Prima pagină » Sport » Ion Țiriac, critici la adresa lui Roger Federer: „Nu e așa bun pentru circuit”

Ion Țiriac, critici la adresa lui Roger Federer: „Nu e așa bun pentru circuit”

Ion Țiriac, critici la adresa lui Roger Federer: „Nu e așa bun pentru circuit
Ion Țiriac s-a arătat deranjat de faptul că Roger Federer a decis să nu mai joace deloc în sezonul de zgură! Românul l-a criticat pe Federer după ce elvețianul a renunțat la mai multe turnee importante, printre care și cel de la Madrid, al cărui patron este însuși Țiriac.

Țiriac admite faptul că Federer este un tenismen uriaș, dar îi reproșează elvețianului că joacă prea puțin în circuitul ATP.

„Pe Federer l-am așteptat la Monte Carlo, la Madrid și la Roma. În cariera sa și-a făcut mereu treaba, dar acum e diferit! Joacă din când în când și nu putem conta pe el. Federer e un campion extraordinar. Din păcate, e bun pentru tenis, dar nu așa bun pentru circuit, deoarece joacă foarte puțin chiar și pentru vârsta lui (35 de ani). Baza în tenis nu stă doar în turneele de Grand Slam, dar și în cele nouă de Masters. Pentru că sunt 12 săptămâni pe an în care sunt mai vizibili decât la Grand Slam, 80% din bani vin de aici”, a declarat Ion Țiriac, aflat la Geneva (Elveția) în calitate de deținător al turneului ATP 250 din localitate, conform site-ului 20min.ch.

Roger Federer, sportiv care a defilat la începutul acestui sezon câștigând Australian Open, Indian Wells și Miami, a ales să sară peste sezonul de zgură, o suprafață care i-a dat bătăi de cap de-a lungul carierei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Furtuni violente vineri și sâmbătă. Ce județe sunt în pericol
Digi24
Cum se consumă corect agheasma mică în Vinerea Luminată, de Izvorul Tămăduirii. Explicațiile preoților
Cancan.ro
Noua iubită a lui Valentin Sanfira a făcut haos în familia lui Liviu Dragnea: 'I-a băgat mâinile în gât'
Prosport.ro
Primarul Ciprian Ciucu îi dă lovitura de grație lui Gigi Becali
Adevarul
„Fabricile de mașini devin fabrici de tancuri”. Cum se sinucide economic UE și dă aripi ascensiunii fasciste
Mediafax
Blocarea Telegram în Rusia afectează armata și finanțarea războiului
Click
Mădălin Ionescu, mărturisiri șocante despre problemele cu inima. Alimentul banal care l-a pus pe picioare: „Un miracol”
Digi24
Izvorul Tămăduirii 2026. Ce nu ai voie să faci în Vinerea Luminată
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 48 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Oana Roman în costum de baie la 50 de ani. Și-a etalat noua siluetă! A slăbit drastic
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Vehiculul creat de om ajuns cel mai departe de Pământ. Cât ar mai putea funcționa?
Descopera.ro
Un bărbat a găsit cea mai mare peșteră din lume!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care parte a corpului uman nu are niciun scop biologic?