Prima pagină » Sport » FIFA își cere scuze după ce a prezentat o hartă a Rusiei ce includea Crimeea

FIFA își cere scuze după ce a prezentat o hartă a Rusiei ce includea Crimeea

FIFA își cere scuze după ce a prezentat o hartă a Rusiei ce includea Crimeea
FIFA și-a cerut scuze pentru difuzarea unei hărți a Rusiei ce includea Crimeea, în cadrul prezentării emblemei oficiale a Cupei Mondiale de fotbal din 2018, care a avut loc, marți, la Moscova, informează AFP.

„Comitetul organizator local a apelat la o agenție de comunicare pentru o proiecție la Teatrul Balșoi. Din nefericire, harta Rusiei prezentată în cadrul acestui eveniment de acest furnizor a scăpat atenției noastre, iar scurta apariție a secvenței în cauză a fost eliminată”, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al FIFA.

Folosirea hărții respective a provocat numeroase reacții, inclusiv la Kiev și la Moscova.

Rusia a anexat peninsula Crimeea, regiune aparținând Ucrainei, în urma unui referendum desfășurat în luna martie, în care 96% dintre locuitori s-au pronunțat în favoarea acestei alipiri. Autoritățile de la Kiev și statele occidentale au calificat drept ilegal referendumul.

Recomandarea video

Mediafax
Sesizare: Miros de gaze într-o școală din Capitală unde sunt amenajate secții de votare
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Anul 2026, istoric pentru infrastructura României: autostrăzi complet finalizate și sute de kilometri pregătiți de inaugurare
Mediafax
Prahova: În unele localități apa nu a ajuns încă. În altele au fost înregistrate avarii
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat cu plantele atunci când Pământul s-a încălzit în urmă cu 56 de milioane de ani?