creanţelor, ulterior devenit ANABI, am propus concentrarea eforturilor pentru recuperarea prejudiciilor şi a produselor infracţiunilor în general, aplicând principiul follow the money. Aplicat structural şi consecvent, acest principiu este o ‘armă’ foarte puternică în combaterea corupţiei, a evaziunii fiscale şi a infracţionalităţii în general. Ministerul Justiţiei şi ANABI vor continua această politică, sprijinind eforturile sistemului judiciar în această direcţie”, declară ministrul interimar al Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Dosarul de corupţie legat de reabilitarea căii ferate Bucureşti – Constanţa

Fostul ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu, și Mircea Ionuț Costea, fost angajat la minister și fost director al Eximbank, au fost trimiși în judecată, în noiembrie 2019, alături de fostul deputat Cristian Boureanu și de  Constantin Dascălu, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Ultimii doi au fost achitați de instanțe.

Sebastian Vladescu

Primele imagini cu Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, ADUS în România, pentru a executa pedeapsa

Într-un dosar separat, a fost trimis în judecată omul de afaceri Josef Hornegger, reprezentantul consorțiului de firme austriece Swietelsky – Wiebe – Takenaka, care a recunoscut că a dat mită mai multor oficiali români, printre care și Sebastian Vlădescu.

Josef Hornegger a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA, el fiind condamnat de Tribunalul București la trei ani închisoare cu suspendare și obligat să plătească suma de 1,1 milioane euro.

Potrivit DNA, dosarul are ca obiect infracțiuni de corupție săvârșite în perioada 2005 – 2017, respectiv plăți în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro de către o companie străină, cu titlu de comisioane, unor oficiali români în legătură cu încheierea și executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate.

Astfel, în anul 2005, în contextul licitației organizate pentru reabilitarea unei linii ferate, reprezentanții companiei străine au convenit cu Sebastian Vlădescu, Ionuț Costea și cu o persoană apropiată de conducerea CNCFR, respectiv Mihaela Mititelu, să le plătească eșalonat, pe toată durata contractului, un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român.
În schimbul acestor sume, oficialii români au promis să efectueze demersuri pentru a asigura finanțarea suplimentară în vederea încheierii contractului, precum și plata la timp a facturilor emise.

Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani a fost creat un circuit fictiv, în baza căruia sumele de bani au ajuns la inculpați.