Un lider AUR o critică pe Oana Țoiu, după ce a absentat la moțiunea pe Mercosur: „Un act de sfidare. Creează un precedent periculos, rușinos”
Liderul partidului AUR, Petrișor Peiu, a criticat absența ministrului de Externe, Oana Țoiu, de la depunerea moțiunii în camera Senatului, privind responsabilitatea oficialului în acordul Mercosur. Luni, 23 februarie, Oana Țoiu se află la summit-ul de la Bruxelles, unde liderii europeni discută implementarea celui de-al 20-lea pachet de sancțiuni pentru Rusia.
Potrivit senatorului AUR, absența ministrului Oanei Țoiu este, de fapt, un fapt „fără precedent în istoria democratică a României”.
„Este un fapt fără precedent de sfidare a controlului parlamentar. Este un fapt care arată încă o dată modul în care Coaliția de Guvernare decide să se raporteze la prevederile constituționale și legale”, a declarat liderul AUR.
Ce scuze a inventat Oana Țoiu ca să nu participe le moțiune
Petrișor Peiu a precizat că atât coaliția de guvernare, cât și ministrul aveau posibilitatea să programeze dezbaterea și votul moțiunii într-o zi în care să nu se suprapună moțiunea cu vizita ministrului la Bruxelles.
„Doamna ministru Țoiu spune că nu poate să participe la această moțiune pentru că este prezentă la Bruxelles, la două Consilii Europene. Aici este o minciună sfruntată pentru că avea avea la dispoziție coaliția toate zilele de miercuri până astăzi în care să programeze dezbaterea respectivei moțiuni.
Numai că doamna Țoiu și toți colegii dânsei de coaliție au ales să nu lucreze nici joia, nici vinerea, nici sâmbăta sau duminica atunci când e cazul. Și atunci au programat moțiunea luni, au ținut ascunsă informația că doamna Țoiu a trimis această scrisoare până astăzi dimineață”, a declarat Peiu.
„Creează un precedent periculos, rușinos”
Acesta a adăugat că România putea fi reprezentată la ședințele de la Bruxelles inclusiv de un secretar de stat, lucru care este o obișnuință în activitatea miniștrilor.
„La Bruxelles, România putea să fie reprezentată de un secretar de stat. Nu era nimic ilegal sau neelegant în acest lucru, pentru că asta se întâmplă de foarte multe ori. Astea sunt niște reuniuni regulate, cu caracter regulat, la care de multe ori ministrul este reprezentat de secretarul de stat”, a mai spus liderul senatorilor AUR.
Potrivit acestuia, sfidarea Parlamentului de care dă dovadă ministrul USR, Oana Țoiu, „creează un precedent periculos, rușinos și pentru colegii de coaliție ai domniei sale, care au permis această deraiere semnificativă de la regulile unui stat democratic.”
FOTO: Mediafax
Recomandarea autorului:
- Oana Țoiu cere Kremlinului, de la Bruxelles, retragerea trupelor din Transnistria. UE votează astăzi al 20-lea pachet de sancțiuni pentru Rusia
- Moțiunea simplă împotriva ministrului de Externe va fi votată azi. Oana Țoiu nu participă: „Prezența la Bruxelles este imperios necesară”
- Doru Bușcu dezvăluie că i-a dat un mesaj Oanei Țoiu, înainte de vizita în SUA. Ce a vrut să îi transmită jurnalistul