Scenariile propuse de Nicușor Dan pentru criza politică. Premierul demis Ilie Bolojan și Kelemen Hunor, chemați la Cotroceni pentru consultări
Președintele Nicușor Dan i-a chemat la Cotroceni pe premierul demis, Ilie Bolojan, și pe liderul UDMR, Kelemen Hunor, pentru consultăti informale. Potrivit surselor Gândul, șeful statului ar vrea refacerea coaliției, însă nu exclude nici varianta unui guvern minoritar.
Nicușor Dan ia în calcul două scenarii pentru soluționarea crizei politice, fie refacerea coaliției cu un nou premier, fie un guvern minoritar, PSD-UDMR, cu susținerea din partea PNL și USR, în Parlament.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, se află la Palatul Cotroceni de la ora 9:00, pentru discuții cu Nicușor Dan. Președintele l-a convocat și pe prim-ministrul demis Ilie Bolojan la consultări informale.
Având în vedere contextul politic actual, soluțiile propuse de Nicușor Dan invită la concesii pe care niciunul dintre partide nu ar fi dispus să le facă.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a spus clar că PSD nu dorește să facă parte dintr-un guvern minoritar. Totodată, PNL a trecut, oficial, în opoziție.
PSD exclude varianta unui guvern minoritar
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, la emisiunea „Ai aflat! Cu Ionuț Cristache” că PSD nu va face parte dintr-un guvern minoritar și că nu exclude alegerile anticipate.
„Până în acest moment nu am fost invitați la Cotroceni. Dorim continuarea într-o coaliție proocidentală, mai mare sau mai mică. Exclus să facem parte dintr-un guvern minoritar. Exclus să devenim un guvern de sacrificiu”, a spus Sorin Grindeanu.
Întrebat dacă își dorește să devină prim-ministru, liderul PSD a spus că decizia depinde de discuțiile dintre partide și de negocierile pentru formarea unui nou guvern.
„Nu așa se pune problema. Dincolo de persoane, eu vă spun că în acest moment Partidul Social-Democrat, dacă merge la guvernare, nu merge într-un guvern minoritar”, a spus Grindeanu.
Bolojan a anunțat că PNL se retrage în opoziție
Ilie Bolojan a anunțat luni seară că PNL se retrage în opoziție. Anunțul a fost făcut după o ședință a Biroului Permanent extins. Rezoluția adoptată de PNL a fost citită de primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu.
Premierul Bolojan nu a răspuns la nicio întrebare după ședința de 4 ore a PNL.
„Prin decizia de azi, PNL confirmă că este un partid cu demnitate care va lucra în anii următori pentru a construi un pol de modernizare și a contribui la România modernă”, a declarat Ilie Bolojan, care a adăugat că vor urma clarificări în zilele următoare.
FOTO: Mediafax
Recomandarea autorului:
- „După Bolojan, prăpădul” pare să fie mesajul pe care PNL îl transmite, după votul de retragere în opoziție. Cum explică sociologii sacrificarea coaliției „pro-occidentale” pentru un singur om și virajul brusc de discurs al liberalilor
- Austeritatea lui Bolojan, flagelul care zdruncină economia României. Analist economic: Restructurarea este cuvântul de ordine/Firmele cad ca muștele