Liderul Partidul Social Democrat, Sorin Grindeanu, a declarat, joi seară la Antena 3, că scenariul în care PNL se va retrage în opoziție ar contura și posibilitatea alegerilor anticipate, care ar putea avea loc, potrivit liderului PSD, chiar în luna februarie a anului viitor. Totodată, acesta a subliniat că social-democrați sunt pregătiți să obțină majoritatea voturilor.
Întrebat dacă ieșirea liberalilor de la guvernare ar putea duce la dizolvarea Parlamentului, Grindeanu a precizat că o eventuală rundă de alegeri anticipate ar putea avea loc în luna februarie, 2027. De asemenea, Grindeanu a transmis un mesaj adversarilor politici în care a declarat că PSD este pregătit să câștige alegerile.
„Consider scenariul anticipatelor unul prost pentru Romania, dar vă asigur că PSD va fi pregatit și pentru acest scenariu. Să nu aibe niciun fel de dubii cei care pregptesc scenarii de acest tip. PSD nu își dorește într-un scenariu prost pentru România, acela al alegerilor anticipate, pentru că cel mai rapid în februarie, dar dacă asta vor toți, vom fi pregătiți. Vom fi pregătiți, ca de fiecare dată, să câștigăm alegerile”, a declarat Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu a purtat joi discuții cu premierul desemnat, Luca Niculescu, în vederea formării unui Executiv. Liderul social-democraților a transmis, ulterior, în cadrul unei conferințe de presă, că partidul își dorește să fie parte a soluției și a făcut presiuni pe PNL și UDMR să intre în guvernul Niculescu, alături de PSD.
Schimonositule grindeanu, nu ne-ai spus în ce an vă dau voie stăpânii! Marș loază!