Prima pagină » Sport » Halep, declarație prudentă despre următoarea sa adversară în turneul de la Miami. Care va fi planul de joc al Simonei

Halep, declarație prudentă despre următoarea sa adversară în turneul de la Miami. Care va fi planul de joc al Simonei

Halep, declarație prudentă despre următoarea sa adversară în turneul de la Miami. Care va fi planul de joc al Simonei
Detalii pe Gândul.

„E întotdeauna greu să joci împotriva ei, pentru ca e foarte inteligentă. E foarte deșteaptă pe teren și va trebui să fiu mai agresivă decât în meciul cu Ocean Dodin. Trebuie să lovesc mingea mai rapid și să o împing în spatele terenului. Cam acesta va fi planul de joc. Vom vedea ce va fi, dar cu siguranță mă așteaptă un meci dificil. Sunt pregătită, mă aflu aici pentru a juca mai bine de la zi la zi”, a spus Halep.

Halep și Radwanska s-au întâlnit de zece ori până acum, iar scorul general este egal, 5-5. Partida va avea loc sâmbătă, ora de disputare a meciului urmând să fie anunțată de organizatori.

Recomandarea video

Mediafax
Deputat PNL: Orice tentativă de schimbare a guvernului echivalează cu sabotarea unui obiectiv de țară
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Criza care seamănă cu pandemia: zboruri anulate, combustibil scump și niciun calendar pentru redresare
Click
Destinația din Europa unde 300 de euro ajung pentru două săptămâni de vacanță. Povestea unei turiste care nu credea că poate fi atât de ieftin: „Am trăit ca o regină”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Codruța Filip, dezvăluirile MOMENTULUI după divorțul de Valentin Sanfira: 'Am aflat mai mult decât pot să duc”
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacă ai un far funcțional, dar celălalt este ars, te amendează poliția? Ce spune Codul Rutier în 2026
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Ce ne apără cu adevărat de trădare, pierdere și umilință? Una dintre cele mai puternice forme de protecție psihică