Guvernul a publicat lista negociatorilor programului SAFE. De ce conduce șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, grupul de lucru

Publicat: 21 05. 2026, 17:28
Actualizat: 21 05. 2026, 18:06

Executivul a prezentat oficial componența grupului de lucru interministerial implicat în programul SAFE, mecanism european prin care România poate finanța proiecte și achiziții din domeniul apărării. Clarificările au venit în urma întrebărilor adresate de Gândul, în cadrul briefingului organizat la finalul ședinței de Guvern.

Cine face parte din grupul de lucru pentru programul SAFE

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, a dezvăluit componența grupului de lucru interministerial constituit pentru acest program.

„Presupun că vă referiți la componența grupului de lucru interministerial. El este alcătuit după cum urmează: Mihai Jurca, șef al Cancelariei Prim-Ministrului, Mihnea Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Andrei Răzvan Lupu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Radu Burnete, consilier prezidențial al Administrației Prezidențiale, Radu Dinel Miruță, viceprim-ministru și ministru al Apărării Naționale, Cornel Ion Pleșa, șeful Direcției Generale pentru Armamente din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Cătălin Marian Predoiu, viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, Raed Arafat, secretar de stat, Marius-Haientz Patriche, director adjunct al Direcției Generale Protecție Internă, Ambrozie-Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Oana Silvia Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Răzvan Ionescu, director interimar al Serviciului Român de Informații. Toți cei pe care i-am menționat fac parte din grupul de lucru pe SAFE”, a declarat Ioana Dogioiu.

De ce conduce Mihai Jurca grupul de lucru

La întrebarea adresată de Gândul, privind motivele pentru care șeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca, coordonează acest grup de lucru, Ioana Dogioiu a explicat că responsabilitatea pentru program a fost atribuită instituțional Cancelariei Prim-Ministrului.

”De ce conduce domnul Jurca grupul de lucru pe SAFE? Pentru că, după cum știți, inițial, în baza unei hotărâri a CSAT, la propunerea premierului de atunci, Marcel Ciolacu, și ulterior formalizat printr-o Ordonanță de Urgență de anul trecut, cancelaria premierului se ocupă de acest progam SAFE.

Prin urmare, șeful cancelariei Prim-Ministrului, care s-a ocupat de coordonare, a devenit șeful grupului de lucru. Asta este tot”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

O persoană condamnată penal, în grupul de lucru care gestionează miliardele din programul SAFE

Secretarul general al Ministerului Economiei, Adriana Miron, a fost delegată de ministrul Economiei, Irineu Darău, să facă parte din grupul de lucru al programului SAFE. Miron a fost condamnată, în 2015, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu și fals intelectual.

Ministrul Economiei, Ambrozie-Irineu Darău, spune că Adriana Miron a fost reabilitată în 2020 și are „cazier curat”.

Regulamentul grupului permite fiecărui membru permanent să desemneze o altă persoană din cadrul instituției pentru participarea la ședințe în numele său.

Întrebat despre acest subiect, premierul interimar Ilie Bolojan a declarat la B1 TV că nu are informații privind încălcarea procedurilor legale.

„Fiecare ministru şi-a format echipa pe care a considerat-o de cuviinţă, iar dacă la un anumit nivel al discuţiilor nu a participat el, şi-a delegat un înlocuitor. Şi fiecare ministru a făcut acest lucru aşa cum consideră de cuviinţă. Dar nu am semnale că oamenii care au fost delegaţi ca înlocuitor n-au respectat procedurile legale, n-au participat aşa cum prevedea acest regulament la discuţii sau s-ar fi întâmplat ceva care n-a fost la locul lui”, a declarat Ilie Bolojan.

AUTORUL RECOMANDĂ:

https://www.gandul.ro/politica/cum-a-intrat-adriana-miron-condamnata-la-inchisoare-cu-suspendare-in-cartile-safe-ce-o-recomanda-20898444


Recomandarea autorului: