Viceprimarul Timișoarei, care urmează să preia conducerea interimară a orașului după plecarea lui Fritz, a fost implicat într-un accident rutier cu un tramvai

Publicat: 30 09. 2026, 22:07
Actualizat: 30 09. 2026, 22:20

Ruben Lațcău, viceprimarul care de la 1 octombrie preia atribuțiile de primar interimar al Timișoarei, ar fi fost implicat miercuri, 30 septembrie, într-un accident rutier, cu doar o zi înainte de a prelua conducerea administrației locale. Incidentul a avut loc chiar în ziua în care Dominic Fritz și-a încheiat mandatul de primar al Timișoarei. După aproape șase ani la conducerea orașului, Fritz a părăsit miercuri Primăria. Schimbarea de la Primăria Timișoara are loc după ce lui Dominic Fritz i-a încetat mandatul în baza noilor prevederi din legea privind integritatea în funcțiile publice. Legea prevede că aleșii care au fost declarați definitiv în conflict de interese sau incompatibili și pentru care încă nu a expirat perioada de interdicție de trei ani își pierd funcția. În cazul lui Fritz, instanța a menținut definitiv raportul ANI prin care fusese constatat un conflict de interese administrativ.

Viceprimarul din Timișoara a fost implicat într-un accident

Ruben Lațcău, viceprimarul USR care urmează să preia conducerea interimară a Primăriei Timișoara, ar fi fost implicat într-un accident rutier chiar înainte de preluarea atribuțiilor. Acesta ar fi intrat cu mașina într-un tramvai al Societății de Transport Public Timișoara.

Accidentul s-ar fi produs astăzi, 30 septembrie, cu o zi înainte ca Lațcău să preia atribuțiile de primar al municipiului Timișoara, în locul lui Dominic Fritz. La momentul coliziunii, viceprimarul s-ar fi aflat la volanul unui autoturism aparținând Societății de Drumuri Municipale, companie aflată în subordinea Primăriei Timișoara.

În urma impactului nu ar fi existat victime și nu ar fi fost necesară intervenția echipajelor de urgență, nefiind apelat numărul 112. Accidentul s-ar fi produs după ce viceprimarul nu ar fi acordat prioritate tramvaiului.

Lațcău a transmis că proiectele Primăriei Timișoara merg mai departe

Ruben Lațcău a transmis că activitatea Primăriei Timișoara continuă, în contextul în care mai multe proiecte importante sunt deja în derulare. Viceprimarul a precizat că au fost semnate contracte de finanțare în valoare de aproximativ 500 de milioane de euro și că urmează să înceapă noi lucrări.

„Atmosfera este una de foarte mult de lucru, atmosfera este una de preocupare și de treabă. Avem foarte multe proiecte în implementare, am semnat contracte de finanțare de jumătate de miliard euro în ultimele ani de zile, care sunt în curs, avem șantiere mari care sunt în curs, în acest moment, și, în următoarele săptămâni, vă voi invita pe toți la câteva starturi de noi șantiere.

Vom emite niște ordine de începere, de săptămâna viitoare, vor începe proiectele majore de care avem nevoie și atmosfera în primăria Timișoara este una de muncă și de faptul că colegii sunt foarte conștienți de așteptările mari pe care cetățenii le au de la noi și de lucruri pe care trebuie să le livrăm”, a declarat Ruben Lațcău.

 Loading ...

Fritz și-a numărat public zilele rămase la Primărie

Mandatul lui Dominic Fritz, aflat la al doilea mandat în fruntea Primăriei Timișoara, a încetat în contextul legii privind integritatea în funcțiile publice, promulgată de președintele Nicușor Dan la 28 august.

În cele 30 de zile de la promulgarea legii, Dominic Fritz a transmis în mod repetat mesaje despre perioada care îi mai rămânea la Primăria Timișoara. Liderul USR a prezentat situația drept o nedreptate făcută timișorenilor și a subliniat că mandatul său se încheie înainte de expirarea celor patru ani pentru care fusese ales.

Cu fiecare mesaj public, Fritz a marcat practic numărătoarea inversă până la plecarea din Primărie, în paralel cu activitatea sa politică din fruntea USR. În ultima sa zi de mandat a ales să posteze un filmuleț filmat în sediul Primăriei și le-a transmis un mesaj timișorenilor.

Mesajul transmis de Fritz timișorenilor

Dominic Fritz a transmis, la încheierea mandatului său de primar al Timișoarei, că plecarea sa din funcție nu înseamnă și renunțarea la proiectele începute. El a susținut că, în cei șase ani de mandat, echipa sa a demonstrat că administrația locală poate funcționa în interesul cetățenilor și a enumerat printre rezultate investițiile în școli și tramvaie, redeschiderea cinematografelor și atragerea a 500 de milioane de euro pentru proiectele orașului.

Fritz a afirmat că mandatul său se încheie nu în urma unei decizii a timișorenilor, ci din cauza unor schimbări legislative pe care le-a atribuit unei „majorități toxice” din Parlament. Fostul edil a subliniat însă că echipa sa își va continua activitatea și i-a îndemnat pe timișoreni să nu renunțe la implicarea civică.

”Asta nu e un rămas-bun. Nu plec nicăieri. Ni s-a spus că e imposibil: un om venit dintr-o altă țară, un partid tânăr, o administrație veche. Am refuzat să acceptăm și am câștigat. Și, în 6 ani, am construit împreună ceva ce nimeni nu ne mai poate lua: dovada că se poate. Am demonstrat că poți conduce un oraș fără să-l împarți între prieteni și dușmani, iar Primăria poate deveni un serviciu public pentru cetățeni, nu o curte de favoriți a găștii tale.

Împreună, cu o echipă frumoasă, am construit școli, am cumpărat tramvaie, am redeschis cinematografe, am atras 500 de milioane de euro pentru proiectele Timișoarei și am făcut-o rămânând liberi, liberi să spunem nu și să deranjăm oameni puternici. Voi ne-ați dat această libertate prin vot și susținere, inclusiv în momente grele. Pentru asta vă mulțumesc. Nimic din ce s-a schimbat aici nu e opera unui singur om, e munca unei echipe și a unei comunități care a refuzat cinismul.

Acum se termină mandatul meu, nu pentru că timișorenii s-ar fi răzgândit. Se termină pentru că o majoritate toxică în Parlament a întrerupt brutal ceea ce voi ați început prin vot. De ce? Pentru că nu-i nimic mai periculos pentru acest sistem decât să existe o alternativă la el care poate livra rezultate. Dar să fie clar: ei pot să-mi încheie mandatul, dar nu pot încheia misiunea acestei echipe, o misiune care ne-a fost dată prin votul vostru. De aceea nu mă opresc și vă cer și vouă: nu vă retrageți, nu lăsați revolta să se transforme în resemnare. Abia asta ar însemna victoria sistemului. Vă asigur că vom ieși învingători din această luptă. Am văzut ce putem face împreună. Echipa rămâne, munca merge mai departe și drumul european al Timișoarei merge mai departe.

Azi, în Timișoara, mâine în toată țara” a transmis Dominic Fritz.

De unde a pornit cazul lui Dominic Fritz

În iulie 2024, Agenția Națională de Integritate l-a declarat pe Dominic Fritz în conflict de interese administrativ. Cazul viza o decizie luată în 2020, după ce acesta devenise primar al Timișoarei. Potrivit ANI, Fritz a aprobat un referat privind modificarea unui Plan Urbanistic Zonal, documentația tehnică pentru beneficiarul PUZ-ului fiind realizată de firma unui consilier local USR. Acesta îl împrumutase pe Dominic Fritz cu 25.000 de lei în campania electorală.

Fritz s-a apărat susținând că proiectul fusese aprobat anterior de fostul primar Nicolae Robu. El a afirmat că, după preluarea mandatului, funcționarii publici din Primărie i-au recomandat să confirme și să resemneze aprobarea dată de Robu, pentru a nu exista probleme de legalitate după încetarea mandatului acestuia.

În iunie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv acțiunea lui Fritz, menținând decizia în cazul de conflict de interese.

Ce prevede noua lege

Legea privind modificarea legislației în domeniul integrității, un jalon asociat unei finanțări de 770 de milioane de euro din PNRR, a fost promulgată de Nicușor Dan pe 28 august. Actul normativ conține un amendament introdus în Parlament de PSD și susținut de AUR, prin care sunt reglementate efectele deciziilor definitive privind conflictele de interese și incompatibilitățile asupra mandatelor aleșilor.

În cazul lui Dominic Fritz, prevederile au dus la încetarea mandatului de primar, după decizia definitivă a Înaltei Curți. Duminică, liderul USR și-a reunit susținătorii la evenimentul „Timișoara. Revoluția continuă”, unde a vorbit despre situația sa și a calificat-o drept „o nedreptate uriașă” făcută timișorenilor.