Prima pagină » Sport » Antrenor nou la CFR Cluj

Antrenor nou la CFR Cluj

Antrenor nou la CFR Cluj
Acționarul grupării CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, luni, că Vasile Miriuță a fost numit în funcția de antrenor al echipei pregătite până acum de Petre Grigoraș, fiind nemulțumit de rezultatele echipei în prima parte a campionatului.

Acționarul grupării CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, luni, că Vasile Miriuță a fost numit în funcția de antrenor al echipei pregătite până acum de Petre Grigoraș, fiind nemulțumit de rezultatele echipei în prima parte a campionatului.

„Din păcate nu pot fi mulțumit de echipă, e cea mai slabă jumătate de sezon de când m-am implicat în fotbal. Nu pot fi mulțumit de anul 2013, dar sperăm că odată cu trecerea în noul an să ajungem la un niel mai ridicat. Încercăm să terminăm sezonul cât mai aproape de podium, poate un loc patru. Să vedem dacă vom prinde un loc de Europa sau nu. Noi de regulă când alegem antrenorii facem un portret robot, apoi încercăm să-l potrivim pe persoanele reale care pot ocupa acea funcție. Am dorit un antrenor care să fie din generația mai tânără, care să aibă foame de rezultate, să aducă un plus echipei. El are drept obiectiv să câștige cât mai multe puncte în acest semiretur și dacă e posibil locul patru. Dar nu e un obiectiv trasat într-un mod absolut, este doleanța noastră. Asta ne-am dori de la noul antrenor. Cred că antrenorii din noua generație sunt mai adaptați la noile cerințe, mai ales dacă vine cu un preparator fizic pregătit în acest sens. Trebuie să fie o rețetă mai bună”, a declarat Paszkany, la Dolce Sport.

Oficialul clubului clujean a precizat că s-a despărțit de Grigoraș păstrând relația de prietenie cu acesta. Paszkany a adăugat că e posibil ca în viitor Grigoraș să se întoarcă pe banca tehnică a echipei CFR Cluj: „Grigoraș este un om respectabil, rămâne un prieten, îmi pare rău că nu am reușit împreună mai mult. Ușa nu se închide, așa cum Andone a revenit la CFR, ușa rămâne deschisă. Și el poate să revină”.

Vasile Miriuță a antrenat în acest sezon formația Ceahlăul Piatra Neamț, la conducerea căreia fusese instalat în vară. În vârstă de 45 de ani, Miriuță antrenase înainte de Ceahlăul echipa a doua a grupării germane Energie Cottbus.

După 19 etape, CFR Cluj ocupă locul 7 în clasamentul Ligii I, cu 28 de puncte. Petre Grigoraș a preluat echipa CFR Cluj în etapa a V-a a Ligii I, când l-a înlocuit pe Mircea Rednic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Decizia referitoare la Ucraina care împarte UE. Politolog: „România rareori transformă asemenea momente în oportunităţi”
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Ingredientul secret pe care Irina Loghin îl pune în must pentru a-l păstra peste iarnă. „Să fie limpede, curat”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!