Prima pagină » Sport » Ea e sportiva care dă MODA pe tatami. „Am văzut câteva fete care s-au inspirat și mă bucur pentru asta”

Ea e sportiva care dă MODA pe tatami. „Am văzut câteva fete care s-au inspirat și mă bucur pentru asta”

Lorena Manda e multiplă campioană națională la judo și inspirație printre sportive atunci când vine vorba de coafuri.

La doar 17 ani, Lorena Manda e considerată una dintre cele mai valoroase reprezentante ale noului val din judo-ul feminin românesc. Mai mult, ea a dat și tonul în noua modă a sportivelor, de a purta părul împletit în timpul concursurilor.

Campioană balcanică de senioare deși e încă adolescentă, Lorena atrage privirile atât prin stilul de luptă, cât și prin înfățișarea sa. Are părul prins în împletituri la care, așa cum recunoaște, mama ei lucrează din greu în fiecare zi de concurs.

Campioana care dă tonul frezelor pe tatami

„Mama îmi împletește părul la fiecare concurs. Mereu o iau cu mine să mi-l împletească. Prima dată i-a luat vreo două ore, dar a repetat și acum îi ia cam în jur de o oră. I-am arătat câteva fete cu părul împletit și așa a văzut modelul”, a declarat Lorena Manda, componentă a lotului național de judo.

Decizia de a aborda acest look a luat-o în urmă cu câteva luni, când a hotărât să-și lase părul să crească: „De câteva luni am părul împletit. Eu înainte am fost tunsă foarte scurt, dar am decis să mi las părul să crească, să devin mai feminină”.

Între timp, moda a prins, astfel că tot mai multe fete din campionatul național au abordat această freză. „Am văzut câteva fete care s-au inspirat și mă bucur pentru asta”, a mai declarat Lorena Manda.

Dar mama Lorenei are și un mare rol în cariera fetei ei. Prezentă la fiecare concurs, îi ia fiicei sale „emoțiile cu mâna”, chiar dacă și ei îi bate inima la fel de tare: „Mami e foarte emoționată, dar încearcă să-și ascundă emoțiile. Totodată, încearcă să mă susțină și să facă în așa fel încât să-mi dispară și mie”.

A încercat trei sporturi înainte de judo

Pentru Lorena, judo a fost dragoste la prima vedere. Fire energică, ea a încercat alte câteva sporturi înainte de a se opri la cel în care speră să scrie istorie pentru România, căci ea face parte și din lotul național care se pregătește la Focșani.

Eram foarte energică când eram mică. Am încercat câteva sporturi. Prima dată înot, apoi schi și handbal. Când m-am dus la judo m-am îndrăgostit din prima de acest sport – Lorena Manda, componentă a lotului național de judo

Chiar dacă e departe de casă o mare parte din an, Lorena recunoaște că a fost ajutată de coechipiere să se acomodeze: „Mă înțeleg foarte bine cu toate colegele mele. Din prima m-au primit foarte bine cu brațele deschise, erau foarte prietenoase, m-au ajutat să mă acomodez. Mi-a fost foarte greu la început, dar m-am obișnuit, vorbesc cu părinții după fiecare antrenament, le spun tot ce fac, exact ca acasă”.

Valoarea Lorenei a fost deja demonstrată nu doar în țară, ci și în străinătate. Ea a participat și la Campionatul Mondial, dar și la Europene sau la FOTE.

„Rezultatele au început să apară din al doilea an de cadeți. Prima medalie care m-a marcat a fost locul 1 la Campionatul Național de sub 18 ani, după aceea am început să merg la cupe. M-am dus și Europene și la Mondiale, dar și la FOTE. Apoi am câștigat Campionatul Balcanic de seniori și locul a doilea la Campionatul Balcanic U23”, a mai anunțat Lorena Manda.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Liderul din UK lăudat de Simion vrea să taie ajutoarele pentru românii din Regat. „Susținătorii AUR nu-și dau seama de adevăratul pericol”
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut