Prima pagină » Sport » Australian Open 2020 | Simona Halep și-a aflat adversara din turul trei

Australian Open 2020 | Simona Halep și-a aflat adversara din turul trei

Australian Open 2020 | Simona Halep și-a aflat adversara din turul trei
Simona Halep (3 WTA) o va întâlni pe kazaha Yulia Putintseva (38 WTA), sâmbătă, în turul al treilea de la Australian Open. Tenismena de 25 de ani a obținut calificarea în această fază a competiției, joi, după ce a învins-o pe americanca Danielle Collins, favorita 26 a întrecerii.

Putintseva a produs surpriza și a învins-o pe adversara sa mai bine cotată, care disputase recent semifinala turneului de la Adelaide. Sportiva din Kazahstan s-a impus la capătul unui meci lung, de două ore și 36 de minute, scor 6-4, 2-6, 7-5.

În primul tur de la Australian Open, Putintseva a avut parte de un meci mult mai rapid, ea învingând-o în două seturi pe Su-Wei Hsieh (38 WTA), scor 6-1, 6-3.

Yulia Putintseva ocupă locul 38 în ierarhia WTA, cea mai bună clasare atingând-o în februarie 2017, când s-a aflat pe poziția 27. Ea are în palmares un titlu WTA, cucerit la Nurnberg. Cele mai bune rezultate la turneele de Mare Șlem le-a înregistrat la Roland Garros, unde a ajuns până în sferturile de finală, la edițiile din 2016 și 2018.

Simona Halep și Yulia Putintseva nu s-au mai întâlnit până în prezent.

Meciul dintre cele două, din turul al treilea al Australian Open, va avea loc sâmbătă, la o oră care va fi stabilită ulterior de către organizatori.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Jeffrey Sachs, declarație fără precedent despre Ucraina: „Europa nu o apără, o distruge”
Digi24
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Cancan.ro
Orgii cu profesoare și militari pensionari filmate în locuri publice!? Scandalul care a zguduit lumea uniformelor, pe masa judecătorilor
Prosport.ro
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Adevarul
Atacurile din școli și capcana pedepselor mai dure. Cum vrea statul să pedepsească minorii pe care nu reușește să-i protejeze de radicalizare
Mediafax
Scandal de corupție la Permise! Fostul șef din Neamț, cercetat pentru trafic de influență și mită
Click
De ce Pompilia Stoian, solista cu chip de păpușă, a fost interzisă la radio în comunism? În ce țară trăiește acum
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Cancan.ro
Ea este Diana Barbu, asistenta SMURD care a murit la doar 34 de ani. Care este cauza decesului
Ce se întâmplă doctore
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Continuă problemele cu Starshield în Ucraina. Decizia anunțată de Volodimir Zelenski
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic