Președintele Nicușor Dan, care a susținut fățiș candidatul perdant al USR, de 15 ore n-are nicio reacție. Șeful statului evită să recunoască victoria lui Ciprian Ciucu
Deși alegerile din București s-au încheiat, tăcerea lui Nicușor Dan ridică semne de întrebare. Președintele României, care a fost activ în campania electorală pentru Primăria Capitalei și a transmis mesaje de sprijin pentru candidatul USR, Cătălin Drulă, nu a avut până acum nicio reacție după victoria surprinzătoare a lui Ciprian Ciucu, contracandidatului de la PNL.
Au trecut deja 15 ore de la anunțarea rezultatului alegerilor pentru Primăria Capitalei, însă la Cotroceni domnește tăcerea. Nicușor Dan care a apărut frecvent alături de candidatul USR în încercarea de a mobiliza electoratul – și a uitat că președintele trebuie să fie neutru, potrivit Constituției României -, nu a felicitat câștigătorul și nu a comentat situația.
Amintim că Nicușor Dan a participat, la începutul lunii noiembrie, la evenimentul de lansare a candidaturii lui Cătălin Drulă pentru alegerile pentru Primăria Capitalei. Șeful statului a transmis în cadrul evenimentului un mesaj de sprijin pentru Drulă şi a vorbit despre direcţiile pe care trebuie să le urmeze administrația bucureșteana.
Duminică dimineață, după ieșirea de la urne, Nicușor Dan a declarat: „Am votat pentru o Românie în Occident, pentru aceste valori care cred că ne definesc şi e un oraş pe care îl cunosc de foarte mult timp şi cunoscând tentaţiile care sunt la Primăria Capitalei, am votat pentru cineva de care să fiu sigur că nu se apropie de zona de corupţie şi de mafie imobiliară, care este extrem de tentantă la Primăria Capitalei”.
RECOMANDAREA AUTORULUI: