Prima pagină » Știri politice » Toni Greblă: „În ceea ce privește REFENDUMURILE locale, Biroul Electoral Central nu are nicio atribuție”

Toni Greblă: „În ceea ce privește REFENDUMURILE locale, Biroul Electoral Central nu are nicio atribuție”

„Fiind membru de drept și al Biroului Electoral Central, pot să vă spun că pe actuala legislatură, în ceea ce privește referendumurile locale, Biroul Electoral Central nu are nicio atribuție”, a răspuns Toni Greblă, președintele AEP, întrebat joi într-o conferință de presă, în ce măsură se vor implica Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală, în ceea ce privește desfășurarea Referendumului din capitală, propus de primarul Nicușor Dan. 

Am văzut și eu dezbaterea din spațiul public, am văzut că a fost adoptată și o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București. Până acum, vorbesc în numele Autorități Electorale Permanente, nu am fost consultați în legătură cu un asemenea eveniment, nu știm și nu putem să intrăm în dezbaterea politică în legătură cu organizarea acestuia. După ce vom fi sesizați în legătură cu acest aspect, vom vedea care sunt prevederile legale, vom studia practica constantă în materie de referendum și vom spune, vom avea un punct de vedere. Dar atunci când ni se va solicita.

Toni Greblă a continuat: „Fiind membru de drept și al Biroului Electoral Central, pot să vă spun că pe actuala legislatură, în ceea ce privește referendumurile locale, Biroul Electoral Central nu are nicio atribuție.”

CITEȘTE ȘI:

Nicușor Dan, întrebat ce GARANȚIE oferă bucureștenilor în cazul Referendumului: ,,Eu cred, de principiu, că trebuie să asculți ce spun oamenii”

Toni Greblă, despre cazul lui Vlad Gheorghe: „Sunt proceduri SPECIALE pentru legislația electorală care prevăd termene foarte scurte

Preşedintele AEP: Alegerile din România nu sunt afectate de influențe externe. PROPAGANDA străină nu poate fi complet împiedicată

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bogdan Ivan: Rafinăria Petrotel ar putea să fie redeschisă în 45 de zile, după ce România a obținut derogări din partea SUA de la aplicarea sancțiunilor
Digi24
Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova
Cancan.ro
Câți bani a primit un șofer Uber din București, pentru o cursă de 785 lei, în a doua zi de Paște
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Ucrainenii ar fi lansat de două ori purtători de rachete în spațiu. Tehnologia ar putea avea aplicații anti-rachetă, inclusiv împotriva sistemului Oreșnik
Mediafax
Trump reacționează la înfrângerea suferită de Viktor Orban: Era prietenul meu, dar nu au fost alegerile mele
Click
Cine sunt suspecții judecați pentru furtul tezaurului dacic. Înțelegerea șocantă făcută de autoritățile olandeze cu hoții
Digi24
„Super El Nino” amenință întreaga planetă. Experții avertizează că ar putea fi „cel mai puternic din ultimii 140 de ani”
Cancan.ro
Cum s-a produs accidentul de Paște din Snagov. Ce greșeală fatală a comis Mihai, șoferul BMW-ului
Ce se întâmplă doctore
Daniela Gyorfi a trecut prin mai multe transformări estetice. Cum arăta înainte vedeta: „Sunt o femeie asumată…
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Video | O femeie a vrut să-și prindă soțul în flagrant și a făcut un gest nebunesc în trafic
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA