Oamenii care fac abuz de putere. De puterea cuvintelor

Ați remarcat vreodată câtă forță au cuvintele? Vedem, în situații obișnuite de viață, cum poți ridica sau coborî un om cu câteva vorbe, cum îl poți face să se simtă de doi lei sau de milioane. Observăm, de-a lungul existenței noastre, cum cuvintele creează realități, generează acțiuni, formează comportamente, nasc atitudini și simțim zilnic efectele pe care le au asupra noastră. Vorbele celor mai mulți se sting atunci când trec de bariera cercului lor de cunoscuți. Însă sunt câțiva ale căror fraze dăinuie, câțiva care și-au făcut din cuvinte o profesie. Ideile lor au potențialul de a ajunge la milioane de oameni, textele lor aduc la cunoștința unui public larg întâmplări neștiute, creează stări intense de emoție, stabilesc standarde de exprimare. Sunt oameni foarte puternici. Și au o mare responsabilitate.

Una dintre situațiile în care această responsabilitate devine evidentă este cea în care este vorba despre victimele unor acte îngrozitoare de violență, despre agresori, despre pedeapsă, despre comunități care se întorc împotriva celor cărora ar trebui să le acorde sprijin și compasiune. În fiecare zi aproape presa – și mai nou creatorii de conținut de pe rețelele sociale – prezintă cazuri de oameni agresați, femei abuzate, fete violate, copii care suportă violențe greu de imaginat. La fel se întâmplă în întreaga lume, diferența constă însă în selecție și în ton. Supramediatizarea unor astfel de drame poate avea, din păcate, efectul invers celui scontat: conduce încet-încet la un soi de banalizare a răului.

VIDEO EXCLUSIV Se poate construi o nouă magistrală de metrou în Militari Residence? Inginer structurist: Construcțiile de lângă linie trebuie monitorizate și expertizate

05:00

CULTURĂ Toată lumea știe, Shakespeare în Bănie. „WILL matters” la Craiova

23:21

Sunt situații care cer, pe lângă o documentare temeinică, echilibru și extrem de multă luciditate în redactare. Sunt articole și reportaje tv a căror miză ar trebui să nu fie emiterea de judecăți, ci protejarea victimei, semnalarea faptelor și a eventualelor erori din sistemul juridic, generarea de dezbatere asupra atitudinii comunității față de cei care au trecut printr-o suferință de neșters. Există, la nivelul întregii lumi, asociații care se implică în recuperarea și reintegrarea victimelor actelor de violență, tratate despre traumă scrise de reputați specialiști în sănătate mintală, programe care ajută oameni făcuți bucăți într-o oră să se vindece într-o viață. Există profesioniști pe acest pământ care și-au dedicat întreaga carieră ajutorării victimelor și care vorbesc despre cât de delicat și anevoios este acest proces. Nu poți avea iluzia că poți să vindeci pe cineva în piața publică sau la televizor, nu poți calcula cât l-ar putea costa pe acel om acest tip de încercare și acest tip de expunere.

Este foarte ușor să creezi emoție și să generezi audiență pe acest fel de subiecte, exploatând sentimentul natural de revoltă al oamenilor față de agresiuni de o gravitate extremă. Este foarte ușor să dai detalii înfiorătoare despre felul în care s-a petrecut atacul, să ceri, de la tribună, în cuvinte extrem de tari pedepsirea vinovaților, să inciți la violență, să folosești insulte. Când aduci însă un asemenea nivel de violență de limbaj în spațiul public salubru din postura de formator de opinie consecințele sunt extrem de grave. Valoarea unui asemenea demers nu o depășește pe cea a unei tirade de înjurături pe stradă de care este capabilă și o persoană care nu știe să scrie și să citească. Însă riscurile pe care le presupune sunt incomparabil mai mari. Unul dintre ele ar fi generarea sentimentului că, pe fondul unui sistem de justiție slab, ai putea fi îndreptățit să începi să administrezi dreptatea cu mâna ta. Altele sunt  mai subtile.

Majoritatea oamenilor au învățat acasă și la școală că nu este frumos să înjuri și să te bați. Se întâmplă din când în când să vorbim urât, dar evităm aproape întotdeauna să facem acest lucru în situații în care simțim că imaginea noastră publică ar putea avea de suferit, în contexte sociale în care acest lucru ne-ar putea atrage oprobriul public. Când un formator de opinie coboară nivelul discuției și începe, indiferent de motiv, să folosească violența de limbaj într-un spațiu public acceptat de toată lumea ca fiind dezirabil, sensibilitatea față de insulte se diminuează. Și, într-o Românie deja agresivă la nivel exprimare, devine acceptabil să devenim și mai agresivi. Dispare, cu alte cuvinte, încă unul din filtrele care ne țin departe de tot ce este mai rău în natura umană.

Dacă violența fizică sau verbală ar putea rezolva ceva astăzi am trăi în lumea perfectă. Dacă vorba grea, pumnul de fier și glonțul de oțel ar avea forța de a repara lucrurile, azi n-ar mai curge nicăieri pe Pământ nici sânge, nici lacrimi. Dacă violența, această resursă inepuizabilă a omenirii, ar avea puterea de a vindeca sufletul lumii, n-ar mai trăi nimeni, niciodată, în durere și teroare. Însă violența nu vindecă și nu consolează. Tot ce poate face este să nască și mai multă violență, să provoace un nivel și mai mare de agresivitate și traumă la nivelul societății. Nu le va face niciun bine victimelor. Însă ar putea naște mai mulți agresori.