Când regele Mihai a plecat la Ana

Regele Mihai a fost, cu adevărat, unsul lui Dumnezeu pe pământul ăsta încărcat cu toate păcatele lumii. Singurul dintre regii țării, ai dinastiei de constructori ai patriei, ai strângătorilor neamului, la un loc – al lui -, uns de Biserică.

Numai o astfel de personalitate, dăruită – ai cărei supuși, care l-au văzut, l-au atins, și l-au numit, cât a purtat sceptrul (10 ani din suta lui) au plecat, de mult, în cer -, este petrecut, astăzi, spre marea împăcare, de zeci de mii de tineri români, ce nu l-au știut, nu l-au gândit și nu l-au trăit vreodată.

Și m-am întrebat de ce atâția români au mers la Rege – încet, în șoaptă, cu o răbdare copleșitoare, cu un bun-simț aproape neștiut, cu ochii în lacrimi, în tăcută durere, adâncă, neprefăcută, fără trucuri, fără mironoseli, fără spectacol, fără circ, noi, artizanii grotescului, ai absurdului, ai trimiterii în derizoriu…

EXCLUSIV Victimele pedofilului Kristof Lajos, despăgubite din banii statului. În ce hal a ajuns băiețelul pe care profesorul îl ținea în camera lui de hotel

05:00

FLASH NEWS Șase state membre insistă asupra unei noi taxe la nivelul UE pentru marile companii petroliere după creșterea prețurilor la energie

23:54

Plini de respect au fost românii la catafalcul regelui lor. Cum țara ar fi fost, astfel, cu regele său viu și la putere.

Și am înțeles atunci că doar un rege hărăzit poate fi iubit, dincolo de viață și de moarte, de popor, în ciuda disperării tuturor conducătorilor lui, certați cu Dumnezeu, cu istoria, cu respectul, crescuți și modelați în „retortele” bolșevismului degenerativ.

Că un popor cu încredere, cu spirit, cu echilibru și dragoste în fibra lui adâncă, nu poate fi îngenuncheat; nu poate fi contaminat de non-sens, de răutate; nu poate fi abătut de la drumul său, către lumină.

Și am mai înțeles, atunci, că fiecare român, care a rezistat ore în șir, pentru a rămâne o clipă în preajma regelui, a mers acolo ca să-și primească „rația” de har, de demnitate și tărie, ca pe o bucată de anafură în fața sfântului altar.

Ca să depună jurământul lui tăcut, în fața suveranului; să-l asigure că nu va ceda în fața degringoladei, a umilințelor, a nedreptăților la care este supus de oameni politici fără anvergură, fără busolă, fără simțul realității și fără iubire de țară și popor.      

Pentru asta sunt românii, de la moartea suveranului, tot mai răbdători și modești. Ca să fie una cu regele lor.

Ca să preia ei țara de acolo de unde a lăsat-o Mihai, când a plecat la Ana.        

„Un om atât de răbdător și de remarcabil…”, cum spunea Prințul Charles.