Prima pagină » Dezvăluiri » Trafic de influență în Guvernul Bolojan? Vicepremierul Oana Gheorghiu, apeluri către instituții ale statului și către un serviciu secret pentru grupul german din care face parte și Kaufland, care a donat pentru Dăruiește Viață. Gândul publică mailul trimis de Gheorghiu

Trafic de influență în Guvernul Bolojan? Vicepremierul Oana Gheorghiu, apeluri către instituții ale statului și către un serviciu secret pentru grupul german din care face parte și Kaufland, care a donat pentru Dăruiește Viață. Gândul publică mailul trimis de Gheorghiu

Vicepremierul Oana Gheorghiu a făcut presiuni asupra mai multor instituții în interesul grupului german Schwarz, rezultă din mai multe documente consultate de Gândul. În luna februarie, Gheorghiu a trimis mai multe emailuri de pe adresa oficială a Guvernului în care întreba diferite instituții dacă sunt interesate de serviciile oferite de gigantul german. Serviciile ar fi urmat să fie oferite de Schwarz Digits, o filială a grupului. Schwarz deține și Kaufland sau Lidl. Coincidență sau nu, Kaufland a fost un donator extrem de generos în campaniile ONG-ului Oanei Gheorghiu și a finanțat cu 250.000 de euro unul dintre proiecte.

Ce spun documentele

În data de 12 februarie, Oana Gheorghiu a trimis un email la Autoritatea pentru Digitalizarea României în care întreba dacă instituția este interesată de serviciile și produsele Schwarz.

„În contextul întâlnirilor exploratorii desfășurate la finalul lunii ianuarie 2026, la nivel guvernamental, cu reprezentanți ai grupului Schwarz (Schwarz Digits), (…) vă rog să ne comunicați dacă, din perspectiva STS, au fost identificate potențiale soluții, servicii sau capacități de interes”, a scris Oana Gheorghiu către ADR.

Ulterior, a revenit și și-a cerut scuze, pentru că a trimis anterior acest email și spre Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și a luat textul cu copy-paste.

„Ne interesează perspectiva ADR, nu STS… am dat copy/paste textului, fără să fac modificările necesare”.

Din informațiile Gândul, Gheorghiu a trimis, într-adevăr, un email copy-paste la STS, către generalul inginer Ionel-Sorin Bălan, directorul instituției. Prezentam mai jos emailul:

„Stimate domnule Balan,

În contextul întâlnirilor exploratorii desfășurate la finalul lunii ianuarie 2026, la nivel guvernamental, cu reprezentanți ai grupului Schwarz (Schwarz Digits), precum și având în vedere direcțiile strategice europene privind suveranitatea digitală, reducerea dependențelor tehnologice, guvernanța datelor și consolidarea rezilienței infrastructurilor digitale, vă rog să ne comunicați dacă, din perspectiva STS, au fost identificate potențiale soluții, servicii sau capacități de interes.

Precizez că aceste întâlniri au avut un caracter exploratoriu, fiind dedicate evaluării opțiunilor tehnologice disponibile și analizării gradului de aliniere cu obiectivele strategice ale României.

Răspunsul dumneavoastră va fi integrat într-o informare consolidată către domnul Prim-Ministru, în vederea fundamentării unor eventuale decizii strategice ulterioare.

Vă rog să aveți amabilitatea de a transmite punctul de vedere al instituției până la data de 19 februarie, la adresa [email protected].

Cu considerație,
Oana Gheorghiu”

Schwarz, donator generos pentru Oana Gheorghiu

Gigantul german a donat, prin Kaufland, 250.000 de euro pentru unul dintre proiectele Oanei Gheorghiu.

Schwarz Digits este brațul IT al grupului german Schwarz.

„Schwarz Digits, divizia de IT a Grupului Schwarz, livrează soluții și produse digitale de încredere”, se arată pe site-ul oficial. 

captură de ecran https://schwarz-digits.de/en

Lidl și Kaufland sunt pilonii retail ai grupului, PreZero gestionează zona de reciclare, iar Schwarz Digits zona cloud/cyber/IT. Corporația este prezentă în 32 de țări, are aproape 600.000 de angajați și afaceri de 175 mld. euro în 2024, conform estimărilor.

În România este prezent mai ales prin Kaufland, Lidl și Schwarz Digits. Grupul are afaceri cumulate pe plan local de circa 9 mld. euro și are peste 30.000 de angajați.

Schwarz, întâlniri „confidențiale” cu Guvernul Bolojan

Așa cum rezultă din documente, reprezentanții Schwarz au fost în România în ianuarie 2026 și în martie 2026. Despre întâlnirea din ianuarie nu s-a aflat nimic, până acum. Oana Gheorghiu transmite, în emailurile în care sondează dacă instituțiile statului sunt interesate de produsele Schwarz, că au fost întâlniri la nivel guvernamental.

„În contextul întâlnirilor exploratorii desfășurate la finalul lunii ianuarie 2026, la nivel guvernamental, cu reprezentanți ai grupului Schwarz (Schwarz Digits)…”, scrie ea în documente.

După apelurile Oanei Gheorghiu, reprezentanții Schwarz au fost primiți, oficial, la Palatul Victoria. Este vorba de întâlnirea premierului Bolojan cu CEO-ul Schwarz Group, Gerd Chrzanowski, în luna martie 2026, care, conform informațiilor ZF, ar fi avut ca subiect central „reducerea deficitului comercial al României”.  Publicul nu a aflat însă că nu era prima întâlnire „exploratorie” a guvernului cu reprezentanții grupului german.

Întâlnirea reprezentanților Guvernului Bolojan cu șefii Schwarz Group, 10 martie 2026

„Premierul Bolojan a mulțumit reprezentanților Schwarz Group, Gerd Chrzanowski și Christian Groh, pentru investițiile realizate în România de această companie și a adăugat că economia națională oferă oportunități pentru dezvoltarea portofoliului de proiecte pe piața românească”, a transmis guvernul Bolojan la acea dată.

Decapitarea șefului ADR de către Oana Gheorghiu

Povestea culminează cu demiterea șefului Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), Vlad Dragoș, de către vicepremierul Oana Gheorghiu, pe 4 mai 2026. Același șef asupra căruia Oana Gherghiu punea presiuni chiar de pe adresa de email de la minister, a fost demis, conform postării vicepremierului de pe Facebook, pentru „eșecuri operaționale” și „insubordonare și opacitate instituțională: refuzul repetat de a colabora cu ministerul tutelar”.

Ieri, vicepremierul Oana Gheorghiu făcea un apel public ca Parchetul General să ofere consultanță Guvernului despre cum să găsească dovezi de activități infracționale. Și atunci rămâne întrebarea: ar trebui ca procurorii să vină la guvern, dar nu pentru a instrui angajații, ci mai degrabă pentru a ancheta un posibil trafic de influență?

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Raid DIICOT: Percheziții la Oil Terminal și la Vama Constanța, într-un dosar privind motorina
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Pensia încasată de Rică Răducanu la 80 de ani. Ce sumă infimă îi plătește statul român fostului portar de la Rapid?
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. Cine a inventat detergentul de rufe?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi