Prima pagină » Sport » Adrian Mutu are o ofertă din India: patronul clubului Petrolul confirmă

Adrian Mutu are o ofertă din India: patronul clubului Petrolul confirmă

Adrian Mutu are o ofertă din India: patronul clubului Petrolul confirmă
Finanțatorul grupării Petrolul Ploiești, Daniel Capră, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că are cunoștință de intenția unui club din India de a-l transfera pe Adrian Mutu, dar a precizat că acea propunere datează din vară și în momentul de față nu este nimic concret.

„Am cunoștință de intenția celor din India în ceea ce îl privește pe Mutu, a apărut această propunere în vară, în timpul cantonamentului din Slovenia, dar nu s-a materializat nimic. Așa că acum nu este nimic concret. Adrian Mutu este jucătorului Petrolului pe care ne bazăm în continuare, mai ales că urmează meciul cu Steaua”, a spus Capră.

Întrebat dacă este exclus ca Adrian Mutu să plece de la Petrolul, Daniel Capră a răspuns: „Aștept o ofertă clară. Dacă va fi ceva serios, atunci ne vom așeza la masă. Însă repet, această ofertă din India este veche, datează din vară”.

Presa centrală a vehiculat, miercuri, informația potrivit căreia Adrian Mutu va fi transferat la unul din cele opt cluburi care vor participa la prima ediție a Indian Super League (ISL), competiție care se va desfășura pe parcursul a trei luni (octombrie-decembrie). În Indian Super League vor mai participa vedete ale fotbalului mondial precum francezii David Trezeguet și Robert Pires, italianul Alessandro Del Piero și englezul David James.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce obicei ar trebui să evite părinții când vine vorba de hrănirea celor mici?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!