Prima pagină » Sport » De pe scena de modelling, la Gala VOLEIULUI Românesc

De pe scena de modelling, la Gala VOLEIULUI Românesc

Ioana Hododi a format, alături de Ioana Miu, echipa anului în voleiul pe plajă.

Unul dintre cei mai buni ani ai voleiului românesc a fost încheiat cu o seară de gală, în care Federația Română de Volei i-a premiat atât pe cei care au scris istorie în 2023, dar și pe câțiva dintre cei care au scris pagini de aur în trecutul acestui sport. Cu toții au depănat amintiri, au retrăit emoțiile momentelor de vârf ale acestui sezon, dar au făcut și planuri pentru anul următor, unul decisiv pentru revenirea României la un Campionat Mondial.

Pentru prima dată, la Gala Voleiului Românesc s-a premiat și excelența în voleiul pe plajă. Alegerea celei mai bune echipe feminine nu a fost o surpriză, Ioana Miu și Ioana Hododi dominând acest sezon. Aranjate și elegante, ele au fost atracția serii. Având și câțiva ani de experiență în modelling, Ioana Hododi s-a simțit ca pe scenă.

De pe scena de modelling, la Gala Voleiului Românesc

„M-am simțit ca pe scenă, foarte bine. Nu am avut emoții deoarece nu a trebuit să vorbesc. Modelling-ul îl fac doar când mai am timp, la câte o prezentare, un shooting, depinde”, a spus Ioana Hododi, componentă a celei mai bune echipe feminine de volei pe plajă a anului 2023.

Partenera sa, Ioana Miu, a recunoscut că s-a machiat la un salon profesionist pentru această Gală. Ea are Sărbători pline de emoții, pentru că în această lună va afla dacă a fost admisă la celebra Universitate Stanford, din California: „Din păcate, nu sunt capabilă să mă machiez atât de profesionist, dar pentru evenimente de acest gen trebuie să apelăm la profesioniști, așa că m-am machiat la un salon. Am aplicat la early decision la o singură facultate, la Stanford, și răspunsul urmează să vină acum, în decembrie. În cazul în care răspunsul e unul negativ – să sperăm că nu e cazul- voi putea aplica din nou în ianuarie”.

Indiferent de răspuns, Ioana Miu va participa în această iarnă la competițiile de volei pe zăpadă. În trecut a jucat și la minus 14 grade Celsius: „E mai greu să dai zăpada, decât să aranjezi nisipul, mult mai greu. La minus 14 grade am jucat. A fost foarte nasol, dar la un moment dat te obișnuiești cu temperatura pentru că obișnuiam să ne încălzim foarte bine înainte de meci și nu mai simțeam frigul”.

Cel mai bun voleibalist român face senzație în Belgia

Alexandru Rață a fost desemnat voleibalistul anului 2023 pentru prima data în carieră. El a venit special din Belgia, unde e cel mai bun marcator al campionatului și spune că e o experiență cu totul nouă față de cea din România, unde a cucerit trei titluri de campion cu Arcada Galați.

„Este greu, acum sunt într-o altă ipostază acolo, cea de titular, de om de făcut diferența pot spune și se așteaptă lucruri de la mine, chit că nu e cel mai mare club. E puțin diferit. E mai echilibrat. Sunt echipe foarte organizate”, a declarat Alexandru Rață.

Originar din Suceava, el și-a amintit începuturile în volei, unde a mers împreună cu câțiva prieteni. Recunoaște că gândurile îi erau atunci la fotbal.

Domn profesor Tudor Orășanu de la Suceava a venit în clasă și ne-a prezentat propunerea lui de a participa la antrenamente de inițiere. Eu fiind copil mă gândeam la cu totul altceva, la fotbal, la altele. Niște prieteni de-ai mei s-au dus și am zis să mă duc și eu. M-am descurcat destul de OK și au văzut ceva în mine. O să îi fiu mereu recunoscător pentru tot – Alexandru Rață, cel mai bun voleibalist român al anului 2023

Chiar dacă se află la prima experiență peste hotare, Alex va face Crăciunul în România, alături de familie. Își amintește cu drag de copilărie, când mergea la colindat cu prietenii. „Mă duceam cu prietenii la colindat, dar nu de fiecare dată. Depinde cum ne organizam noi la momentul respectiv, eram mai spontani așa. O să petrec Crăciunul cu familia în România o și o să stau alături de cei dragi”, a mai spus Alexandru Rață.

Star acum în Belgia, Rață recunoaște că visează să joace în Italia sau în Polonia, campionatele pe care le consideră cele mai puternice din Europa: „În două campionate aș vrea, în Polonia și în Italia, pentru că după părerea mea oscilează foarte mult, într-un an mi se pare că campionatul Poloniei e mai puternic, câteodată cel al Italiei. În astea două ar fi super pentru mine dacă aș ajunge. Colegii mei Adi Aciobăniței și Dani Chițigoi, au ajuns în Polonia deja. Îi urmăresc, suntem prieteni și vorbesc cu ei. Campionatul e foarte puternic și trebuie să dai 100% în fiecare meci, ceea ce poate numai să îți aducă plusuri și să devii un jucător mai bun”.

După cum a explicat Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei, „explozia” lui Alex Rață în voleiul românesc era așteptată de toți specialiștii. „Ne așteptam de când l-am văzut în campionat la Galați. Lumea îl aștepta. S-au dat exemple de la Dej, când făcea diferența la momentul respectiv, era un copil la 19 ani. Deci toată lumea aștepta o explozie. Ne bucurăm și îi dorim din ce în ce mai mult acestui copil, care e un copil deosebit. Și cuminte și ca sportiv cu calități extraordinare și cu o dorință fantastică de a fi mai bun și de a domina cumva fileul la înălțime”, a declarat Adin Cojocaru.

România va organiza în iulie, la Blaj, Campionatul European feminin Under 18

În cadrul Galei Voleiului Românesc, președintele Federației Române de Volei, Adin Cojocaru, a făcut un anunț foarte mare pentru acest sport: România va fi, în iulie 2024, una din cele două gazde ale turneului final al Campionatului European feminin Under 18! Acesta va avea loc la Blaj, inclusiv finalele fiind programate în țara noastră.

„Când Cipru a anunțat că nu mai poate organiza turneul final, am fost întrebați dacă dorim să găzduim această competiție europeană, în care România va organiza până la finală! Am discutat cu ANS, cu Consiliul Director și cu sponsorii din jurul nostru și așa s-a născut acest răspuns pozitiv. În urma lui și CEV ne-a făcut o prezentare frumoasă, că într-adevăr în România se întâmplă lucruri deosebite și că managementul FRV e orientat cumva înspre dezvoltarea valorilor sportive. Am prins această oportunitate și în 2021, 2023, 2024, în mandatul nostru, în România s-au organizat trei competiții europene”, a completat Adin Cojocaru.

Cele mai importante premii acordate în cadrul Galei Voleiului Românesc

Voleibalistul anului 2023 – Alexandru Rață (Tectum Achel, Belgia)
Voleibalista anului 2023 – Adelina Budăi-Ungureanu (Pallavolo Pinerolo, Italia)
Antrenorul anului 2023 – Sergiu Stancu, selecționer România și antrenorul Arcadei Galați
Performanța anului 2023 – Gheorghe Crețu, selecționer Slovenia, medaliat cu bronz la Campionatul European
Cea mai valoroasă echipă feminină la volei pe plajă – Ioana Miu/ Ioana Hododi
Cea mai valoroasă echipă masculină la volei pe plajă – Bogdan Bratosin/ Valentin Hupoiu
Antrenorul anului la volei pe plajă – Răzvan Ifrim
Cel mai bun club de junioare în 2023 – Dinamo București
Cel mai bun club de juniori în 2023 – CTF Mihai I București
Cel mai bun antrenor de junioare – Adrian Radu (Dinamo)
Cel mai bun antrenor de juniori – Victor Lazăr (LAPI Dej)

Recomandarea video

Mediafax
24 de ore de Cod roșu în Carpații Meridionali și de Curbură. Rafale de 120 km / h
Digi24
Ceasuri Rolex, lingouri de aur și o diplomație „decimată din interior”. Cum funcționează politica externă a Americii în era Trump 2.0
Cancan.ro
Alex Bodi continuă scandalul aprins cu Ramona Olaru! Musculosul nu se lasă: 'O să aduc eu amintiri de la Agronomie când
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Marea hidrocentrală Lotru–Ciunget, capodopera energetică ascunsă în Carpați. A fost numită cea mai grandioasă din Europa
Mediafax
Un incident apare din ce în ce mai des în avioanele de pasageri. Ce fac unii călători și cum reacționează personalul
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Care este mâncarea preferată a lui Nicușor Dan. Mirabela Grădinaru: „Nu ajung să ating calitatea sau gustul mâncării din copilărie”
Cancan.ro
'Uraganul de iarnă' a făcut ravagii în România! Zonele în care vine iar prăpădul: vijelii și rafale de vânt de până la 180 km/h
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Nemții au desenat viitoarea Dacia C-Neo. Viziunea unui tuner axat pe modelele mărcii
Descopera.ro
Ce lichide să nu verși niciodată în chiuvetă și de ce?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cafeaua are beneficii surprinzătoare pentru persoanele cu boli mintale severe