Prima pagină » Sport » Halep a urcat pe locul 2 în clasamentul din 2019, după victoria de la Wimbledon

Halep a urcat pe locul 2 în clasamentul din 2019, după victoria de la Wimbledon

Halep a urcat pe locul 2 în clasamentul din 2019, după victoria de la Wimbledon
Simona Halep a luat o opțiune serioasă pentru a șasea calificare consecutivă la Turneul Campioanelor, după victoria de la Wimbledon. Românca a debutat la WTA Finals în 2014, ajungând până în ultimul act, apoi a înregistrat alte trei prezențe pe tablou.

În 2018, Simona a absentat de pe tablou din cauza unei accidentări, deși era calificată pentru întrecerea de final de an. Eleva lui Daniel Dobre a făcut în această săptămână un salt de 5 poziție în „Porsche Race”, clasamentul punctelor pe 2019, grație celor 2000 de puncte câștigate la Wimbledon, după finala câștigată cu 6-2, 6-2 în fața Serenei Williams. Simona Halep ocupă acum locul secund, în urma australiencei Ashleigh Barty. Trei sportive se detașează în clasament, cu peste 4.000 de puncte câștigate – Barty, Halep și Karolina Pliskova.

Dacă la feminin putem vorbi, pentru moment, doar de favorite certe la calificarea la prima ediție a Turneului Campioanelor organizată la Shenzhen, la masculin, în aceeași fază a sezonului, doi jucători și-au asigurat deja matematic locul la Turneul Campionilor – este vorba despre Rafael Nadal, care și-a obținut biletul spre Londra cu victoria din sferturile Wimbledon 2019 și de Novak Djokovic – calificat după cucerirea trofeului pe iarba londoneză. Locul 4 în cursa pentru Turneul Campioanelor la finalul lunii martie, Bianca Andreescu, reprezentanta de origine română a Canadei, a coborât pe locul 13 în Race, după ce a ratat, practic, sezoanele de zgură și de iarbă, având un singur meci disputat după turneul de la Miami, din martie (prim tur la Roland Garros, urmat de abandon înaintea turului doi).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Economia Europei, „ARSĂ” de caniculă: 180 de miliarde de euro s-ar putea pierde în 2026
Digi24
Una dintre cele mai mari fabrici petrochimice din Rusia a fost aruncată în aer. Doliu declarat de președinte, după moartea a 12 oameni
Cancan.ro
Ce a pățit un turist elvețian, cazat în pensiunea de 4 stele a lui Smiley și Radu Vâlcan, din Vama Veche: 'Jecmăneală totală!'
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
De ce insistă AUR cu suspendarea lui Nicușor Dan, deși nu are voturile necesare. Miza reală a demersului
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
O creatoare de modă celebră a murit în condiții misterioase pe un iaht. Ce au scos la iveală anchetatorii
Digi24
„Dacă Rusia ia țările baltice, vom fi acolo”: Ferma de la capătul lumii unde magnați ai tehnologiei vor să supraviețuiască apocalipsei
Cancan.ro
Anca și-a părăsit soțul după Survivor! Gesturile lui DOC față de colegele din junglă au detonat relația de acasă!
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Funcția Waze și Maps de raportare a radarelor ar putea fi interzisă. Decizia luată de Curtea de Justiție a UE
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Ce să eviți la vârsta mijlocie pentru a amâna demența cu 13 ani?