Prima pagină » Sport » Cum a reușit Horia Tecău, accidentat în Cupa Davis, să se refacă și să joace două finale în nici două săptămâni

Cum a reușit Horia Tecău, accidentat în Cupa Davis, să se refacă și să joace două finale în nici două săptămâni

Horia Tecău a pierdut finala de dublu de la Rotterdam la o săptămână după ce s-a impus în turneul ATP de la Zabgreb

Horia Tecău și coechipierul său, Jean-Julien Rojer au fost învinși, în finala turneul de 1,507 milioane de euro de la Rotterdam, cu scorul de 6-2, 7-6 (7/4), de cuplul francez Michael Llodra/Nicolas Mahut, dar în ciuda aceste înfrângeri performața celor doi este remarcabilă. Nu de altceva, dar săptămâna trecută ei au câștigat finala turneului ATP de la Zagreb, primul titlu pentru cei doi de când fac pereche, respectiv începutul acestui an.

Tecău s-a refăcut în câteva ore

Iar acest parcurs de excepție surprinde puțin pentru că toată lumea a văzut cum Horia Tecău a avut probleme în Ucraina, în meciul de Cupa Davis de la dublu, când a solicitat de câteva ori ajutorul fizioterapeutului echipei României.
„Imediat după meciul din Cupa Davis, în care a trebuit să ne luptăm cu puternice contracturi, i-am făcut o evaluare lui Horia, pentru că făcuse și o ușoară crampă musculară, și am decis ce program trebuie să urmeze. Rehidratarea a fost foarte importantă pentru el, dar ne-am concentrat pe problemele fizice și am aplicat procedee de terapie manuală, masaj, stretching. Rezultate foarte bune a dat terapia hot, respectiv alternarea perioadelor de căldură cu gheață, cu masaj și, din nou, stretching”, spune Gelu Cosma, fizioterapeutul echipei de Cupa Davis a României, care îl cunoaște foarte bine pe Horia și problemele pe care le are. Care probleme, sunt destul de multe.
„Am lucrat de trei ori în acea zi, după meciul de dublu din Ucraina, iar duminică dimineață, după o nouă evaluare, nivelul lui fizic era aproape de 100%.  Horia are probleme de biomecanică , adică nu are o biomecanică bună la nivelul gleznei și are nevoie să poarte talonete. În ultima perioadă nu a mai purtat, pentru că atunci când sunt noi te jenează, și dacă nu le-a purtat și a văzut că se simte bine a crezut că poate renunța la ele definitiv. I s-a contractat musculatura gambei și, pe acest fond, i-au apărut și problemele, așa cum a fost ruptura musculară de anul trecut”.

Fizioterapeut al jucătorilor de tenis dar și al Naționalei României de fotbal

Gelu Cosma este fizioterapeutul echipei României de Cupa Davis, dar colaborează și cu Naționala de fotbal a României, cu Cosmin Contra și cei de la Petrolul Ploiești și, în general, cu toți jucătorii și jucătoarele de tenis din România care au probleme și au nevoie de un fizioterapeut. „Jucătorii români de tenis sunt, în general, profesioniști și știu ce înseamnă să ai lângă tine un fizioterapeut, dar au nevoie de noi mai mult după accidnetări, și nu înainte. Sportivii români, din toate sporturile nu au educația prvenirii accidentărilor. Este foarte important să știi ce înseamnă și cum se face recuperarea după efort”, explică Gelu Cosma care recunoaște că fotbaliștii,în special cei de Națională, sunt cei cei mai ascultărori pacienți:”Am lucrat cu mulți jucători, de națională, care au jucat sau joacă în străinătate, și cu toți m-am înțeles bine. Ei știu cât de important este ceea ce fac eu și mă ascultă. O foarte bună relație am și cu Marius Copil sau cu Patrick Ciorcilă, cei doi jucători care sunt viitorul tenisului românesc și care au înțeles că au mare nevoie de fizio”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Oamenii nu merg la închisoare și nu plătesc taxe dacă beau apă din fântâna proprie
Digi24
Tinerii dispăruți în timpul unei excursii pe Transalpina au fost găsiți după aproape două zile de căutări
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit într-un accident teribil pe Autostrada Soarelui!
Prosport.ro
FOTO. „Ești prea grasă”. Anisimova s-a enervat și a postat o poză cu ea mai mult goală, la piscină
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
Mediafax
Haos la Cadastru: sistemul este blocat de trei zile. Un hacker pretinde că vinde datele ANCPI
Click
Denise Rifai, înșelată de fostul iubit! Prezentatoarea a făcut dezvăluirea în direct: „De-aia n-a mai fost nimic după”
Digi24
Prima eclipsă totală de Soare din Europa după 27 de ani. Din ce zone ale României va putea fi observată
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Topul celor mai ieftine Dacia disponibile prin Rabla 2026
Descopera.ro
Revoluția care a schimbat istoria pentru totdeauna!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
Medicii avertizează: Telefonul poate provoca dureri la degete. Ce este de făcut?