Zăpada neagră de pe străzi, „simbolul poluării din București”. Diana Buzoianu: „Această poluare ajunge în plămânii noștri. Este un inamic tăcut”
Diana Buzoianu, Ministrul Mediului, a susținut faptul că zăpada neagră de pe străzi, care nu a fost adunată, este „simbolul poluării din București”. Ministrul a mai susținut că poluarea „ajunge în plămânii noștri”, fiind „un inamic tăcut”.
În cadrul unei emisiuni la Digi24, Diana Buzoianu a precizat că zăpada neagră prezentă pe străzile Capitalei, care nu a fost adunată zilele acestea, reprezintă „simbolul poluării”. Ministrul Mediului a precizat care pot fi factorii de proveniență a poluării pe străzile urbei, printre acestea aflându-se traficul sau șantierele care „nu sunt gestionate corect conform legislației”.
„Acesta este imaginea-simbol a poluării pe care noi o avem în București. Că provine din trafic, poluarea care este asociată traficului, sau că provine inclusiv de la șantierele care nu sunt gestionate corect conform legislației, al tăierilor ilegale, a materialelor antiderapante, pentru că și asta se întâmplă în momentul de față. Toate aceste lucruri, de fapt sunt niște măsuri, să zicem.
Fiecare situație ar trebui să aibă niște măsuri atașate care să fie îmbunătățite. Pe arderi ilegale noi am început să facem niște controale mult mai severe în jurul Bucureștiului și am avut chiar sancțiuni record în ultimul an față de ultimii ani de zile. Va trebui însă să fim atenți și la ce înseamnă respectarea măsurilor pe șantiere. Noi facem controale”, a afirmat Diana Buzoianu.
„Bucureștiul, de altfel, a fost amendat, este amendat anual”
Ministrul Mediului a vorbit și despre posibila creștere a calității aerului în București. A precizat că statistica aferentă calității aerului este dată de stațiile de monitorizare și, potrivit ei, „arată totuși că există îmbunătățiri”.
„Cifrele sunt date de stațiile de monitorizare a calității aerului care arată totuși că există îmbunătățiri. Acești senzori arată totuși că de la an la an s-au îmbunătățit lucrurile, dar repet, noi avem o problemă foarte mare în continuare, să ne înțelegem. Este doar faptul că, într-adevăr, s-a mai înnoit parcul auto, ceea ce a adus un pic la îmbunătățire per total.
Îmbunătățire absolută, fantastică, din contră, zic, în continuare avem o problemă, doar că nu s-a înrăutățit, dar avem în continuare o problemă foarte mare pe care trebuie să o rezolvăm. Sunt aici și niște măsuri. Bucureștiul, de altfel, a fost amendat, este amendat anual”, a explicat ministrul Mediului, la Digi24.
Poluarea, „un inamic tăcut”
A continuat să vorbească în legătură cu poluarea care „ajunge în plămânii noștri”, spunând că este „un inamic tăcut”.
„Dacă această poluare nu ajunge pe zăpadă, în apă și în sol ajunge în plămânii noștri. Înainte să ne intereseze că a ajuns în apă, în sol și mai știu eu pe unde, prin canalizări, această poluare ajunge în plămânii noștri, doar că n-o vedem în fiecare zi. Acesta este un inamic tăcut pe care noi nu-l vedem în fiecare zi. De aia este importantă respectarea legislației mediului.
(…) Este foarte important să înțelegem că legislația mediului și respectarea legislației presupune inclusiv o apărare a sănătății noastre. Deci, mai departe de faptul că apa asta cu zăpada, că de fapt acum noi vedem ce se întâmplă și ce respiră oamenii în fiecare zi.
Bucureștiul de ani de zile este amendat pentru că nu are un plan, un plan de gestionare a poluării aerului. România este în procedură de infringement pentru că mai multe orașe din țară nu au aceste planuri”, a mai spus Diana Buzoianu.
„Vorbim totuși de un plan care ar fi trebuit să fie adoptat de mai bine de 10 ani”
„Toți primarii care au o responsabilitate să ne protejeze nouă drepturile, da, trebuie să facă aceste planuri. Bun, domnul Ciucu este acolo de câteva luni de zile. Nu i se poate lui imputa faptul că de ani de zile nu există acest plan. Vorbim totuși de un plan care ar fi trebuit să fie adoptat de mai bine de 10 ani de zile.
Deci, este clar că e o datorie restantă. Dar de ce există datoria aceasta restantă? Pentru că de fiecare dată când vorbim de poluarea aerului, cineva întotdeauna inevitabil ajunge și spune asta nu este o prioritate”, a conchis ministra Mediului.
Autorul recomandă:
- O pagină de silvicultori dezvăluie că Diana Buzoianu a anunțat reorganizarea Romsilva înainte ca aceasta să aibă loc. „Studioul de film al USR a reorganizat Romsilva înaintea Guvernului”
- Diana Buzoianu îi ia apărarea lui Darău după numirea lui Caragea la UM Sadu. „Pare că este un om care are curajul să se lupte cu cei care fură”
- Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare: „Nu avem această ipoteză de creştere a TVA-ului pentru 2026”
- Diana Buzoianu susține tăierile de 10% la Ministerul Mediului: „Mă uit la această țintă ca la o oportunitate”
Sursă foto: Mediafax Foto