Toni Neacșu, dezlănțuit la adresa guvernului Bolojan: „Noaptea, ca hoții / Conduce țara prin OUG, așa cum în starea de urgență țara era condusă prin ordonanțe militare”

Publicat: 24 02. 2026, 23:20
Actualizat: 24 02. 2026, 23:20

Toni Neacșu s-a dezlănțuit la adresa felului în care guvernul Bolojan a trecut Ordonanța de urgență referitoare la reforma administrativă, fără avizul CES și al Consiliului Legislativ. El asociază actul brutal a lui Bolojan cu situația stărilor de urgență în care țara era condusă prin ordonanțe militare. În opinia sa, nu se mai poate face nimic, pentru că OUG-urile vor intra în vigoare imediat și, chiar dacă prin absurd, Avocatul Poporului atacă la CCR Ordonanța, efectele ei juridice nu sunt suspendate. Mai mult, CCR e de partea premierului, consideră Neacșu.

Noaptea, ca hoții!, postează Toni Neacșu.

Nici nu știți ce pregătesc. Avizele interguvernamentale sunt haotice, zeci de pagini, inclusiv cu critici de neconstituționalitate, însă au reușit sa forțeze avizele cerute formal, ale Consiliului Legislativ și ale CES.

OUG-urile întra în vigoare imediat și chiar dacă prin absurd Avocatul Poporului atacă la CCR efectele ei juridice nu sunt suspendate.

Oricum, Ilie Bolojan nu de CCR se sperie, e de partea lui.

În realitate, Guvernul, care de altfel înseamnă doar voința unui singur om, conduce țara prin ordonanțe de urgență și angajări de răspundere la fel cum în timpul stării de urgență țara era condusă prin ordonanțe militare. Că așa e în democrație, când Parlamentul face doar figurație (OUG-ul intră în vigoare după depunerea în Parlament în vederea aprobării. Parlamentul, dacă dorește, până vineri poate respinge sau modifica ordonanța, ceea ce ar însemna să-și asume rolul constituţional de legiuitor unic in statul român. Nu ai să vezi, încheie postarea Toni Neacșu.

Ce conține reforma propusă de Guvern

Potrivit documentelor de lucru, reforma administrativă prevede:

  • Concedierea a aproximativ 13.000 de funcționari publici din administrația centrală și locală;

  • Reducerea bugetelor de salarii cu 10% pentru majoritatea instituțiilor publice;

  • Majorarea amenzilor neplătite cu până la 60% și posibilitatea reținerii taxelor din datorii sociale;

  • Dublarea impozitului pentru proprietățile construite fără autorizație, pe o perioadă de cinci ani;

  • O inițiativă prin care vârsta de pensionare pentru militari, polițiști și angajați din serviciile de informații ar urca la 65 de ani, printr-un proiect de lege ce trebuie depus de MAPN și MAI în 30 de zile de la adoptare.

Premierul Bolojan a subliniat necesitatea acestor măsuri ca răspuns la provocările bugetare ale statului.

„Mai multe măsuri au fost discutate la propunerea Ministerului de Finanțe, deci a fost o discuție legată de ipoteze de lucru, iar celelalte aspecte care sunt cuprinse sunt legate de reducerea de cheltuieli de aproximativ 10% în administrație, că ne place, că nu ne place. Aici nu e vorba de tăieri, ci e vorba de a face un audit de personal în fiecare instituție și acolo unde se constată că există posibilități de a reduce cheltuielile, acolo unde personalul este supradimensionat, este rațional, pur și simplu, să reduci aceste cheltuieli, pentru că ele sunt cheltuieli de bază care se multiplică an de an și cât timp România nu are bani din veniturile proprii să asigure echilibrele bugetare și trebuie să se împrumute cu sume foarte mari de bani, în fapt, noi risipim acești bani și deci această măsură este una care se va pune în practică și ar trebui să aibă efecte în anii următori”, a spus Bolojan.

Recomandarea autorului: Ilie Bolojan a adoptat OUG-urile pe reforma administrativă și pachetul de relansare economică