Fiica lui Victor Ponta i-a făcut plângere Oanei Țoiu la Consiliul pentru Combaterea Discriminării. Ce conține petiția

Publicat: 31 03. 2026, 18:02
Actualizat: 31 03. 2026, 20:10

Irina Ponta, fiica lui Victor Ponta i-a făcut plângere ministrului de Externe, Oana Țoiu, la Consiliulul pentru Combaterea Discriminării, după ce nu ar fi fost lăsată să se îmbarce în zborul de repatriere, la ordinul șefei MAE.

Fostul premier Victor Ponta a anunțat că fiica sa, Irina, a depus o petiție împotriva ministrului de Exterene, Oana Țoiu, pentru discriminare, în urma incidentului repatrierii care a avut loc la începutul lunii martie.

„Azi am depus prima sesizare împotriva doamnei ministru Oana Țoiu la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Urmează, săptămâna viitoare, și plângerea penală la Parchetul General.

Nu mai este vorba despre Irina. Ea a fost admisă la una dintre cele mai prestigioase universități americane din lume și, din toamnă, va merge acolo la studii. De la acea universitate nu o poate scoate doamna Țoiu și nici nu va spune nicio hienă, focă sau „hering” userist că „s-a băgat în față”

Toate elementele de fapt și legale sunt acum clare: legea prevede ce trebuie să facă reprezentanții MAE în cazul unui cetatean roman minor, neînsoțit, aflat într-o zonă de război. Avem atașată și lista întocmită de consulat, pe care se află Irina, precum și lista pasagerilor din zborul respectiv, în care au rămas 14 locuri neocupate și în care jumătate au fost persoane majore care nici măcar nu însoțeau minori”, a menționat Victor Ponta pe Facebook.

Ce a scris fiica lui Victor Ponta în sesizarea împotriva Oanei Țoiu

Fiica lui Victor Ponta a depus plângere pentru discriminare și susține că ministrul de Externe Oana Țoiu nu ar fi permis îmbarcarea acesteia în zborul de repatriere pe considerente politice.

„Subsemnata, PONTA IRINA-OCTAVIA, cetățean român solicit respectuos constatarea și sancționarea faptei prevăzută de art. 2
alin. (4) din Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, […] săvârșită la data de doamna Țoiu OanaSilvia, în calitate de Ministru al afacerilor externe care, în această calitate publică, a dispus împiedicarea subsemnatei de a mă îmbarca la bordul aeronavei care urma să mă repatrieze din Emiratele Arabe Unite, teritoriu aflat în zonă de război, pentru simplul motiv că tatăl subsemnatei este fostul premier al României, Ponta VictorViorel.

 

În sensul celor de mai sus, vă solicit respectuos ca, pe lângă constatarea faptei de discriminare și aplicarea amenzii contravenționale în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) teza I din Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, să dispuneți obligarea doamnei Țoiu Oana-Silvia să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii ce
urmează a fi pronunțată în prezenta cauză, potrivit art. 26 alin. (2) din cuprinsul aceluiași act normativ”, se mai arată în petiția depusă de Irina Ponta.

Irina Ponta, refuzată la îmbarcarea în zborul de repatriere, în ultimul moment

data de 5 martie 2026, Irina Ponta trebuia, teoretic, să se îmbarce într-un zbor de repatriere pus la dispoziție de Ministerul Afacerilor Externe pentru persoanele aflate pe listele de prioritate. Fiica fostului premier, deși era o minoră neînsoțită și depusese solicitare de asistență consulară, nu a mai ajuns la avion, deoarece i s-a interzis îmbarcarea în autocarul care transporta copiii din Dubai spre aeroportul Oman, de unde urma să decoleze cursa spre România.

Avionul MAE ar fi decolat cu locuri libere

Irina Ponta a reușit totuși să scape din zona de conflict cu un un zbor comercial, în care s-a urcat datorită autorităților emirateze. Vestea acestui incident a a degenerat într-un adevărat scandal, mai ales atunci când s-a vehiculat că printre pasagerii transportați de cursa MAE se aflau și persoane care nu se încadrau la persoane prioritare. Mai mult, avionul ar fi decolat cu mai multe locuri libere.

Prima reacție a consulatului din Dubai în cazul fiicei minore a lui Victor Ponta: „Nu mă intersează”

Contactat de Gândul în legătură cu cazul fiicei minore a lui Victor Ponta, căreia Oana Țoiu i-a interzis întoarcerea în România cu grupul de elevi cu care era în Dubai, consulul general al României în Dubai, Viorel Riceard Badea, a transmis: „Sincer nu îmi pasă”.

„Sincer, nu ştiu că n-am fost acolo, eram cu un milion de români, pe telefon, care au un milion de probleme şi numai de-asta n-avem chef acum, înţelegeţi şi nici nu mă interesează, sincer. Nu ştiu absolut nimic despre chestia asta”, a declarat acesta.  „Mă credeți că nu mă intersează”, a subliniat Riceard Badea. Citiți mai multe AICI.

Victor Ponta, primele declarații despre incident la Marius Tucă-Show

Victor Ponta a vorbit la Marius – Tucă Show despre acest incident și acuzat-o pe Oana Țoiu că lăsat-o în urmă pe fiica acestuia din cauza apartenenței politice.

„Daciana a anunțat la ambasada că e vorba de un copil minor neînsoțit. Marți sau miercuri am fost anunțați că există un transport pentru copiii minori neînsoțiți. Când să se urce în autobuzul de Oman, l-a sunat doama Țoiu pe consulul general, a țipat că-l dă afară, că nu există să urce cineva cu numele de Ponta, că este o imagine proastă pentru ea.

„Nu a fost urcată în autobuz la cererea personală a Oanei Țoiu. Ne-au ajutat emiratezii. Statul român, nu. A găsit o cursă fly Dubai. Astea-s faptele. Aceste hiene nu au zis: „Asta e s-a întâmplat, ne pare rău„. A venit avionul ăla din Oman cu 14 locuri goale, minori și adulți, unii de la USR, PMP”, a declarat Victor Ponta.

Oana Țoiu: „Nu aveam în nicio bază de date cazul unui minor neînsoțit”

În urma acuzațiilor la adresa Oanei Țoiu, ministra a fost audiată la Comisia de Politică Externă a Camerei Deputaților. Chiar înainte de aceste declarații Oana Țoiu a afirmat că incidentul a fost „o eroare regretabilă, în care a existat o comunicare paralelă față de canalele oficiale”. În cadrul audierilor aceasta a declarat că numele Irinei Ponta nu se afla în nicio bază de date.

„Nu aveam în nicio bază de date cazul unui minor neînsoțit. În ceea ce privește categoria minorilor neînsoțiți, ne referim la sub 18 ani fără capacitate de discernământ”, a declarat Oana Țoiu.

BRUSSELS, BELGIUM – FEBRUARY 23: Romanian Foreign Minister Oana Silvia Toiu delivers remarks to the media ahead of the European Union Foreign Affairs Council meeting focused on the latest developments in Ukraine and the Middle East, in Brussels, Belgium, on February 23, 2026. Dursun Aydemir / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Gândul a prezentat documentul care demontează argumentele Oanei Țoiu în cazul Irinei Ponta

În cadrul unei conferințe de presă, reprezentantul MAE, Andrei Țărnea, a declarat că fiica lui Victor Ponta nu figura pe lista celor care solicitaseră asistență consulară. Un document care circula, în cadrul MAE, la vremea respectivă, și intrat în posesia Gândul, a demonstrat că Irina Ponta se afla pe listele respective. Mai multe detalii AICI.

Oana Țoiu a declarat că nu știe de existența unei liste de pasageri

Oana Țoiu a fost chestionată de presă, după ce a participat la dezbaterile pe bugetul pe 2026 pe tema scandalului repatrierii fiicei lui Victor Ponta. Întrebată direct de ce a mințit în legătură cu lista de pasageri, pe care Gândul a publicat-o, Oana Țoiu a declarat că nu știe despre ce listă este vorba.

Victor Ponta a anunțat la Gândul că o va da în judecată pe Oana Țoiu

Victor Ponta a a anunțat în cadrul emisiunii „Ai aflat, cu Ionuț Cristache” că pregătește o plângere penală pe care intenționează s-o depună în perioada următoare împotriva ministrului de Externe, pe care îl acuză de încălcarea legii și dezinformare în legătură cu tratamentul aplicat minorilor români aflați în situații de risc în străinătate.

Fostul premier PSD susține că, din tot ce a analizat în speța întoarcerii acasă a fiicei sale au rezultat: „Din tot rechizitoriul pe care l-am compus rezultă că au mințit și mint în continuare. Și că au încălcat legea”.


FOTO: Mediafax/Facebook

Recomandarea autorului: