Ludovic Orban intervine în scandalul pozelor regizate cu Nicușor Dan și Coldea. Ce spune despre Elena Lasconi
Ludovic Orban intervine în scandalul pozelor regizate cu Nicușor Dan și Florian Coldea, la B1TV. Vă reamintim că în urmă cu circa un an, Elena Lasconi avea să publice o serie de imagini cu actualul președinte al României într-o presupusă întâlnire cu generalul Coldea și cu Victor Ponta. Atunci, DIICOT a fost sesizat.
„În cazul ăsta apare pe surse. Și dacă apare, ne aducem aminte că, în perioada respectivă, Antonescu era candidat, așa, pus de PSD și UDMR decât de PNL. Dacă mai țin minte circumstanțele în care, practic, s-a produs imediat după catastrofa din iarna anului 2024, la începutul anului 2025, desemnarea lui Antonescu. Nu știu. O procedură în care cineva a strâns semnături de la președinți de filiale, care au fost puse pe masa conducerii interimare PNL din vremea respectivă. Ilie Bolojan a fost chemat ca salvator, după dezastrul provocat de conducerea Iohannis-Ciucă.
Până la urmă a fost de voie, de nevoie, a trebuit să fie acceptat Antonescu. A fost planificată susținerea lui Antonescu de o grupare din interiorul PNL, PSD. UDMR nu îl contestă. A fost un partener de coaliție corect. (…) Îl contestă Grindeanu. O grupare din PSD care îl folosește pe Grindeanu. Nu e lider, e o marionetă care e scoasă în față să spună lucruri”, a spus Ludovic Orban.
„Doamna Lasconi este un martor cheie în povestea asta”
Ludovic Orban a numit-o pe Elena Lasconi drept un „martor cheie” în acest scandal.
„Dacă există cineva din PNL implicat în această poveste, se poate demonstra public. Abia aștept să aflu acest lucru. Eu cred că se va cere declarație de martor (n.r. Elenei Lasconi). Până la urmă, doamna Lasconi este cea care și-a asumat public pozele și veridicitatea pozelor. Le-a folosit într-o campanie electorală. Aici trebuie văzut foarte clar cum s-a ajuns, cine a gândit și cine a avut puterea să o convingă pe doamna Lasconi. Doamna Lasconi este un martor cheie în povestea asta.
Mă îndoiesc că a vorbit cineva direct din PNL cu doamna Lasconi. Mai degrabă ar fi fost folosit un proxy. Cine o fi fost proxy-ul ăsta?”, a mai spus Ludovic Orban.
Autorul recomandă:
- Cum reușește PNL să scape de orice răspundere pentru manipulările electorale: cartea lui Ciucă, campania de TikTok pentru Georgescu și fotografiile fake cu Nicușor Dan, Ponta și Coldea
- Cum a reacționat Crin Antonescu, după dezvăluirea că „întâlnirea” dintre Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea a fost o înscenare a liberalilor
- Fără precedent în România: actori folosiți pentru kompromat politic. Cazul pozelor regizate cu Nicușor Dan, Coldea și Ponta, publicate de Elena Lasconi aduce aminte de un al caz celebru internațional
- Surprize de la DIICOT. Un bărbat care lucra la campania electorală a lui Nicușor Dan, implicat în falsificarea celebrelor poze ale președintelui cu Coldea și Ponta, publicate de Lasconi, susțin procurorii
Sursă foto: Mediafax Foto / Alexandru Dobre / Alexandra Pandrea
Sursă video: B1TV