Prima pagină » Știri politice » Moțiunea simplă împotriva Oanei Țoiu a fost respinsă cu 44 de voturi „pentru” și 59 „împotrivă”

Moțiunea simplă împotriva Oanei Țoiu a fost respinsă cu 44 de voturi „pentru” și 59 „împotrivă”

Ruxandra Radulescu

Ministrul Afacerilor Externe, Oana-Silvia Țoiu, nu va participa la dezbaterea moțiunii simple împotriva ei. Ministrul a invocat obligații oficiale la nivelul Uniunii Europene, inclusiv reuniuni dedicate sancțiunilor împotriva Federației Ruse și combaterii dezinformării.

UPDATE: Moțiunea simplă formulată de opoziție împotriva Oanei Țoiu a fost respinsă. Dintre cei 104 de parlamentari prezenți, 44 au votat „pentru”, 59 au votat „împotrivă” și unul s-a abținut.

În scrisoarea adresată președintelui Senatului, ministrul arată că, în perioada 23–24 februarie 2026, sunt programate la Bruxelles reuniunile Consiliului Afaceri Externe (CAE) și Consiliului Afaceri Generale (CAG), unde „asigurarea reprezentării României, la nivel de ministru al afacerilor externe, este imperios necesară”.

„Ar putea fi interpretată de către omologii europeni și instituțiile UE (…) ca o posibilă dezangajare a României de la atașamentul european”, spune Țoiu.

Moțiunea simplă, împotriva acordului UE-Mercosur

Pe agenda reuniunii CAE figurează adoptarea unui nou pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse, la patru ani de la declanșarea agresiunii asupra Ucrainei, precum și discuții privind combaterea dezinformării și a interferențelor externe.

Moțiunea simplă vizează, între altele, poziția României față de Acordul UE–Mercosur. Ministrul arată că subiectul „a fost activ îndelung pe agenda decizională a Consiliului UE și în atenția instituțiilor europene, neavând un caracter de noutate”

Potrivit AUR, documentul subliniază că politica externă „nu este un exercițiu teoretic și nu poate fi tratată ca o zonă lipsită de răspundere.

”Nu este un seminar, nu este un experiment ideologic, ci produce efecte concrete, directe, asupra economiei naționale”, precizează AUR într-un comunicat oficial.

Scrisoarea reia istoricul negocierilor începute în 1999 și subliniază că acordul comercial, finalizat politic în 2024, include un mecanism de salvgardare pentru protejarea sectoarelor sensibile, în special agricultura. Regulamentul aferent a fost votat recent de Parlamentul European, la 12 februarie 2026

Ministrul susține că acordul reprezintă „o oportunitate majoră pentru România” în ceea ce privește exporturile și investițiile, menționând totodată măsuri de protecție pentru fermieri, inclusiv contingente tarifare și mecanisme de monitorizare a importurilor.

În ceea ce privește referirile din moțiune la relația cu Statele Unite, ministrul precizează că pozițiile exprimate sunt „în conformitate cu jurământul depus” și reflectă obiectivul consolidării relației bilaterale cu SUA

„Ministrul afacerilor externe nu a utilizat o retorică ostilă vreunui partener al României și cu atât mai puțin la adresa SUA”, se arată în document.

Ministrul rămâne „la dispoziția Senatului pentru clarificări”

În final, Oana-Silvia Țoiu transmite că rămâne la dispoziția Senatului pentru clarificări, însă participarea la reuniunile europene are prioritate în contextul actual de securitate și politică externă.

Absența de la dezbaterea moțiunii este justificată, potrivit ministrului, de responsabilitățile asumate la nivel european într-un moment considerat „cheie” pentru politica externă a României.


RECOMANDAREA AUTORULUI

Opoziția depune o nouă moțiune simplă împotriva ministrului de Externe, Oana Țoiu. Care sunt motivele

Oana Țoiu dă detalii despre vizita lui Nicușor Dan în SUA și rolul pe care România îl va avea în calitate de observator

Oana Țoiu a discutat la Munchen despre coordonare sporită pe Flancul Estic și investiții în inovație militară

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ