Liniile roșii de la Cotroceni au fost trasate. Când reîncep negocierile cu Nicușor Dan pentru desemnarea viitorului premier
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat astăzi că se așteaptă la o continuare a negocierilor, deși nu are informații oficiale despre reluarea întâlnirilor de la Cotroceni cu președintele, Nicușor Dan, în vederea alegerii noului prim-ministru.
„Domnul președinte și echipa dumnealui au strâns constrângerile pe care le are fiecare partid, adică acele linii roșii”
Sorin Grindeanu spune că se așteaptă ca la viitoarele consultări, președintele Nicușor Dan să le prezinte și să le propună partidelor viitor premier.
„Cred că va mai fi o rundă de negocieri. Nu avem în acest moment, cum să spun eu, adresă de la Administrația Prezidențială cum că s-ar relua. Eu, cum am perceput discuțiile și consultările din această săptămână, am mai spus, mi s-a părut că domnul președinte și echipa dumnealui au strâns constrângerile pe care le are fiecare partid, adică acele linii roșii, și încearcă să găsească o soluție pe care probabil o să o propună la runda a doua de consultări. De aceea mă aștept să existe această a doua rundă”, a răspuns Grindeanu.
PSD, guvern fără AUR
Sorin Grindeanu a respins posibilitatea formării unui guvern alături de AUR, precizând că PSD a transmis clar, atât la consultările de la Palatul Cotroceni, cât și anterior acestora, că nu va forma o majoritate alături de acest partid. Totodată, liderul PSD a respins dorința avansată de grupul PACE-Întâi România, care la consultările de azi de la Cotroceni a lansat ideea unei colaborări la guvernare cu AUR și PSD.
„În urmă cu câteva zile, când am fost la consultări am spus și înainte de asta, că nu facem majoritate cu AUR. Am spus aceste lucruri. Și că, evident, a doua linie roșie e cea legată de o majoritate în fosta coaliție care să ducă, dacă s-ar putea constituțional, deși nu se poate, iarăși la un management de tip Ilie Bolojan, ceea ce PSD-ul nu poate să susțină”, a spus Grindeanu.
Înaintea consultărilor de azi de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, liderul grupului PACE – Întâi România anunțase că susține o formulă guvernamentală construită în jurul alianței dintre PACE, Alianța pentru Unirea Românilor și Partidul Social Democrat.
„Suntem prezenți astăzi la consultările pentru formarea noului Guvern, am venit cu un pachet de măsuri. Ideea noastră este de pace, pentru un Guvern care să fie format din mai multe forțe politice, susținem un Guvern format din PACE, AUR, PSD sau un Guvern format în jurul PACE și AUR”, a declarat Ninel Peia.
Partidele neafiliate se înghesuie la guvernare
După întânirea cu președintele Nicușor Dan, Peia a fost mai tranșant.
„Avem nevoie de un premier medic care să vindece nu numai economia, dar și problemele românilor. Nu mai avem nevoie de prim-miniștri chirurgi care să amputeze fără analize”, a spus liderul PACE-Întâi România.
Peia a făcut referire și la faptul că trecerea moțiunii de cenzură la adresa guvernului Bolojan I se datorează și formațiunii sale.straflas
„Bineînțeles, cea mai bună variantă de guvern este aceea formată din cele 3 mari grupuri parlamentare care au semnat și inițiat moțiunea de cenzură. Avem majoritatea, adică PACE, AUR și PSD dețin în acest moment 256 de voturi fără a avea nevoie de minorități sau independenți. O altă variantă este un guvern PACE-AUR”, a conchis Ninel Peia.
AUTORUL RECOMANDĂ: