Fritz pierde în fața ÎCCJ. Primarul Timișoarei rămâne cu constatarea de conflict de interese și și-ar putea pierde funcția

Publicat: 03 04. 2026, 15:24
Actualizat: 03 04. 2026, 16:18
Dominic Fritz (FOTO - captură video: Digi 24)

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins definitiv cererea primarului din Timișoara, Dominic Fritz, de revizuire a unei decizii anterioare, care viza un conflict de interese intentat acestuia de ANI. Edilul de origine germană a epuizat toate căile de atac și și-ar putea pierde chiar funcția. 

Instanța a refuzat sesizarea Curții Constituționale în procesul acestuia cu Agenția Națională de Integritate (ANI), privind conflictul de interese, scrie publicația locală Tion.ro

Hotărârea a fost pronunțată joi, 2 aprilie 2026, și este o nouă etapă în dosarul ce vizează un presupus conflict de interese.

„Admite excepţia inadmisibilităţii. Respinge cererea de revizuire astfel cum a fost formulată şi completată de revizuentul Fritz Dominic Samuel împotriva deciziei nr. 5751 pronunţate la 26 noiembrie 2025 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 924/59/2024, ca inadmisibilă. Definitivă. Pronunţată astăzi, 2 aprilie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată în documentul ÎCCJ de ieri.

La ce se referă conflictul de interese

Problemele primarului timișorean datează din vara lui 2024, an când ANI l-a declarat în conflict de interese. Instituția arăta că împrumutul primit de Dominic Fritz de la Răzvan Negrișanu, pe durata campaniei sale electorale din 2020, ar fi creat o clară situație de incompatibilitate.

Ulterior, firma de arhitectură a lui Negrișanu, devenit consilier local din partea USR în urma alegerilor, a propus un plan urbanistic zonal (PUZ), Acesta a fost aprobat de Consiliul Local Timișoara, și conținea inclusiv semnătura lui Fritz. Edilul a contestat raportul ANI, explicând că Negrișanu nu era beneficiarul direct al PUZ-ului. Fritz a mai precizat că împrumutul fusese achitat din fondurile de campanie restituite de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), nu din banii săi personali.

„Nu plec nicăieri”, a declarat atunci Dominic Fritz. Președintele USR sugera că cea mai gravă sancțiune ar fi o reducere de 10% a indemnizației sale, timp de 6 luni.

Unii juriști spun că Fritz și-ar putea pierde funcția

Totuși, arată publicația locală, există voci care susțin că, în conformitate cu jurisprudența, Fritz șiar putea pierde mandatul de primar. Ba chiar putea fi împiedicat să candideze la funcții publice pentru o perioadă de 3 ani.

În februarie 2026, Curtea de Apel Timișoara (CAT) a confirmat evaluarea ANI și a respins contestația edilului. De notat că această decizie însă nu este definitivă, iar Fritz a atacat-o la ÎCCJ.

Cum a încercat șeful USR să blocheze procesul

În tentativa de a suspenda procesul, liderul USR a încercat să sesizeze Curtea Constituțională (CCR) înainte de decizia pe fond, dar ÎCCJ a respins cererea inițială. După ce cauza a fost analizată de CAT, primarul a revenit cu o cerere de revizuire a hotărârii ÎCCJ, cea respinsă definitiv joi. Tot ÎCCJ va judeca recursul depus de german împotriva deciziei CAT, în cadrul procesului pe fond.

AUTORUL RECOMANDĂ

500 euro oul pascal în orașul lui Dominic Fritz. Bușcu: “Un partid se vindecă de tupeu abia după ce trece prin arestări“

Cum se degradează Timișoara lui Dominic Fritz de la o zi la alta. Piața Victoriei, simbolul Revoluției, arată mai rău ca în ’89. Imagini incredibile surprinse de reporterii Gândul