Cum își dau seama medicii că un pacient este fals vaccinat. Explicațiile unui manager de spital

Publicat: 11 12. 2021, 08:50

Victor Cauni, managerul Spitalul Colentina, a declarat pentru Digi 24, că există suspiciunea că zeci de pacienți COVID internați în unitatea sanitară ar fi avut certificate false. Ultimul caz de acest fel a fost înregistrat în urmă cu două săptămâni.

„Ne-am dat noi seama și colegii mei de la pneumologie, de la ATI, și-au dat seama când pacientul nu este vaccinat. Pentru că în marea majoritate a cazurilor, pacienții vaccianți nu fac forme severe și atunci când ai în ATI sau în pneumologie pacient vaccinat cu forme extrem de severe, prima dată noi am învățat să ne punem întrebarea dacă a fost vaccinat la chiuvetă”, a declarat Victor Cauni, managerul Spitalului „Colentina”, la Digi 24.

„Când boala este foarte severă, o serie de pacienți recunosc că, de fapt, nu au fost vaccinați. Asta e o mare durere a noastră, când am văzut pacienți vaccinați , care de fapt erau nevaccinați”, mărturisește Victor Cauni.

„Au fost de ordinul zecilor”

Întrebat dacă a întâlnit multe astfel de cazuri, managerul a spus: „Nu sunt majoritari, dar au fost de ordinul zecilor, în mai multe luni, în valul 4”.

Medicul Victor Cauni a mai spus că acești pacienți recunosc că sunt nevaccinați atunci când sunt aproape de intubare.

Când suferința este maximă, atunci pacientul, la întrebările repetate ale medicului: v-ați vaccinat?, recunoaște și probabil – sau cel puțin sper – să regrete. Am avut de curând un caz de pacient tânăr, care la plecare a promis că atunci când va trebui se va vaccina în realitate”, a provestit Victor Cauni.

INTERVIU | Singurul specialist în medicină de dezastru, despre criza din valul 4: „Trebuie luate măsuri drastice, de un om care nu este compromis. Medicina de dezastru este de dictatură, nu de democrație”

Medic ATI la Institutul „Matei Balș” din Capitală: Din 17 august, reanimarea e plină de bolnavi cu COVID-19 în stare critică. Ne pregătim de triplarea capacității

Medicină de dezastru la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași: Bolnavii nu au voie să iasă din ambulanțe, își fac nevoile în saci de plastic

Scene dramatice la UPU. Dr. Carmen Cimpoeșu: „O fărâmă din imaginea COVID”