DECRET. Președintele a promulgat Legea privind mărcile. Acum 5 zile, Comisia Europeană a decis să trimită România în fața Curții de Justiție a UE

Legea care transpune în legislația națională directiva europeană privind mărcile a fost promulgată de Klaus Iohannis la cinci zile după ce Comisia Europeană a transmis că a decis să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru că, deși i s-a acordat o prelungire, nu a comunicat măsurile luate pentru armonizare.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marți, 7 iulie, decretul de promulgare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, a transmis Adminsitrația Prezidențială.

În 2 iulie, Comisia a decis să trimită România în fața Curții de Justiție, solicitând sancțiuni financiare, ca urmare a faptului că nu a comunicat măsurile de transpunere în legislația națională a Directivei privind mărcile (Directiva (UE) 2015/2436). Potriit Comisiei Europene, România este singurul stat membru care nu a comunicat încă măsurile de transpunere a directivei.

Proiectul de lege fusese adoptat tacit în Senat în iunie 2019, iar în 1 iulie anul trecut a fost înregistrat la Camera Deputaților pentru dezbatere. Proiectul a fost adoptat la un an după, respectiv în 30 iunie 2020 și trimis pentru promulgare chiar în 2 iulie, data comunicatului Comisiei Europene.

Ce este o marcă și cum poate fi refuzată la înregistrare

Conform expunerii de motive, Legea promulgată marți transpune Directiva UE 2015/2436, de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci.

În document se arată că actul normativ asigură o procedură de înregistrare a mărcilor eficientă și transparentă și conține prevederi care determină întinderea protecției solicitate pentru mărci.

Conform legii adoptate:

„Art. 2. – Poate constitui marcă orice semn, cum ar fi cuvintele, inclusiv numele de persoane sau desenele, literele, cifrele, culorile, elementele figurative, forma produsului sau a ambalajului produsului sau sunetele, cu condiția ca aceste semne să fie capabile:

• a) să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi; și
• b) să fie reprezentate în Registrul mărcilor într-un mod care să permită autorităților competente și publicului să stabilească cu claritate și precizie obiectul protecției conferite titularului lor.”

Art. 5. – (1) Sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacă sunt înregistrate, pentru următoarele motive absolute:

• a) semnele care nu pot constitui o marcă în sensul art. 2;
• b) mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv;
• c) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale şi constante;
• d) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii, putând servi în comerţ pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului ori a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora;
• e) semnele constituite exclusiv din forma produsului sau din altă caracteristică impusă chiar de natura produsului sau care este necesară obţinerii unui rezultat tehnic ori care dă valoare substanţială produsului;
• f) mărcile care sunt de natură să inducă publicul în eroare, de exemplu cu privire la provenienţa geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului;
• g) mărcile care sunt excluse de la înregistrare potrivit prevederilor legislației Uniunii Europene, ale legislației naționale sau ale acordurilor internaționale la care Uniunea Europeană sau România este parte, care prevăd protecția denumirilor de origine și a indicațiilor geografice;
• h) mărcile care sunt excluse de la înregistrare potrivit prevederilor legislației Uniunii Europene sau ale acordurilor internaționale la care Uniunea Europeană este parte, care prevăd protecția mențiunilor tradiționale pentru vinuri;
• i) mărcile care sunt excluse de la înregistrare potrivit prevederilor legislației Uniunii Europene sau ale acordurilor internaționale la care Uniunea Europeană este parte, care prevăd protecția specialităților tradiționale garantate;
• j) mărcile care sunt compuse din sau reproduc în elementele lor esențiale o denumire anterioară a unui soi de plante, înregistrată în conformitate cu legislația Uniunii Europene sau cu legislația națională, ori cu acordurile internaționale la care Uniunea Europeană sau România este parte, care conferă protecție drepturilor de proprietate asupra unui soi de plante, și care se referă la soiuri de plante din aceeași specie sau din specii înrudite îndeaproape;
• k) mărcile care conţin, fără consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucură de renume în România;
• l) mărcile care conţin semne cu înaltă valoare simbolică, în special un simbol religios;
• m) mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;
• n) mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control şi garanţie, blazoane, aparţinând ţărilor Uniunii Europene şi care intră sub incidenţa art. 6 ter din Convenţia de la Paris;
• o) mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, alte embleme, sigle, iniţiale sau denumiri care intră sub incidenţa art.6 ter din Convenţia de la Paris şi care aparţin organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe ţări ale Uniunii Europene;
• p) mărcile care conţin, fără autorizaţia organelor competente, ecusoane, embleme, insigne, blazoane, semne heraldice de interes public, altele decât cele prevăzute la art. 6 ter din Convenția de la Paris.

(2) Înregistrarea unei mărci nu este refuzată sau, după caz, înregistrarea nu este anulată în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) lit. b), c) sau d) dacă înainte de data de depozit a cererii de înregistrare sau înainte de data depunerii cererii de anulare marca a dobândit caracter distinctiv ca urmare a utilizării.

„Art. 6. – (1) O marcă este refuzată la înregistrare sau, după caz, este susceptibilă a fi anulată pentru următoarele motive relative:

• a) dacă este identică cu o marcă anterioară, iar produsele şi serviciile pentru care marca este solicitată sau a fost înregistrată sunt identice cu cele pentru care marca anterioară este protejată;
• b) dacă, din motive de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioară şi din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează, se poate crea, în percepţia publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară.

Art. 16. – (1) În termen de 7 zile de la data primirii cererii de înregistrare a mărcii, OSIM examinează dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 9 alin. (1) și, în caz afirmativ, atribuie dată de depozit cererii.

Art. 18. – (1) În termen de două luni de la data publicării cererii de înregistrare a mărcii, conform art. 17, orice persoană fizică sau juridică și orice grup sau organism care reprezintă fabricanții, producătorii, furnizorii de servicii, comercianții sau consumatorii pot formula observaţii scrise privind cererea de înregistrare a mărcii pentru motivele absolute de refuz prevăzute la art. 5 alin. (1).

Textul integral al Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, în forma trimisă spre promulgare:

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice by Gandul.info on Scribd