Prima pagină » Știri politice » Mazăre: Nu demisionez de la primărie. Nu iau decizia de a mă retrage din politică când vor adversarii

Mazăre: Nu demisionez de la primărie. Nu iau decizia de a mă retrage din politică când vor adversarii

Mazăre: Nu demisionez de la primărie. Nu iau decizia de a mă retrage din politică când vor adversarii
Mazăre: Nu demisionez de la primărie. Nu iau decizia de a mă retrage din politică când vor adversarii

Radu Mazăre a fost întrebat, la Curtea de Apel București, unde a fost prezent la judecarea dosarului său de corupție, dacă acum, după ce Victor Ponta a pierdut alegerile prezidențiale, va demisiona de la Primăria Constanța, așa cum a spus în ziua votului.

„Eu nu am spus niciodată că plec dacă nu iese Victor Ponta, am spus că dacă sistemul rămâne la fel mă gândesc să renunț. Sigur că suntem într-o democrație, sigur că adversarii politici sunt bucuroși că a ieșit Iohannis și îi urez succes în mandat. Numai că eu am fost ales de patru ori în Constanța, iar în ultimele trei rânduri cu peste 65 la sută din primul tur. Decizia de a renunța la mandatul de primar o s-o iau eu singur, și nu adversarii mei politici și nici un cetățean sau doi, sau zece. Voi pleca atunci când cred eu de cuviință. Decizia o mai pot lua cetățenii la alegeri. Este o chestiune personală, a mea, pe care o analizez și la care mă gândesc”, a spus Mazăre, după ce a ieșit din sala de judecată.

Mazăre a mai spus că jurnaliștii au înțeles greșit declarațiile lui din ziua votului, precizând: „Am spus că dacă lucrurile și sistemul vor merge la fel în continuare și voi fi hăituit pentru fiecare hârtie, mă gândesc să mă retrag”.

Acesta a arătat că dacă va fi în continuare „un vânat al sistemului”, se gândește să se retragă, pentru că nu mai are sens ca orice hârtie pe care o face să fie ulterior verificată de organele de anchetă.

„Poate mi se dă un consilier de la DNA să ne facă o supervizare a documentelor pe care le semnăm”, a adăugat Mazăre.

Primarul Radu Mazăre a declarat duminică, când a mers să voteze în Constanța, la turul al doilea al alegerilor prezidențiale, că dacă „sistemul construit de Băsescu, un sistem bazat pe ură”, nu se schimbă, el va ieși din politică.

„Dacă lucrurile și sistemul pentru care umblu îmbrăcat așa (în haine kaki și cu beretă roșie – n.r.) de zece ani nu se schimbă, vreau să mă retrag nu numai de la primărie, vreau să mă retrag de tot. Dacă sistemul construit de Băsescu, un sistem bazat pe ură, pe încrâncenare, va rămâne, eu vreau să ies din politică, pentru că energia mea nu mai pot să o dedic lucrurilor pe care le fac oamenilor și trebuie să o dedic să mă apăr cu avocați, și nu mai am plăcere. Nu m-am născut politician, nu mor politician, nu-i nicio dramă”, a spus Mazăre.

Întrebat dacă această schimbare înseamnă și modificarea justiției, el a răspuns: „La maniera în care se face acum hăituiala, da. Sigur, cine greșește, trebuie să plătească, asta e peste tot în lume, dar ca să hăituiești zece ani, să cauți fiecare lucru semnat cu acul, să vezi poate-poate găsești ceva, asta nu e justiție”.

Primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care Nicușor Constantinescu, președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța, foști și actuali funcționari din Primăria Constanța și din Oficiul de Cadastru, mandatari și notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri.

Cele 37 de persoane sunt acuzate că au încălcat Legea 10/2001 privind persoanele îndreptățite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură, competența de soluționare a cererilor de restituire, întinderea suprafeței revendicate. Prejudiciul în această cauză a fost estimat la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane de euro în dauna municipiului Constanța, potrivit DNA.

Radu Mazăre mai este cercetat într-un dosar instrumentat de DNA, în care este acuzat că ar fi primit 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern pentru ca acesta să câștige contractul privind construirea locuințelor sociale din cartierul „Henri Coandă” din Constanța. Mazăre mai este acuzat că nu a trecut în declarațiile de avere din 2012 contul personal deschis la banca din Israel în care a primit, în septembrie 2011, 95.000 de euro de la Elan Schwartzenberg. În această cauză, Radu Mazăre este sub control judiciar și are interdicție de a părăsi țara.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Hotelul care îți dă banii înapoi în funcție de cât de mult plouă
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Trump, mesaj furibund pentru Iran: „Deschideți strâmtoarea, nenorociți nebuni, sau veți trăi în Iad. Slăvit să fie Allah”
Mediafax
BCE: România, printre țările UE cu cea mai mare creștere a investițiilor publice. Nivel record susținut de fonduri europene
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Copiii și ecranele: Cât este prea mult și ce pot face părinții