Prima pagină » Sport » Mihai Stoica anunță ce se va întâmpla cu Bourceanu și Tătărușanu

Mihai Stoica anunță ce se va întâmpla cu Bourceanu și Tătărușanu

Mihai Stoica anunță ce se va întâmpla cu Bourceanu și Tătărușanu
Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii Alexandru Bourceanu și Ciprian Tătărușanu, ale căror contracte vor expira la finalul sezonului, vor continua să joace pentru formația "roș-albastră" până în vară.

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii Alexandru Bourceanu și Ciprian Tătărușanu, ale căror contracte vor expira la finalul sezonului, vor continua să joace pentru formația „roș-albastră” până în vară.

„Gigi Becali a spus foarte clar că ăsta este lotul cu care vom pleca. Bourceanu și Tătărușanu își vor duce la bun sfârșit contractele la Steaua. Nu s-a pus problema prelungirii contractelor. E închisă în acest moment. Ei sunt jucătorii Stelei până la finalul acestui an competițional. Într-o lună avem primul meci oficial și nu mai avem timp de negocieri pentru jucători care să plece sau să vină. Niciodată nu s-a pus problema ca din partea lui Gigi să fie vreun ultimatum pentru vreun jucător”, a spus Stoica.

Antrenorul Laurențiu Reghecampf a afirmat că Steaua nu va accepta decât ofertele foarte bune din punct de vedere financiar pentru cei doi jucători. „S-a hotărât ca acești jucători să rămână la Steaua și să-și facă datoria până în vară, să câștige campionatul. Dacă vor fi oferte pe care nu le putem refuza, cu siguranță vom discuta cu patronul echipei și dânsul decide ce se va întâmpla. Bourceanu este mult mai important la Steaua decât 500.000 de euro de la o altă echipă, pentru că am putea câștiga mult mai mulți bani prin titlu și calificarea în grupele Ligii Campionilor. Nu ne-am gândit să facem rău nimănui, ci doar să câștigăm trofee”, a completat Reghecampf.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
De ce a intensificat Ucraina atacurile asupra celui mai mare retailer online din Rusia?